O cursa cum se vede o data la 20 de ani

Dupa 1989, mai rar s-a vazut in Romania o cursa auto care sa adune peste 90 de masini a start, fara sa fie etapa internationala sau care puncteaza in doua campionate la un loc. Asa ceva, ce se vede probabil in Romania o data la 20 de ani, va fi la Rasnov pe Valea Cetatii, sambata si duminica, atunci cand au loc ultimele doua etape ale Campionatului National de Viteza in Coasta – Dunlop 2011.

 

Pana la ora redactarii acestor randuri s-au inscris 90 de piloti, care se vor bate pentru cupele si trofeele puse in joc, dar si pentru titlurile de campion. „Ma bucura faptul ca o «dubla» de coasta a astras atat de multi concurenti. Nu cred ca s-a mai intamplat, pana acum, ca o «finala» sa adune atat de multe masini. Sper ca toti ce s-au inscris vor fi la start si sambata. La asemenea participare, spectacolul este garantat, dar si noi, organizatorii, trebuie sa fim la inaltimea asteptarilor pe care le au pilotii”, a spus Bela Stoica, organizatorul evenimentului.

 

 

 

Doar doua titluri sunt sigure

Pana acum, la coasta, doi piloti sunt siguri de titlurile nationale, adica Lucien Hora, la open si Paul Andronic, la H. In rest, este batalie mare la fiecare grupa si, din acest motiv niciunul dintre cei implicati in lupa pentru podiumul final al campionatului nu va fi impasibil la evolutia celorlalti. Dimpotriva, vor forta la maximum, intrucat si o miime de secunda poate avea valoarea aurului.    

 

O cursa de „epoca”

Un alt record ce se va stabili la Rasnov este participarea masinilor istorice, nu mai putin de 16 „clasice” fiind pe lista de start. Se poate spune ca, pe Valea Cetatii, se organizeaza un adevarat raliu al masinilor de epoca, intrucat spectatorii vor avea posibiliatea sa urmareasca la lucru „bijuteriile” care faceau senzatie secolul trecut pe probele speciale sau pe circuite. Astfel, nostalgicii vor vedea un Renault Gordini 12, masina de curse a echipei nationale de la mijlocul anilor ’70, Dacia 1100, care facea furori prin anii ’60, dar si BMW 2002, Alpine 110, Fiat 124 Abarth sau Lancia Fulvia. Cei care vor fi prezenti la aceasta „dubla” de coasta nu vor regreta ca au ales sa petreaca o zi sau chiar doua admirand acesti bolizi, intrucat ocazii ca aceasta nu sunt atat de dese.

 

 

Troeful Rasnov – date tehnice

Traseu: Valea Cetatii, 4,2 kilometri

Diferenta de nivel: 271 de metri

Panta medie: 5,5 %

Panta maxima: 8,4 %

Zona de incalzire: 400 metri

 

Trofeul Rasnov – Program:

Sambata si duminica, 1-2 octombrie 2011

Orele 9.00-10.30: Recunoasteri cronometrate (cu start la 30 de secunde)

Orele 10.30-12.00: Antrenamente cronometrate – mansa I

Orele 12.00-13.30: Antrenamente cronometrate – mansa II

Orele 13.30-15.00: Prima mansa de concursa

Orele 15.00-16.30: A doua mansa de concurs

Orele 18.00: Afisarea rezultatelor definitive

Orele 18.00:Festivitatea de premiere

2 thoughts on “O cursa cum se vede o data la 20 de ani”

Comments are closed.