Spectacolul vitezei în coastă revine la Râșnov

La finalul acestei săptămâni (31 iulie – 01 august), se va desfășura la Râșnov cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Total 2020. Traseul găzduit de Valea Cetății este unul dintre cele mai apreciate de către concurenți, organizatorii Trofeului Râșnov powered by Total așteptându-se la un număr semnificativ de participanți.

Deși în ultimii cinci ani a însemnat etapa de deschidere a sezonului, amânarea și reconfigurarea campionatului din acest an face ca Râșnovul să conteze ca a treia rundă a campionatului de viteză în coastă. După ce a câștigat până acum în 2020 atât la Cheile Grădiștei cât și la Reșița, Emil Nestor va pilota prototipul Normal M20FC pe traseul de pe Valea Cetății pentru a face hattrickul și pentru a-și îmbunătăți locul secund obținut aici anul trecut. Iar toți ceilalți vor da totul pentru a-l împiedica sau măcar pentru a împărți podiumul cu Nestor. Printre aceștia se află ocupanții primelor două poziții din Campionatul Național de Raliuri, Simone Tempestini și Dan Gîrtofan, dar și cei mai rapizi piloți ai vitezei în coastă, printre care Bogdan Cuzmă, Costi Stratnic, Mihai Leu sau Octavian Ciovică.

 

O altă noutate este desfășurarea etapei din acest an vineri (31 iulie) și sâmbătă (01 august), în loc de sâmbătă-duminică, motiv pentru care organizatorii au decis prelungirea înscrierilor până miercuri, 29 iulie 2020. La înscrierea în ziua finală nu se va percepe taxa suplimentară, pentru a da oportunitatea nehotărâților și celor în criză de timp să ajungă pe lista concurenților ce vor lua startul la Trofeul Râșnov powered by Total.

 

Pe traseul dintre Râșnov și Poiana Brașov vor concura și piloții CNVC2, evenimentul de la finalul săptămânii contând ca etapa a patra a calendarului competițional rezervat “ligii secunde”.

 

Trofeul Râșnov  powered by Total  este susținut de partenerul traditinal al Auto Blic, compania Total România, în calitate de partener principal .

Parteneri oficiali: OMNIASIG, PRO-X , Konvekta, Tell Security Sistems.

Parteneri: Cyclon Motorsport, ZIZIN, Auto Chelu , Apel ONE Med , Silnef Security.

 

Trofeul Râșnov powered by Total este un eveniment susținut de Primăria Orașului Râșnov.

Trofeul Râșnov powered by Total este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.

Parteneri media: Rock FM, BizBrasov.ro, Zile și Nopți, Radio România Brașov, NewsBv.ro, RTT, MotorsportNews, Autorally.ro.