Calendar competitional D1GP 2011 – Un deceniu de drift

Campionatul nipon de drift celebreaza in acest an 10 ani de existenta si este campionatul care a dat startul acestei ramuri a motorsportului in intreaga lume, o ramura care a cunoscut o expansiune extrem de rapida atat din punct de vedere al participantilor cat si al fanilor. La ora actuala exista o serie de campionate profesioniste, dar si de amatori foarte disputate pe intreg mapamondul demonstrand interesul tuturor partilor implicate (piloti, fani, sponsori..) pentru acest nou sport cu motor.   

D1 Grand Prix a avut loc pentru prima oara in 2001 si de atunci odata cu trecerea anilor campionatul s-a aflat intr-o continua crestere atat din punct de vedere al evolutiei pilotilor, pregatirii masinilor cat si a organizarii si promovarii campionatului. Inceputul organizarii etapelor pe circuite a permis acesul suporterilor in numar mare la evenimente si incepand cu anii 2004-2005 D1GP a dat tonul boom-ului global al driftului, prin prezenta campionatului in Anglia si Statele Unite. 

Asa cum fiecare ramura a motorsportului nu poate exista fara sponsori si in cazul driftului implicarea sponsorilor a avut un rol determinant in evolutia acestui sport. Anul 2007 a adus in prim plan implicarea producatorilor de pneuri ce a dus la o competitie intre principalii manufacturieri Toyo Tires, Dunlop, Yokohama si GoodYear. Profesionalismul arbitrilor, unghiuri ce erau considerate imposibile si viteza din ce in ce mai mare de la an la an au facut din D1GP probabil cel mai spectaculos campionat de drift de pe mapamond.

Programul competitional al sezonului 2011 din D1GP:  

Runda 1&2 Tokio Drift – 26-27 martie

Runda 3 Autopolis – 24 aprilie

Runda 4 Suzuka – 22 mai

Runda 5 Okayama – 26 iunie

Runda 6&7 Ebisu – 6-7 august

Runda 8 Fuji – 23 octombrie