Revine Campionatul National de Drift in 2014 cu prima etapa Toyota Suceava Drift Series

Asociatia Romana de Drift in parteneriat cu  TOYOTA Suceava si Shopping City Suceava, vă invită în weekend-ul 5 – 6 iulie 2014, în parcarea SHOPPING CITY SUCEAVA, pentru a-i vedea în acţiune pe cei mai buni piloţi de drift din România.

IMG_3272

Aproximativ 25 piloţi din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Botoşani, Baia Mare, şi Suceava vor lua startul pe traseul amenajat in parcarea Shopping City Suceava la prima etapa a Campionatului National de Drift, unde batalia piloţilor nu se măsoară în secunde, ci în spectaculozitate.

 

În cadrul acestui eveniment TOYOTA Suceava invită pasionaţii de maşini să ia parte la sesiuni de Test Drive cu cele mai noi modele Toyota. Piloţii care vor evolua în competiţia de la Suceava sunt piloţi experimentaţi, membri ai Federaţiei Române de Drift, participanţi la Campionatul Naţional de Drift, dar şi la etape din Campionatul European.

 

Răzvan Frăţianu, pilotul sucevean care reprezintă cu succes Suceava în competiţiile de drift naţionale şi internaţionale va concura cu BMW E36 M3 turbo de 640 CP complet modificat pentru drift, respectând normele europene din divizia profesionistă. Acesta deţine în palmares titlul de Campion Naţional 2011, ViceCampion Naţional în 2012, dar şi locul 3 pe echipe la Campionatul European de Drift 2012, alaturi de Calin Ciortan.

 

Pana in acest moment au confirmat prezenta piloţii: Bogdan Pădurariu – AUDI Urquattro de 550 CP, convertit la tractiune spate, Audio Class Drift Team prin Catalin Trifan si Ilarion Grigorici prezenti cu 2 masini de peste 400 cp fiecare şi nu în ultimul rând, Nicolae Dobre, unul din cei mai agresivi piloti din Romania.

 

Nerăbdarea pasionaţilor sporturilor cu motor va fi răsplătită pe 5 şi 6 iulie când vor avea ocazia să trăiască fiorii vitezei în postura de pasageri în masinile de drift. Astfel, toţi doritorii se pot înscrie pe pagina de facebook Shopping City Suceava (taxi drift). 

 

PROGRAM :

Sâmbătă  5 iulie

10:00 – 12:00 Antrenamente libere

12:00 – 14:00 Taxi Drift

14:00 – 15:00 Pauză

14:00 – 19:00 Antrenamente libere

 

Duminică  6 iulie

09:00 – 11:00 Antrenamente

11:30 – 13:30 Calificări

13:30 – 14:30 Pauză

14:30 – 18:00 Concurs drift

18:00 – Ceremonie premiere