Avancronica Marelui Premiu al Belgiei: s-a terminat vacanţa!

După o pauză de o lună, motoarele de Formula 1 se vor auzi din nou în acest weekend. Pauza (prea lungă) impusă de FIA ne-a facut foarte nerăbdători, mai ales că s-a întîmplat într-un moment în care campionatul este mai strîns ca niciodată, cu 5 piloţi la vîrful clasamentului în doar 20 de puncte (şi să nu uităm că sistemul de punctaj este modificat faţă de anii trecuţi).

Pină acum, am avut o singură certitudine pe parcursul sezonului: Red Bull are cea mai rapidă maşină. Cu excepţia Marelui Premiu al Canadei, în pole-position la toate cursele s-a plasat un pilot Red Bull, de cele mai multe ori fiind chiar amîndoi în prima linie la start. Cu toate astea, echipa şi cei doi piloţi au facut greşeli sau au avut probleme tehnice care i-au împiedicat sa domine autoritar şi clasamentele. Toate aceste probleme au fost speculate cu dibăcie de cele doua echipe rivale – McLaren şi Ferrari – care s-au menţinut în lupta la vîrf deşi nu dispun de un monopost la fel de performant. Să nu uităm că în Turcia pilotii Red Bull s-au acroşat între ei, eveniment de care au profitat cei de la McLaren, iar în Canada strategia excelentă le-a dat cîştig de cauză tot celor de la McLaren. De asemenea, Ferrari au avut în Fernando Alonso un pilot constant, care tot timpul a cules puncte bune, iar la cursa din Germania echipa italiană a reuşit chiar o dublă victorie, umbrită, e drept, de ordinul echipei pentru Massa de a se lăsa depăşit. La ultima cursă, în Ungaria, deşi Red Bull au fost mult mai rapizi, din nou nu au reuşit să facă dubla, datorită unei greşeli a lui Sebastian Vettel, iar Alonso a fost din nou acolo, să profite.

Inainte de aceasta lungă pauză, se conturaseră deja nişte tendinţe. După o primă jumătate de sezon excelentă, McLaren a părut în dificultate la ultimele două Mari Premii, parînd că au ramas în urma rivalilor, care au reuşit să implementeze mai bine soluţii tehnice pentru îmbunătăţirea maşinii. In schimb, Ferrari reuşeşte să ţină pasul (cel puţin în cursă, fiindcă in calificări nu se apropie) cu cei de la Red Bull. Renault au fost destul de competitivi, cu un Vitali Petrov care a reuşit rezultate excelente în ultima vreme, ţinînd pasul cu Robert Kubica şi menţinîndu-se astfel aproape de Mercedes Grand Prix. In schimb, germanii par să fie într-o poziţie dificilă, iar performanţele dezamăgitoare ale lui Schumacher nu creează deloc o impresie pozitivă.

Puţine capete de afiş în presa din această pauza competiţionala: în primul rînd, Pirelli a început testele pentru cauciucurile de anul viitor. După ce a obţinut furnizarea exclusivă de pneuri pentru F1 si GP2 din sezonul 2011, constructorul italian l-a angajat pe Nick Heidfeld (pînă acum pilot de rezervă la Mercedes GP) pentru a testa noile pneuri, iar pentru aceasta s-au folosit de monopostul “mort din faşă” Toyota, cel cu care japonezii ar fi trebuit să participe în acest sezon în Formula 1.

Un alt titlu important priveşte audierea echipei Ferrari la Consiliul Mondial de Motorsport (WMSC) în legătură cu controversatul ordin de echipă dat la Marele Premiu al Germaniei, pentru care scuderia a fost deja amendată cu 100.000 de euro, dar a fost şi citată în vederea unor eventuale sancţiuni suplimentare.

Incidentul dintre Schumacher şi Barrichello de la Hungaroring a fost şi el întors pe toate feţele, Schumacher fiind penalizat cu retrogradarea 10 poziţii pe grila de start la cursa următoare. Faptul că şi-a cerut scuze ulterior faţă de fostul coechipier (şi secund…) nu a şters impresia de nesportivitate a gestului germanului, a cărui carieră a fost presărată de controverse.

Cursa de la Spa Francorchamps este una foarte populară printre piloţi şi fani. Circuitul din munţii Ardeni, foarte lung în comparatie cu celelalte, prezintă multe provocări atît pentru maşină cît şi pentru piloţi, avînd practic de toate: linii drepte lungi, viraje rapide, şicane si un “ac de păr” foarte strîns. Traseul trece printr-o zonă împădurită, avînd chiar porţiuni de drumuri publice, iar vremea e de cele mai multe ori schimbătoare, ploaia nefiind o surpriză. De fiecare dată Grand Prix-ul de la Spa este foarte interesant, fie datorită vremii, fie datorită unor surprize venite de la echipe mici, cum a fost cazul anul trecut cu Fisichella şi al său Force India care au avut pole-position şi locul 2 la final. De neuitat în istoria recentă este duelul dintre Schumacher şi Mika Hakkinen din 2000, care a dat naştere unei depăşiri memorabile.

Performerii recenţi ai acestui circuit sînt Michael Schumacher, care a cîştigat de 6 ori aici şi Kimi Raikkonen cu 4 victorii, dar acesta din urmă nu mai e în F1. Singurul cîştigător prezent pe grilă în afara lui Schumacher este Felipe Massa, dar victoria lui din 2008 a fost obţinută la “masa verde”. Intotdeauna pe acest traseu au mers bine Lewis Hamilton şi Fernando Alonso, dar pentru majoritatea piloţilor este circuitul favorit.

Si anul acesta s-au adus mici modificări pe traseu, în principal în scopul de a opri piloţii să scurt-circuiteze unele şicane şi să obtină un avantaj. De asemenea, şi în acul de păr de după linia de start-sosire se va încerca minimizarea posibilităţii de a ieşi larg si de a-şi crea un avantaj prin aceasta.

Vremea se anunţă ploioasă, ceea ce va face cursa şi mai interesantă, iar în afara de Red Bull, care vor fi cu siguranţă rapizi, ierarhia celorlalte echipe nu se poate contura decît după şedinţa de calificări.

Iata programul weekend-ului (ora României):

Vineri, antrenamente libere: 11:00 – 12:30 si 15:00 – 16:30

Sîmbătă: antrenamente libere: 12:00 – 13:00

calificari: 15:00 – 16:00

Duminică la ora 15:00 se va lua startul în cursă.