F2 Marrakech: weekend cu ghinion pentru Mihai Marinescu

Dupa o prima zi relativ promitatoare, simbata si duminica au fost cu ghinion pentru Beu.

El ne-a explicat pe blog-ul personal cum in prima sedinta de calificari citiva concurenti au taiat o sicana si au obtinut timpi mai buni, fara sa fie penalizati. Cu toate astea, in cursa 1, desi a plecat de pe locul 12, cistiga rapid doua locuri, iar pina la primul safety-car (previzibil pe un circuit de asemenea factura), tinarul brasovean mai avanseaza inca patru pozitii.  Dupa restart, Mihai mai face o depasire si ajunge pe locul 5, cind dintr-o data o defectiune la cutia de viteze il forteaza sa incetineasca si sa abandoneze.

Calificarile pentru cursa a doua au fost foarte bune, de data aceasta Mihai reusind un excelent loc 6. Din pacate, insa, la startul cursei 2, el a ramas imobilizat pe grila. Facind haz de necaz, zicem bine macar ca a evitat accidentul spectaculos din primul tur, care a provocat din nou intrarea masinii de siguranta pe pista! Revenit pe circuit dupa o vizita la standuri pentru  remedierea problemei, Mihai a mers din nou foarte bine, dar de data aceasta doar pentru spectacol, si pentru antrenament, el fiind cu  2 ture in urma liderului. El a depasit cinci din concurentii din fata lui, obtinind si al 7-lea timp pe tur.

Una peste alta, cred ca Mihai Marinescu a aratat un potential foarte bun, fiind mereu intre primii 5-10 piloti, multi dintre acestia cu mai multa experienta si palmares mai impresionant. Sa speram ca va reusi sa impresioneze sponsorii si ca va putea continua in acest sezon in Formula 2.