Pilotul Red Bull, Sergio Perez a câștigat cu două opriri, trecând de pe P Zero Roșu soft pe P Zero Alb hard, iar apoi din nou pe soft. Cursa a fost întreruptă de steagul roșu cu doar trei tururi rămase de disputat, ca urmare a accidentului liderului cursei, Max Verstappen în celălalt Red Bull. Sub regula steagului roșu, piloții pot schimba pneurile, ceea ce au făcut toți pentru sprintul final.
Cei mai mulți piloți au ales strategia soft-hard înainte de perioada de steag roșu, toți alegând apoi soft până la final.
A fost o perioadă de steag galben chiar la jumătatea cursei, când pilotul Aston Martin, Lance Stroll s-a accidentat la intrarea pe linia boxelor, după o pană a pneului stânga spate. Când linia boxelor s-a redeschis, cinci piloți au ales să facă un al doilea pit-stop, montând fie pneul hard, fie pe cel soft.
Observațiile inițiale au fost făcute deja asupra aceea ce putea cauza aceste incidente care au afectat pneul stânga spate. Niciun alt pneu din cursă cu o vârstă similară (sau mai vechi) nu a arătat vreun semn de uzură excesivă, dar s-a observat o tăietură a unui alt pneu stânga spate montat pe mașina lui Lewis Hamilton în același stint, dar nu au fost vibrații sau alte indicii de alarmare care să fie resimțite înainte de fiecare incident, iar pneul stânga spate nu este de altfel cel mai solicitat pe acest circuit. Toate aceste observații indică un factor exterior.
Temperaturile au fost cumva mai scăzute decât în celelalte două zile, cu 26 de grade la nivelul aerului și 39 de grade la nivelul pistei, la începutul cursei.
MARIO ISOLA „Trebuie să stabilim exact factorii care au dus la incidentele în care au fost implicați Lance Stroll și Max Verstappen pentru a înțelege pe deplin ce s-a întâmplat. Ceea ce putem spune deocamdată este că am găsit o altă tăietură la pneul lui Hamilton, iar acesta a fost dreapta spate și care în realitate lucrează mai tare decât cel din strânga. Nu au fost detectate vibrații sau alte semne de alarmă și niciunul dintre celelalte pneuri de aceeași vârstă sau mai vechi nu a dat semne de uzură excesivă. Astfel că nu putem exclude ideea că avaria a fost produsă de un factor extern, deși aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple iar noi înțelegem pe deplin nevoia unor răspunsuri.”