Stefan GP doreste participarea in F1 in 2011

Sarbul Zoran Stefanovic a afirmat ca echipa sa, cunoscuta sub denumirea de Stefan GP, intentioneaza sa ocupe ultimul loc disponibil in Formula 1 pentru grila de start a sezonului 2011. Zoran Stefanovic a incercat sa ia parte si anul acesta in Marele Circ, avand la dispozitie fostele monoposturi ale echipei Toyota, dar fara succes.

Dupa ce o echipa a renuntat la participarea in Formula1, FIA a hotarat sa pastreze pentru sezonul 2010, 12 echipe in loc de cele 13 anuntate initial. Comisia FIA a decis redeschiderea procesului de selectie a echipelor, pentru a avea in sezonul 2011, 26 de monoposturi pe grila de start.

Stefanovic si-a aratat totodata si interesul pentru a construi un circuit de Formula 1 ce va face parte din Stefan Tehnology Park. Localizat la marginea orasului Belgrad, circuitul va gazdui si sediul central al echipei precum si centrul de testare al monoposturilor.

“Aceasta este o dovada ca vrem sa iesim in fata lumii, sa aratam ca suntem o echipa serioasa si bine tehnologizata, avem ganduri serioase de a participa in Formula 1 pe o perioada lunga de timp” a declarat Stefanovic.

“Trebuie luat in calcul ca vom fi la egalitate cu echipele mari, in termeni de dotari tehnologice si organizare, pentru ca Stefan Technology Park va fi comparat cu ele si asteptam cat mai multe imbunatatiri in viitor.” a concluzionat Stefanovic.

FIA va lua o hotarare cu privire la grila de start a sezonului 2011 in luna iulie.

FOTO: joesaward.files.wordpress.com