Victorie fantastică pentru Hamilton la Nurburgring

 

După antrenamentele libere de vineri şi sîmbătă, părea că lupta pentru supremaţie va fi o afacere între Ferrari şi Red Bull, cu McLaren rămaşi în urmă şi talonaţi de Mercedes GP. Prima surpriză a venit însă în calificări, cînd Lewis Hamilton obţinea locul 2 pe grilă, foarte aproape de Mark Webber (la al 3-lea pole în sezon) şi înaintea lui Vettel şi Alonso.

 

 

La startul cursei, Webber pierde prima poziţie – ca de obicei – în favoarea pilotului McLaren, şi în primele ture lupta s-a dat în patru, cu Alonso şi Vettel plecaţi în urmărirea celor doi.  Puţin mai tîrziu, Vettel face o greşeală, ieşind în afara pistei, şi pierde contactul cu cei trei din faţă. Mai în spate, în urma lui Felipe Massa venea Adrian Sutil iar Jenson Button cădea pe locul 10 după un start slab.

 

 

Singurul incident major avea să fie accidentul lui Heidfeld, împins în afara pistei de Sebastien Buemi, elveţianul de la Toro Rosso fiind considerat vinovat şi penalizat după cursă cu retrogradarea 5 poziţii pe grilă la cursa următoare.

 

 

După primele intrări la boxe, Mark Webber reuşeşte să treacă în faţă, dar nu se distanţează deloc de cei doi urmăritori. La următorul schimb însă, australianul nu mai reuşeşte să se menţină la conducere, Hamilton ieşind în faţa lui, apoi Alonso, intrat ultimul la boxe dintre cei trei, iese imediat înaintea lor, dar pilotul McLaren, pe gume  încălzite, îl depăşeşte pe spaniol cu o manevră foarte curajoasă pe exterior în virajul al doilea. De aici încolo distanţele între cei trei încep să crească putin, fiecare încercînd să menţină acest tren de pneuri (soft) cît mai mult. Deoarece pneurile medii (obligatoriu de a fi folosite) erau mult mai lente decît cele soft, majoritatea piloţilor a amînat cît mai mult trecerea pe acestea. Hamilton, deja cu un avans de 2 secunde, a încălţat cauciucurile medii în turul 50, iar Alonso cu două ture mai tîrziu, dar britanicul a fost foarte rapid chiar şi pe pneurile considerate mai lente, menţinîndu-şi pozitia. Mark Webber a stat pe soft-uri pînă în turul 56, dar nici aşa nu a reuşit să treacă de Alonso.

 

 

Sebastian Vettel căzuse în spatele lui Felipe Massa după primul schimb, şi a stat acolo pînă în penultimul tur, cînd cei doi au intrat împreună la boxe. Campionul mondial a profitat de o problemă pentru Massa la standuri, obţinînd locul 4, prima oară în acest sezon cînd nu prinde podiumul.

 

 

 

Adrian Sutil a făcut o cursă excelentă, după ce se calificase pe un foarte bun loc 8. Germanul de la Force India a mers pe o strategie cu doar două opriri şi a terminat al şaselea, înaintea celor două Mercedes GP, din nou cu Rosberg în faţa lui Schumacher. Prietenul nostru Kamui Kobayashi a făcut din nou o cursă minunată de recuperare, ajungînd al nouălea după ce luase startul de pe pozitia 17. Ultimul în puncte a venit Vitali Petrov. Jenson Button, după startul ratat, a revenit în lupta pentru locurile fruntaşe, pînă cînd o problemă hidraulică l-a forţat la abandon.

 

 

Clasament MP al Germaniei, Nurburgring:


Poz Pilot Team Ture Timp
1 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 60 1:37:30.334
2 Fernando Alonso Ferrari 60 +3.9 sec.
3 Mark Webber RBR-Renault 60 +9.7 sec.
4 Sebastian Vettel RBR-Renault 60 +47.9 sec.
5 Felipe Massa Ferrari 60 +52.2 sec.
6 Adrian Sutil Force India-Mercedes 60 +86.2 sec.
7 Nico Rosberg Mercedes 59 +1 tur
8 Michael Schumacher Mercedes 59 +1 tur
9 Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 59 +1 tur
10 Vitaly Petrov Renault 59 +1 tur
11 Sergio Perez Sauber-Ferrari 59 +1 tur
12 Jaime Alguersuari STR-Ferrari 59 +1 tur
13 Paul di Resta Force India-Mercedes 59 +1 tur
14 Pastor Maldonado Williams-Cosworth 59 +1 tur
15 Sebastien Buemi STR-Ferrari 59 +1 tur
16 Heikki Kovalainen Lotus-Renault 58 +2 ture
17 Timo Glock Virgin-Cosworth 57 +3 ture
18 Jerome d’Ambrosio Virgin-Cosworth 57 +3 ture
19 Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 57 +3 ture
20 Karun Chandhok Lotus-Renault 56 +4 ture
Abandon Vitantonio Liuzzi HRT-Cosworth 37 Electric
Ab. Jenson Button McLaren-Mercedes 35 Hidraulic
Ab. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 16 Ulei
Ab. Nick Heidfeld Renault 9 Accident

 

 

Sebastian Vettel conduce în continuare detaşat în clasamentul general al piloţilor, cu 77 de puncte avans faţă de Mark Webber, acesta fiind urmat de Hamilton şi Alonso, singurii care ar putea să-l “deranjeze” în lupta pentru al doilea titlu pe campionul mondial.