1 Mai Enduristic

Clubul Vectra Zărneşti organizează în acest weekend prima etapă a Campionatului Naţional de Enduro. După runda de Campionat European de Motocros găzduită acum două săptămâni, circuitul de la Zărneşti devine reper pentru piloţii care vor lua startul în prima etapă de enduro clasic din acest sezon. Peste o sută de sportivi se vor întrece în cele două zile de concurs pe un traseu de 47 de kilometri, care va trece prin pădurile din Valea Breghinei si defileul Bârsei. Capete de afiş sunt piloţii team-ului Vectra, cvadruplul campion naţion la enduro Mani Gyeneş, Alex Gârbacea şi Marcel Butuza, dar şi Sorina Sandu, reprezentanta României în Campionatul Mondial de Enduro, care va evolua alături de băieţi, în prima categorie valorică, la clasa E1, destinată motoarelor de 250 cmc.

 

Marc Sandu