Audi reuseste imposibilul si castiga Le Mans 24H 2011

Dupa abandonurile violente ale celor doua masini cu numarul 3 si 1 din cadrul echipei Audi Motorsport, misiunea constructorului german parea una imposibila. De cealalta parte pentru echipa “Leului din Sochaux” totul mergea conform planului. Ramasi cu toate cele trei masini de uzina in cursa, misiunea lor parea una facila gandindu-se probabil ca doar un galop de sanatate ii desparte de victoria celei de-a 79 editii a cursei de 24H de la Le Mans.  

 

Insa cursa de 24H de la Le Mans a oferit intodeauna surprize la fel cum a facut-o si in acest an. Aflat la prima aparitie in cursa de 24H de la Le Mans, noul Audi R18 s-a dovedit a fi o arma perfecta pentru constructorul din Ingolstadt care reuseste o noua victorie la Le Mans si probabil daca judecam dupa cum a mers Audi-ul R18 ramas in cursa, am fi avut parte de un nou podium integral Audi la fel ca in 2010. Cu un consum mai mare de carburant fata de rivalii de la Peugeot insa cu o stabilitate si viteza mai mare pe viraje, coroborate cu o strategie impecabila a Dr. Wolfgang Ullrich, Audi reuseste cea de-a 10-a victorie la Le Mans. Trio-ul responsabil cu victoria in acest an pentru Audi a fost alcatuit din Benoit Treluyer, Andre Lotterer si Marcel Fassler.

Am avut parte de o cursa plina de suspans si daca nu exista cursa din 1969 de la Le Mans  in care ecartul dintre primii doi clasati a fost de doar 2 sec (aprox 120 m), am fi avut parte de cel mai strans finish al cursei de anduranta de 24 H de la Le Mans.

 

O alta categorie disputata a fost cea de la LM GTE Pro, unde Corvette-urile au facut legea, in final reusind sa si castige aceasta categorie. Daca initial Corvette-ul cu numarul 74 a condus cursa mai mult de jumatate, pierderea controlului masinii de catre Jan Magnussen si acrosajul cu Porsche-le cu numarul 77 avea sa ii scoata din cursa pentru victorie. Stafeta a fost preluata insa de Corvette-ul cu numarul 73 al trio-ului Olivier Beretta, Antonio Garcia si Tommy Milner care  in urma unui parcurs impecabil si fara probleme de fiabilitate ale masinii au reusit sa aduca cea de-a saptea victorie pentru marca americana la categoria LM GTE Pro, reprezentand totodata celebrarea a 10 ani de la prima victorie pentru Corvette din 2001. 

 

Ferrari a fost acolo, aproape de Corvette-uri, cu noul model 458 Italia, insa problemele de fiabilitate aparute la partea electrica ceea ce au redus puterea motorului cu 20% au facut ca firma italiana sa se multumeasca cu locul 2 la categoria LM GTE Pro. Ultima treapta a podiumului a apartinut celor de la BMW Motorsport Andy Priaulx, Dirk Muller si Joey Hand   care plecau in cursa cotati cu sanse la victorie.

 

La clasa LM GTE Am a revenit celor de la Larbre Competition care au reusit victoria ot cu o masina americana si anume Corvette-ul C6R cu numarul 50 pilotat de Julien Canal, Gabriele Gardel si Patrick Bornhauser. Locul doi a fost ocupat de Porsche 911 GT3 RSR, iar ultima treapta a podiumului la clasa GTE Am a apartinut Ford-ui GT a celor de la Robertson Racing.

 

Aproximativ 249.500 de fani au asistat in acest an cu sufletul la gura pana in ultiumul tur la un spectacol unic anual, atmosfera cursei de 24H de la Le Mans fiind recunoscuta de toata lumea drept ceva magnific, “Everestul curselor de anduranta” asa cum declara Olivier Quesnel.