Publicitate

Premiul “Cea mai bună limuzină” pentru BMW Seria 5.

BMW a primit cea mai importantă distincţie la ediţia 2010 a prestigioasei gale “Fleet World Honours” (Premiile Mondiale pentru Flote), intrând în posesia trofeului pentru “Fleet Manufacturer of the Year” (Producătorul de Flote al Anului) pentru strategia EfficientDynamics.

Steve Moody, preşedintele juriului, a declarat: “BMW continuă să impresioneze o dată în plus prin gama de automobile noi, a căror emisii reduse şi performanţe stabilesc noi standarde în diferite segmente de piaţă, atât pentru mărcile de volum, cât şi pentru cele premium. Pe lângă aceasta, a fost un an bun pentru principalele produse de flote, care, în analizele noastre pentru premii, au înregistrat calificative mari din partea companiilor de leasing cu privire la servicii, fiabilitate şi valoarea reziduală.”

Alături de trofeul “Fleet Manufacturer of the Year”, BMW a primit şi distincţia “Best Executive Car” (Cea mai bună limuzină) pentru BMW Seria 5. De la lansarea sa în luna martie, BMW Seria 5 a fost un succes în ceea ce priveşte vânzările atât pentru retail, cât şi pentru clienţii de flote, la succes contribuind combinaţia de neegalat de calitate, performanţe şi eficienţă. Acest pachet bine echilibrat general a fost cel care a impresionat juriul şi l-a convins să-i acorde cea mai importantă distincţie.

Steve Moody a adăugat: “Noul BMW Seria 5 a dus segmentul limuzinelor la un nou nivel superior, datorită gamei de motoare care nu are rival în ceea ce priveşte emisiile şi performanţele, specificaţiile standard generoase, costurile de întreţinere foarte convenabile, valoarea reziduală cea mai bună în clasa respectivă şi o calitate fără egal chiar şi în acest segment deosebit de competitiv”.

Vorbind despre succesele BMW la ediţia din acest an a premiilor, Stephen Chater, director de operaţiuni corporate la BMW Group UK, a declarat: “Aceste distincţii sunt ştiri importante pentru BMW. Ele recunosc îmbunătăţirile care au fost aduse serviciilor flotei BMW şi noului BMW Seria 5, care au pus accent pe nevoile clienţilor şi care demonstrează beneficiile reale atât pentru cei care iau decizii în privinţa flotelor, cât şi pentru cei care au condus automobilele de companie”.

Aceste ultime două premii continuă seria de succese din urmă cu un an, când BMW Seria 3 a primit trofeul “Fleet Car of the Year 2009” (Maşina de Flote a Anului), ceea ce a demonstrat dedicaţia BMW pentru industria flotelor.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro