Gala campionilor FRAS la Palatul Stirbey

Federația Română de Automobilism Sportiv organizează sâmbătă, 15 februarie 2014, Gala Campionilor – evenimentul anual în cadrul căruia cei mai buni sportivi ai sezonului precedent își primesc trofeele și medaliile într-un cadru festiv. Vedetele evenimentului sunt laureații celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de F.R.A.S.

 logo fras ok

În total, peste 600 de sportivi și invitați speciali vor participa la Gala Campionilor F.R.A.S., tradiționalul eveniment festiv al automobilismului românesc, care are loc în premieră la Palatul Știrbey din Buftea, monument arhitectonic de la mijlocul secolului al XIX-lea și gazdă a numeroase episoade din istoria națională modernă și contemporană.

 

Evenimentul este construit în jurul valorilor F.R.A.S. Astfel, deoarece creştem campioni, îl vom premia pe cel mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., care participă în Campionatul Naţional de Karting „Dunlop”. Pentru că încurajăm competiţia, vom oferi celor mai buni sportivi aproape 200 medalii, 260 cupe şi 50 premii speciale. Cultivăm fani – pe care i-am angrenat într-un concurs de creaţie pentru un logo al Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop” – îi vom premia pe cei mai creativi dintre ei. Promovăm spectacolul – şi pentru că spectacolul oferit de automobilismul sportiv este promovat în mediul online, în presa scrisă, de către fotografii profesionişti şi în audiovizual – vom oferi tot atâtea premii media, concretizate în Trofeul „Dumitru Lazăr”. Celebrăm performanţa – şi vom face acest lucru şi în cadrul acestei seri atât de speciale pentru toţi cei care sunt implicaţi în automobilismul sportiv tutelat de F.R.A.S.

 

Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va începe la orele 17:00, iar accesul pe Domeniul Știrbey se va face pe bază de invitație. Evenimentul va fi prezentat de către dl. Adrian Fetecău şi este organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.