Publicitate

O intalnire de lucru vizand traversarea tarii noastre de catre echipajele participante la Gran Tourism Marathon, competitie rezervata automobilelor GT, a avut loc astazi, la Cluj-Napoca, intre domnul Pascal Rostagny, presedintele comitetului de organizare al competitiei si Horatiu Savu. Aflat in recunoastere si in alcatuirea road-bookului, dl. Rostagny a ales sa innopteze la Cluj-Napoca si sa puna la punct detaliile referitoare la trecerea caravanei prin municipiul de pe Somes.

Conceput ca un nou gen de competitie, destinata automobilelor Grand Tourism, GT Marathon va debuta pe 24 iunie la Paris, si va ajunge la Cluj-Napoca in data de 26 iunie, dupa o etapa care va avea startul la Viena. Organizatorii competitiei sunt la prima incercare de acest gen si doresc sa ofere o alternativa perfect legala celebrelor curse CannonBall sau GumBall si, de ce nu, o oportunitate oferita participantilor de a cunoaste indeaproape tarile traversate.

Pana in prezent sunt inscrise 12 echipaje cu automobile de tipul Audi R8, Ferrari F430, Lamborghini Murcielago, Gallardo, Porsche 911, Nissan GTR. Dupa multe discutii preliminare cu reprezentanti ai CNADNR s-a rezolvat si problema traversarii celebrului Transfagarasan, deoarece acesta se deschide doar in data de 1.07.2010, iar caravana GT Marathon il va traversa in 27.06.2010.

Organizatorii Raliului Clujului, editia 2010, impreuna cu dl. Rostagny au cazut de comun acord ca Poarta de Start/Sosire a raliului sa fie si punctul de sosire in etapa GT Marathon,
alaturi de o participare demo in cadrul Superspecialei care se va desfasura sambata, 26.06.2010, cu incepere de la ora 17.00.

Aceasta va fi transmisa in direct pe programul TVR 3, in traditia anului trecut. De asemenea, masinile participante la GT Marathon vor stationa in Parcul Inchis al raliului pana duminica dimineata, de unde vor lua startul spre Transfagarasan. Ambii parteneri considera ca aceasta asociere va avea un caracter benefic in promovarea ambelor competitii.

horatiu savu

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro