Primele teste cu Porsche LMP1

Porsche LMP1

Noul prototip Porsche LMP1 este testat in prezent pe mai multe circuite internationale. Dupa succesul avut la lansarea din iunie pe circuitul Weissach, prototipul nemtilor este supus acum mai multor teste pentru a verifica functionalitatea acestuia. Neel Jani a fost primul pilot care a testat acest nou prototip. Fostul pilot de teste din Formula 1 a luat parte la teste inca de la 1 iunie 2013, alaturi de  Timo Bernhard si Romain Dumas care au intrat in echipa Porsche la putin timp dupa pilotul elvetian. Cel de-al patrulea pilot este australianul Mark Webber care va intari echipa din 2014.

Porsche LMP1

Anul viitor, prototipul Porsche LMP1 va lua startul in Campionatul Mondial de Anduranta (WEC) si astfel si in cursa de 24 de ore de la Le Mans. “Pilotii de teste ne ajuta sa adunam o cantitate uriasa de date vitale; fiecare kilometru condus este important. Totusi, in scopul de a dezvolta o masina asa de complexa precum un prototip LMP1 care sa poata lua startul anul viitor. Este nevoie de mult mai multi kilometri de parcurs.” a declarat Fritz Enzinger vice-presedintele diviziei LMP1. “Suntem multumiti cu progresele inregistrate de la un test la altul.”

Porsche LMP1