Mani Gyenes a castigat Cheile Gradistei Endurocross

Sătmăreanul Emanuel – Mani – Gyenes a câștigat pentru a doua oară Cheile Grădiștei Endurocross. Pilotul Vectra Racing a fost urmat de Frans Verhoeven și Paul Frățilă. Cel mai dificil obstacol de pe traseul amenajat la 1.300m altitudine, în holiday complex-ul Cheile Grădiștei Fundata, a fost ceața. Riderii au concurat, deși, au fost momente când nu vedeau la trei metri distanță.

 

Etapă din Campionatul Național de Endurocross, cursa organizată de piloți ce participă la etape din Campionatul Mondial de Rally-Raid a fost un succes și în 2011. La doar 3 grade celsius 50 de temerari printre care și endurista Roxandra Perșoiu au concurat pe traseul creionat de Alex Gârbacea lângă holiday complexul Cheile Grădiștei Fundata. Traseul care a măsurat aproximativ șapte km a inclus atât o porțiune folosită la competiții de downhill cât și traseul pentru schi fond și biatlon.

 

La start au fost prezenți cinci piloți care concurează în Campionatul Mondial de Rally-Raid doi dintre ei fiind și câștigători ai Dakar-ului, însă din cauza ceții publicul nu s-a putut bucura de show-ul făcut de Frans Verhoeven, Mani Gyenes, Marcel Butuza, Romeo Duicu și Alex Gârbacea. La clasa A duelul dintre Mani Gyenes și Frans Verhoeven a fost sarea și piperul cursei în cele din urmă câștigător fiind pilotul sătmărean. Paul Frățilă, campion național de enduro în 2011, s-a clasat al doilea, în timp ce Peter Gagyi, multiplu campion național de supermoto, a terminat pe locul patru.

 

La clasa B s-a impus Marian Neacșu, în timp ce la C (hobby) a câștigat Bogdan Benga. 

 

Mult mai norocoși, cei de la clasele ATV și Quad nu au mai concurat în ceață cum a fost cazul colegilor de la moto, iar cel mai rapid de la Quad a fost Cristian Benta. Luigi Lungu un pasionat de motorsport care nu a împlinit încă 16 ani a terminat al doilea la clasa Quad. Cel mai rapid rider pe ATV a fost Mihai Urma.