Mean Green si recordurile mondiale

Mean Green, cel mai rapid camion hibrid din lume, a doborât două recorduri de viteză pe anvelope Goodyear. Pe 27 aprilie 2012, la Wendover Airfield în Utah, Statele Unite ale Americii, camionul costruit de Volvo, care este deţinut şi condus de Boije Ovebrink, a spart recordurile la două categorii internaţionale de viteză. Noile recorduri sunt pentru un kilometru cu start de pe loc (două treimi dintr-o milă), un record deţinut de un alt camion hibrid, şi pentru un kilometru cu start lansat.[1].

Rezultatele provizorii[2] au fost:-

 

  • 1 kilometru de pe loc – 153.252 km/h (95.245 mph) (record anterior 152.253 km/h (94.605 mph)
  • 1 kilometru cu start lansat – 236.577 km/h (147.002 mph) (record anterior 218.780 km/h (135.943 mph))

 

Mean Green dezvoltă 2.100 cai putere (1,566 kW) şi un cuplu motor de aproape 6,770 Nm – din aceştia, 200 cai putere (149 kW) şi un cuplu de 1.198 Nm vin de la motorul electric. Aerodinamica joacă, de asemenea, un rol vital în stabilirea unui record de viteză, iar designerii de la Volvo au selectat o cabină de tip VN nord-americană şi au sculptat forma aerodinamică optimă pentru camion.

 

Anvelopele capabile să reziste la presiuni enorme sunt esenţiale, iar Goodyear a lucrat îndeaproape cu cei de la Volvo la acest proiect şi la dezvoltarea unor anvelope speciale pentru Mean Green. Accelerarea de la zero la 100 km/h în 4 secunde este ceva impresionant şi pentru o maşină, şi cu atât mai mult pentru un camion cu o greutate de 6 tone. Dar aceasta este cifra pe care a obţinut-o Boije Overbrink în încercarea sa reuşită de a doborî un record mondial şi a făcut-o cu anvelope Goodyear. Acestea sunt făcute manual şi au la bază carcasele anvelopei de camion 495/45R22.5 Marathon pentru distanţe lungi, capabile să suporte forţa unui cuplu motor enorm şi viteze foarte mari, precum cele pe care le dezvoltă Mean Green. 



[1] 1 kilometru de pe loc – Camionul ia startul de la un punct prestabilit,parcurge cei 1000 de metri ai cursei într-o direcţie şi apoi în cealaltă direcţie. Viteza medie din cele două alergări este notată ca fiind viteza oficială reţinută. 1 kilometru cu start lansat – Camionul este în mişcare înainte de a parcurge cei 1000 de metri prestabiliţi ai cursei în ambele direcţii.

[2] Noile recorduri mondiale sunt subiectul recunoaşterii FIA, care va avea loc într-un termen de 30 şi 60 de zile.