Români pe podium la ediția aniversară Red Bull Romaniacs

Cea de a zecea ediție a celui mai dificil raliu hard enduro din lume a avut la start 18 rideri români, iar trei dintre ei au izbutit să se claseze pe podium la finalul celor patru zile de off-road extrem din Carpații Meridionali. Mani Gyenes, care are la activ zece finișuri din tot atâtea posibile, și-a trecut în palmares al patrulea podium în Red Bull Romaniacs.

 

Mani Gyenes, riderul care a luat startul în fiecare din cele 10 ediții organizate până în prezent are de ieri (sâmbătă 6 iulie), încă un loc doi la clasa Expert Single după cel obținut în 2009. Pentru că nu își permitea o accidentare având în vedere că face parte din lotul României pentru International Six Days Enduro și pentru că a fost nevoit să schimbe motocicleta doar cu trei zile înainte de start, sătmăreanul a decis să concureze la Expert Single, deși la ultimile trei ediții a fost unul din riderii clasei Pro. Pe lângă cele două podiumuri de al Expert Single, Mani mai are în palmares două titluri la Expert Team obținute în 2005 și 2006 când a concurat alături de Laszlo Olah.

Mani Gyenes
Mani Gyenes

Mani Gyenes #106: ”A fost o ediție foarte frumoasă și mă bucur că am hotărât să concurez la Expert Single pentru că la Pro au fost porțiuni mai mult decât extreme, iar în acest moment nu pot risca o accidentare. Încercăm să strângem bugetul pentru a merge la Dakar în ianuarie, iar în septembrie trebuie să concurez alături de Alex Gârbacea, Andras Elek, Lucian Neaga și Marton Szilveszter pentru echipa României de la International Six Days Enduro. Mă bucur că am izbutit să ajung de 10 ori la finișul Red Bull Romaniacs și că am revenit pe podium în ediția aniversară. Îi felicit pe toți din echipă pentru că izbutesc să ne surprindă an de an, iar eu sunt unul din cei care văd cum reputația raliului crește în fiecare an. De fiecare dată când mergem să concurăm afară, la Dakar spre exemplu, sau la orice altă competiție suntem în permanență întrebați cum este la Red Bull Romaniacs. Toți când aud că suntem din România ne întreabă de cursa extremă din Carpați.

 

Sorina Sandu a primit titlul neoficial de regină a Carpaților

 

Fosta campionă națională de schi alpin, a concurat pentru a treia oară în cel mai dificil raliu hard enduro din lume și a fost pentru prima dată când a izbutit să ajungă singură la finiș. Mai precis în 2013, Sorina a concurat la clasa Hobby Single și a rezistat luptei cot la cot cu rideri veniți din toate colțurile lumii pentru a-și depăși limitele în Carpați. Pe un traseu mult mai ușor comparativ cu cel al clasei Pro, dar garnisit cu peisaje care au arătat frumusețea Munților Făgărași, Lotrioara și Parâng, Sorina a dovedit că este una din cele mai bune enduriste din această parte a Europei. La finalul celor aproximativ 400 de km împărțiți pe durata celor patru zile de off-road riderița din Petroșani s-a clasat pe locul 39 la Hobby Single și a fost cea mai rapidă femeie din raliu. La această clasa din cei 124 de rideri care au luat startul au ajuns la finiș doar 80.

Red Bull Romaniacs in Sibiu, Romania on July 6th, 2013.

În această ediție a Red Bull Romaniacs a concurat și tatăl Sorinei, Sorin Sandu sau Soso cum este cunoscut în lumea enduroului. Soso este cel care a ghidat-o pe Sorina către enduro, iar anul acesta a profitat de introducerea clasei Rookie pentru a simți pulsul competiției. (Clasa Rookie participă la Prolog și are două zile de traseu în munți. Este mai scurtă pentru a-i ajuta pe cei care doresc să vadă ce înseamnă raliul să simtă pulsul și să știe când se înscriu în versiunea lungă a competiției – Prolog și 4 zile în munți – pentru ce clasă să opteze).

 

Clasările riderilor români de la Red Bull Romaniacs 2013

 

Expert Single

2. Mani Gyenes 22h11min22sec

12. Alexandru Băleanu 27h14min48sec

16. Paul Harpă 28h33min13sec

25. Alex Gârbacea 31h04min24sec (a suferit o accidentare la genunchiul stâng în ziua a 2-a și nu a mai putut forța pentru un finiș în top 10 așa cum și-a propus înainte de start)