Echipa românească Vectra Racing a concurat în perioada 1-7 mai în Raliul Tunisiei etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid, iar Marcel Butuza a încheiat cei 1848 de km pe locul trei la clasa Producţie.
Raliul din nordul Africii este primul la care Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea au concurat după o absenţă de peste şase luni. Echipa considerată a fi cel mai puternic team privat din Campionatul Mondial în 2008 şi în Dakar 2009 a revenit cu rezultate care îi reconfirmă statutul. Mani Gyenes a terminat raliul pe locul 8 în clasamentul general şi pe 4 la clasa SuperProducţie peste 450 cmc. Marcel Butuza are al 9-lea timp în clasamentul general şi a urcat pe podium la clasa Producţie, iar Alex Gârbacea ocupă locul 11 la general şi 5 la Producţie.
Cea mai grea zi pentru echipă a fost ziua de miercuri 5 mai. În etapa a 4-a lui Mani Gyenes i-a cedat cutia de viteze şi a fost nevoit să meargă prin deşert peste 80 de km doar cu treapta a 2-a. În urma acestui incident sătmăreanul, care era lider la clasa Producţie încă din prima etapă, a fost nevoit să schimbe motorul şi a fost mutat la clasa SuperProducţie. Dezamăgirea a fost mare pentru că în octombrie 2009 Mani câştigase Raliul Marocului, o altă etăpă de Campionat Mondial şi era privit ca principal favorit la victoria din Tunisia.
Pentru Mani însă zilele care au urmat au fost un antrenament foarte bun având în vedere că speră să revină în Dakar.
Alex Gârbacea a venit în Tunisia după ce doar cu o lună în urmă a suferit o intervenţie chirurgicală la piciorul stâng. După ce în 2008 în Raliul Faraonilor a reuşit să termine în primii 10, în această etapă din mondialul de rally-raid s-a clasat pe locul 5 la categoria Producţie.
Raliu s-a încheiat astăzi cu o probă care, deşi a măsurat doar 132 de km le-a dat multă bătaie de cap concurenţilor din cauza furtunii de nisip. La km 80 al probei speciale vizibilitatea s-a redus foarte mult din cauza vântului puternic şi furtuna a continuat până la finalul probei. Din cauza, furtunii organizatorii au fost nevoiţi să mute finişul oficial al raliului de la capătul ultimei probe speciale în parcul de asistenţă din Douz.
După aceast raliu, Marcel Butuza, Mani Gyenes şi Alex Gârbacea speră să îşi poată continua programul de Campionat Mondial din acest sezon şi să ajungă la Raliul Sardiniei şi la cel al Faraonilor.
Marcel Butuza (locul 3 la clasa Producţie- team manager): “Pentru noi Raliul Tunisiei a fost un raliu bun pe ansamblu. Din păcate, însă în etapa a 4-a am pierdut locul 1 la clasa Producţie pentru că lui Mani i-a cedat cutia de viteze, dar mă bucur că am ajuns toţi cu bine la finiş şi nu ne-am accidentat.
Chiar dacă ieri spuneam că etapa a 5-a a fost cea mai grea din acest raliu şi că pe 7 mai avem o probă scurtă, ei bine etapa 6 a fost cea mai dificilă. Am mers astăzi foarte mulţi kilometri în furtună şi a trebuit să traversăm dune în condiţii extrem de grele în ceea ce priveşte vizibilitatea“.
Mani Gyenes (locul 4 clasa SuperProducţie +450 cmc): “Raliul Tunisiei a fost o experienţă bună pentru că nu am mai concurat niciodată aici, chiar dacă în urmă cu patru ani am venit pentru o sesiune de antrenament. Este foarte greu acum la final, pentru că în loc să mă bucur de victoria la clasa Prodcuţie trebuie să mă mulţumesc cu locul 8 la general şi cu 4 la SuperProducţie. Asta este. După ce mi s-a stricat cutia de viteze raliul a fost pentru mine un foarte bun antrenament. Mă bucur însă că suntem toţi la finiş îl felicit pe Marcel pentru rezultat şi pe Alex pentru revenirea în rally-raidul mondial“.
Alex Gârbacea (locul 5 clasa Producţie): “Mă bucur că am terminat raliul pentru că nu a fost uşor să mă reacomodez cu navigaţia după road book şi GPS având în vedere pauza de aproape doi ani. A fost o adevărată provocare să ajungem azi la finiş din cauza furtunii însă mă bucur că am reuşit să îmi păstrez poziţia de la clasa Producţie şi sper să revin în Africa pentru Raliul Faraonilor“.
Raliul Tunisiei – Clasament general
1. Chaleco Lopez Aprilia 450
2. Marc Coma KTM 690 Rally
3. Jakub Przygonski KTM 690 Rally
…………………………………………………….
8. Mani Gyenes KTM 690 Rally
9. Marcel Butuza KTM 690 Rally
…………………………………………..
11. Alex Gârbacea KTM 690 Rally
Renatta Stepanov