Tag Archives: 2.0 dci

Renault Laguna Coupe GT 4Control facelift

Care este rezultatul intalnirii dintre un Aston Martin si un Renault Clio? Unul singur, s-ar grabi multi sa spuna: un accident. Cam aceasta ar fi pe scurt descrierea incorecta pentru Renault Laguna Coupe GT 4Control, care nu seamana deloc cu o coliziune violenta. Este o masina armonioasa, o fuziune perfecta, cum ar spune cei care fac parte din lumea jazz-rock-ului.

 

Trend-ul de a lansa versiuni coupe ale masinilor din segmentul D, capata din ce in ce mai multi adepti in Europa si Renault li s-a alaturat cu un model construit pe platforma lui Laguna. Francezii au mai lansat de-a lungul anilor cateva exemplare foarte frumoase. Peugeot 406 desenat de Pininfarina este un bun exemplu in acest sens, insa, nici Renault Laguna nu este cu nimic mai prejos. Din pacate, piata nu a fost de acord cu acest lucru – Laguna Coupe neavand un mare succes in vanzari – si i-a pus la treaba pe cei de la Renault pentru a gasi o modalitate de a mentine profitabil modelul. Desi, pe surse, se anticipeaza ca urmatoarea generatie va avea o abordare total diferita a ceea ce inseamna un model coupe, producatorul francez tocmai a lansat o versiune dichisita a lui Laguna Coupe pentru 2012.

 

Cum arata?

Isi mai aduce cineva aminte cum arata generatia anterioara de Renault Laguna? Nici eu nu pot s-o fac cu exactitate, insa, din cate tin minte, modelul nu a excelat la acest capitol. Era la fel de atractiva precum telefonul vostru fix care sta pe marginea biroului de la munca. Faptul ca vanzarile nu au fost asa bune n-a mai reprezentat o surpriza, asa ca francezii au lansat un nou model care sa poarte emblema Laguna, unul mai aratos. De fapt, arata atat de bine incat inca mai atrage multe priviri pe strada, desi se afla pe piata de cativa ani buni. Unul dintre prietenii mei spunea ca spatele unui Laguna Coupe poate rivaliza cu cel al fotomodelului Gisele Bundchen. Cu siguranta, masina este una dintre cele mai atractive oferte din punct de vedere al designului si, surprinzator, are o tinuta de drum foarte buna, dar despre asta vom vorbi mai incolo.

 

Recentul update consta intr-o semnatura noua cu LED-uri pentru faruri si stopuri, cateva mici schimbari la spoilerul fata si introducerea unor noi materiale, calitative, la interior. Am fost la a doua intalnire cu acest model, dupa ce, in urma cu exact un an de zile, ne dedicam o zi intreaga realizarii unui material video pe care-l puteti revedea aici

 

Fiind mult mai relaxat, de data aceasta am avut timp sa ma gandesc la mai multe aspecte. De fapt, singurul repros este o frustrare, satul fiind de modelele teutone. Renault Laguna are marele merit de a respecta reteta, din punct de vedere al designului, a ceea ce inseamna un coupe cu adevarat. Laguna Coupe pare a fi o fata frumoasa dar care, dintr-un punct de vedere, seamna cu o vrajitoare batrana. Sa ma explic.

 

Privita din spate, masina are formele potrivite, sclipitoare, ale unui lucru nou. Din profilul lateral, imaginea nu este cea care trebuie si se apropie de cea a unui Twingo sa zicem. Daca ar fi avut niste linii si mai netede, oare ar fi costat si mai mult? De ce, nu sunt sigur. Oare o linie mai eleganta il costa pe un producator de masini mai mult decat una neeleganta? Din pacate, din punct de vedere tehnologic, nu am un raspuns la aceasta intrebare. Ceea ce am constatat insa este ca masinile mult mai atractive provoaca o paguba si mai mare in zona portofelului. Asadar, concluzia la care am ajuns este aceea ca exista o corelare perfecta intre aspect si pret, chiar daca aceasta corelare trebuie sa ramana, cel putin pentru moment, in zona pura a speculatiilor. Orisicum, pe o scara graduala intre hatchback-ul vostru de la Renault si, sa spunem la intamplare, un Aston Martin Vantage, Laguna Coupe este mai apropiata de Vantage decat de Clio.

 

Cum se conduce?

Asa cum va spuneam mai sus, anul trecut am pierdut destul de mult timp cu filmarile si nu m-am putut bucura atat de mult de sistemul 4Control. Din fericire, sau din pacate, in Romania singura oferta este cea cu motor diesel de 2 litri. Din fericire, acesta dezvolta o putere suficienta (180 cai putere la 3.750 rpm) si un cuplu mai mult decat multumitor (400 Nm la 2.000 rpm) insa, din pacate, mi-as fi dorit sa pot testa un model cu peste 200 de cai putere, pentru ca sasiul iti da senzatia ca poate mai mult de atat.

 

Recapituland, eticheta 4Control inseamna ca rotile spate vireaza contrar celor din fata cu pana la 3,5 grade, la viteze de sub 60 km/h. Peste acest prag, rotile spate vor vira la fel ca cele din fata, care asigura si tractiunea. In realitate, la viteze mici, vei simti ca masina vireaza mai repede decat te-ai astepta iar asta iti ofera un plus de manevrabilitate in oras. In afara acestuia, pe un drum ales la intamplare, sa zicem Cheia, la viteze mari, spatele masinii pare lipit de sosea. Singurele momente cand greutatea motorului diesel isi pune amprenta sunt cele cand abordezi acele de par cu un aplomb mai mare decat ar trebui. Si asta se intampla pentru ca Laguna Coupe iti da senzatia ca poti face acest lucru.

 

M-am bucurat de reintalnirea suspensiilor Renault cu drumurile imperfecte din Romania. Cele doua par sa faca o echipa foarte buna, iar Laguna Coupe absoarbe ferm si fara sa cracneasca desele denivelari pe care le intalnesti. Pentru ca am ajuns la Miercurea Ciuc nu pot sa nu remarc calitatea impecabila a drumului european E578. Toate marcajele rutiere sunt exact asa cum ti-ai dori si cum ar trebui sa fie pe orice drum iar calitatea asfaltului este remarcabila. La toate aceste aspecte, se adauga si niste inlantuiri de viraje rapide cu unele lente si tehnice, care-ti vor condimenta calatoria. Promit sa ma intorc, sa merg mai departe decat unde am fost, pentru ca interesul mi-a fost starnit suficient.

 

Consumul mediu inregistrat a fost unul foarte apropiat de cel oferit de producator. Daca in fisa tehnica este inscris 6,2 %, la finalul weekendului, dupa vreo 700 de kilometri, computerul de bord ne indica un consum de 7,2 %. Rezultatul obtinut este unul merituos din punctul meu de vedere pentru ca, de-a lungul testului, m-am conversat continuu cu indicatorul care-ti sugereaza momentul potrivit de schimbare a treptei de viteze, spunandu-i „ nu ma inveti tu pe mine cand sa schimb, da??!?!”. Sunt convins ca este loc de mult mai bine.

 

Concluzie

Acest al doilea test cu Renault Laguna Coupe 4Control, mi-a edificat intru-totul parerea. Confortabila si sigura in acelasi timp, aceasta masina iti ofera ocazia sa simti ca faci parte din aceasi echipa cu soseaua, din primul moment in care ai urcat la volan. Chiar si dotarile standard iti ofera tot ce ai nevoie, tie si pasagerilor care te vor insoti, pentru o calatorie lunga si confortabila. Desi are doar patru locuri, incluzandu-l aici si pe cel al soferului, asta inseamna in realitate mai mult loc pentru fiecare. In ciuda formei aerodinamice, la interior, vei regasi un spatiu uimitor in zona capului.

 

Tinuta de drum este foarte fluenta, gratie suspensiilor, iar Laguna Coupe are abilitatea de a aborda fara emotii orice viraj. Producatorul sau afirma faptul ca masina se simte ca si cum ar fi pe sine, si cand o vei conduce, cu siguranta abia atunci vei intelege acest lucru.

 

 Foto: Catalin Oprea