Instinctul de conservare este probabil cel mai folositor software pe care il avem. Mergi ca nebunul pe proba, te dai jos din masina si spui “Am mers plin acolo”. Dar te uiti pe filmare si vezi ca ai luat piciorul de pe acceleratie. De fapt tu il tineai acolo, apasat, dar instictul a fost mai puternic si a refacut comanda. La fel e si cand vrei sa te arunci in cap in bazin de la 10 metri inaltime. Te cacai zece minute si pana la urma bagi o “bomba”. Si tot la fel ar trebui sa fie si cand injuri un alt sofer care iti taie calea. Si ii arati semnul victoriei injumatatit. Dar atunci prostia ta e mai mare ca instinctul de conservare si dupa ani buni in care ti-ai perfectionat atitudinea de mare dobitoc se intampla inevitabilul. Se dau jos trei handralai din masina, te scot prin geam si iti dau o mama de bataie sora cu moartea. Ti-ai meritat-o. Daca ascultai de instictul de conservare, erai binemersi.
Povesti despre cum s-au schimbat pilotii dupa un accident major am tot auzit. Din pacate am auzit mai mult pareri ale soferilot de strada. Cum ca Porcisteanu a nebun, si el chiar daca ar face-o muci tot la fel de tare ar merge si dupa aceea. Ca Edwin Keleti s-a pleostit dupa accidentul de la Campulung. Ca Raikkonen e si el sarit de pe fix dar oricum nu are stresul banilor. Ideea e ca se vorbeste foarte mult de instinctul de conservare sau de frica unor zone in care poti sa cazi in rapa sau sa te lovesti la viteze mari de pomi sau capeti de pod. Pilotii insa nu sunt atat de ingroziti de accidente care sa le pericliteze viata. Sunt doar corecti si atenti cu posibile astfel de zone… Din ce am vazut eu.
Sincer, din putina mea experienta, pot sa spun ca nu m-am lovit de nicio frica pentru sanatatea mea ci doar ca pocnesc masina. Pe de alta parte s-ar putea ca ea, frica, sa fie acolo fara ca eu sa-mi dau seama. Ceea ce pot sa spun sigur e ca din fata televiorului sau de pe marginea probei se vede cu totul altfel ce face pilotul fata de ce este in sufletul lui.
Cand mi s-a spus ca s-a vazut clar ca m-am enervat si ca am mai umblat la masina de am mers ca nebunul atunci am fost mai linistit in cusca mea. Si masina era aceeasi. La fel e si cu adrenalina. Toata lumea, dar absolut toata lumea imi spune despre adrenalina de care ma bucur eu cand concurez. Ca ei inteleg cat de misto e sa-ti “descarci” adrenalina in felul asta si multe altele despre subiectul asta. Doar eu stau ca prostul si ma minunez ca nu e deloc asa. E mult mai putina adrenalina, mult mai putina nebunie decat spun cei de pe margine. Eu unul ma duc la curse pentru competitie, pentru sport, pentru exclusivitate. Nu pentru adrenalina. Ma duc pentru ca cele mai multe lucruri din afara masinii de concurs ma fac sa ma simt ca un leu in cusca. Iar acolo, intre barile din jurul meu, in scaunul in care nu pot sa ma misc nici un centimetru, ma simt liber. Liber sa iau deciziile cele mai instinctive.
Credit foto: Mircea Rosca