Retromobil Club România (R.C.R.), sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, cu sprijinul Primăriei Sinaia şi al Muzeului Naţional Peleş, organizează sâmbătă 27 iunie 2015 ediţia a V-a a Concursului de Eleganţă Sinaia. Automobilele participante vor fi expuse pe domeniul Regal Peleş în intervalul 10.00-18.00.
Începând cu ora 11.00 cele 29 de automobile înscrise în concurs vor defila prin faţa juriului prin curtea interioară a Castelului Peleş, iar de la ora 18.00 pe Bulevardul Carol I. Începând cu ora 19.00 în faţa Cazinoului Sinaia va avea loc festivitatea de premiere.
Pe lângă cel mai important premiu, ”Best of Show”, acordat de juriul internaţional al concursului şi celelalte premii speciale şi pe grupe, va fi decernat prin votul spectatorilor ”Premiul publicului”.
La eveniment şi-au anunţat participarea numeroase personalităţi ASR Principele Radu, membru de onoare al R.C.R., preşedintele senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu – membru fondator al R.C.R., dar și primarul oraşului Sinaia dl. Vlad Oprea.
,,Pentru Sinaia, acest eveniment reprezintă încununarea a peste o sută de ani de tradiție automobilistică. De patru ani, Concursul de Eleganță, strânge în jurul său o comunitate de pasionați, oameni pentru care automobilele de epocă sunt opere de artă care trebuie privite și tratate ca atare. De la an la an, publicul s-a înmulțit iar aprecierile la adresa acestui eveniment au devenit din ce în ce mai numeroase. Îi felicit pe organizatori și sper ca, și anul acesta, evenimentul să adune publicul numeros și elegant pe care îl merită.” a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.
Prezentatorii concursului, dl Alexandru Bindea, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, membru R.C.R., şi dl. Alexandru Seremet, PR BMW Romania, au pregătit pentru public ample prezentări ale automobilelor participante.
,,Pentru Muzeul Naţional Peles este o onoare să sprijine o astfel de manifestare de prestigiu, organizată de Retromobil Club România, activitate la care vor participa numeroase personalităţi. Mulţumim organizatorilor pentru eforturile depuse şi îi aşteptăm pe turişti să vizioneze frumoasele exemplare de automobile de epocă expuse în zona Castelelor Peleş şi Pelişor.” a spus Directorul General al Muzeului Naţional Peleş, Mihail Ion Gorgoi.
Afişul concursului a fost realizat de pictorul Adrian Mitu, fiecare participant urmând a primi câte un tablou cu maşina înscrisă în concurs.
La editia din acest an a concursului participa in premiera la Sinaia marcile Oldsmobile Curved Dash (1904 – cel mai vechi automobil participant), Maxwell (1908), Kaizer Darrin (1954), Cord 812 (1937), Ferrari 328 GT (1984), DeSotto Custom Coupe (1947) si Messerschmitt KR 200 (1957). Lista completa de masini participante, Regulamentul concursului, componenta Juriului si a Comitetului de organizare pot fi consultate pe site-ul R.C.R. (www.retromobil.ro)
Organizat de Automobil Clubul Roman Regal (A.C.R.R.) in anii 1934 si 1934 evenimentul fost reluat de Retromobil Club Romania din 2011 fiind dedicat exclusiv vehiculelor istorice. Evenimentul se bucura de participare internationala fiind inclus in calendarul F.I.V.A. (www.fiva.org)
Parteneri organizatorici
Primaria Sinaia , Muzeul National Peles, Hotel Palace, Cazinoul Sinaia
Sponsorii si partenerii concursului
Alliantz Tiriac – Sponsor principal R.C.R, Bancpost, BMW Romania, Kala, Tissot, Motul, Oldtimer Studio, Kaliakria Black Sea Resort, Game World, Bergenbier, Rulota cu flori, Grandprix Original, Socomec,