Un subiect tocmai bun pentru discutiile intre pasionatii de masini este intotdeauna acesta: de ce se construiesc concepte? Si de ce rezultatul final care isi face aparitia in showroom-uri nu este la fel de curajos ca si conceptul prezentat la vreun salon cu doi ani in urma? Raspunsul este predictibil. Uneori, problemele precum productia in masa sau regulile de siguranta limiteaza ceea ce poate fi fezabil. Alteori, avem de a face cu un management lipsit de viziune si de frica aceea ca potentialii clienti vor fugi de un produs indraznet sau altfel decat restul. Asa ca, in cele din urma, ideile curajoase sunt ucise din fasa.
Undeva la Sochaux, in Franta, in urma cu cativa ani, cineva a avut o idee. Facand parte dintr grupul PSA, cei de la Citroen sunt fortati sa utlizeze aceleasi platforme, motoare, cutii de viteze sau suspensii. „Ce ar fi daca am crea un nou brand?”, se gandeau cei de la Citroen. Unul care sa imparta cat mai multe piese cu modelele noastre obisnuite dar care, pe cat posibil, sa arate si sa se simta ca un produs premium? Astfel a luat nastere gama DS.
Cum arata?
Si asa ajungem la masina din testul nostru de astazi, Citroen Ds5. Ea a aparut prima oara tocmai in 2005. Poate va vine greu sa credeti cand va uitati la ea, dar aceasta masina respecta intr-un foarte mare procent conceptul de atunci, C-Sportlounge. Ceea ce este surprinzator este ca trecerea celor sapte ani nu l-a imbatranit deloc! Ne-ar trebui un articol separat sa vedem de ce a durat atat de mult sa ajunga la dealeri insa, trebuie s-o recunostem, din punct de vedere strategic, este important ca aceasta masina poarta sigla DS si nu doar Citroen!
Cand spui Franta, imediat gandurile iti zboara catre moda. Intr-adevar, strazile din Paris sunt recunoscute la nivel mondial ca un bastion pentru haute couture. Sau, daca vreti, reprezinta imbinarea perfecta dintre arta, tehnica si moda, reflectand evolutia si dorintele societatii moderne. Faptul ca un constructor francez, Citroen in cazul nostru, incearca sa pastreze aceasta reputatie, capata sens.
Cu un plafon de sticla care contrasteaza, roti mari pe 19 inch, si cu niste sabii cromate care se opresc acolo unde incep montantii frontali, trebuie sa recunoasteti ca Ds5 arata extraordinar. Designul exterior este unul intrigant; oriunde ti-ai arunca privirea mai gasesti un alt mic detaliu. Abordarea avuta la Ds5 este, daca vreti, opusul sobrietatii germane. Daca esti unul dintre aceia care considera ca „toate masinile arata la fel”, atunci DS5 este modelul potrivit pentru tine!
Dupa ce termini cu exteriorul, faptul care surprinde cel mai mult este ca, si la interior, francezii au avut o abordare la fel de curajoasa. Ds5 este somptuos si foarte cool. Masina avuta la dispozitie de noi arata si te faceai sa te simti fantastic in ea. Punctul de atractie in reprezinta scaunele din piele cu o croiala asemanatoare cu cea a curelelor de ceas. Asa le place celor de la Citroen sa le spuna. Insertiile de crom si de aluminiu arata si se simt premium. Nici nu au cum sa nu fie asa, din moment ce furnizorul este acelasi ca si pentru cei de la Aston Martin.
In plus, un display head-up se ridica din plansa de bord atunci cand apesi pe butonul de start. Chiar si ceasul de pe consola centrala este mai degraba un obiect elaborat decat unul destinat doar utilitatii. Consola dintre scaune seamana, in anumite privinte, cu cea de la Ferrari, avand butoane montate pe ambele parti ale schimbatorului de viteze. De departe cel mai impresionant gadget il reprezinta butoanele de pe plafon, asemanatoare cu cele dintre scaune. Cu ajutorul acestora controlezi sistemul head-up sau parasolarele celor trei bucati de plafon din sticla. Daca ti-ai dorit vreodata sa conduci o masina care arata ca un avion, nu mai cauta in alta parte, pentru ca Ds5 are un cockpit excelent!
Cum se conduce?
Noi am condus versiunea de top a DS5-ului, Sport Chic, care avea sub capota deja binecunoscutul motor pe benzina THP 200, de 1.6 litri. Acesta are o putere de 147 kw (200 cai putere) si un cuplu de 275 Nm, cifre asemanatoare cu cele de pe Cooper S. Motorul nu mai reprezinta o noutate si mai este utilizat si pe Seria 1 de la BMW sau pe RCZ-ul celor de la Peugeot. Este un motor bun, cu o utilizare larga, care si-a capatat mai degraba respectul utilizatorilor decat criticile acestora. Totusi, este dificil sa vinzi un produs ca fiind unic, cand este clar ca nu e asa.
Cu ale sale 1430 de kilograme, DS5 este mai greu decat modelele Mini sau Peugeot pe care s-a utilizat acest motor, asa ca nu va asteptati sa le depasiti prea usor. Puterea maxima este disponibila intre 5.500 si 6.800 rpm, adica atunci cand cuplul maxim tocmai a terminat ce are de spus, intre 1.700 si 4.500 rpm. In lumea reala, aceste cifre se dovedesc a fi arhisuficiente. Utilizat la maxim, DS5 ajunge la prima suta de kilometri in 8,2 secunde iar primii 400 de metri ii parcurge in 16 secunde, un rezultat correct, care nu aprinde niciun fel de artificii.
Mi-a placut mult ambreiajul pentru ca nu este atat de tare asa cum te-ai astepta de la o masina cu o putere ca aceasta. Mai mult, acesta are un punct de debraiere la care te adaptezi foarte repede, la fel cum o vei face si cu cutia de viteze manuala in sase trepte.
Abandonarea volanului cu butuc fix reprezinta o dezamagire pentru mine, insa nu si sistemul de directie, mult mai conectat la ceea ce se intampla cu rotile din fata. DS5 beneficiaza de un nou system software care controleaza gradul de tractiune al rotilor fata. Oficial, am devenit un fan infocat al acestuia si daca s-ar face un top, sunt sigur ca ar termina in frunte, daca nu chiar pe primul loc. Noul soft lasa rotile sa patineze putin atunci cand le fortezi in loc sa-ti taie acceleratia iar in acest timp masina continua sa vireze in ce directie i-ai cerut, fara surprize neplacute.
Desi DS5 arata si se simte premium in momentele in care o privesti sau te afli in interior, pe orice alt tip de drum decat cele perfecte masina resimte absolut cele mai mici imperfectiuni. Acest lucru este amplificat de rotile mari insa nu cred ca vina integrala o poarta acestea. Pacat de acest aspect, pentru ca, in rest, Citroen iti livreaza absolut tot ce ti-au promis.
Concluzia
Ds5 este o masina care intoarce capete. De fapt, nu doar ca atrage atentia, dar oameni vor sa le vorbesti despre el. Nu-mi aduc aminte sa fi purtat atat de multe conversatii dupa un test, cu vreo masina. Cei de la Citroen recunosc ca datorita pozitionarii premium, barbatii vor domina vanzarile. Personal cred, ca datorita designului extravagant, atat la exterior cat si la interior, cateva doamne vor dori sa aiba un DS5. Eu stiu cel putin una.
Per total, mi-a placut mult felul in care DS5 se conduce si faptul ca stiam, ca ori de cate ori ma urcam la volan, urma sa descopar o chestie misto care-mi va insenina ziua. Consider ca prin lansarea lui Ds5 cei de la Citroen au produs o masina deosebita si de care pot fi mandri.
[nggallery id=315]