Tag Archives: review

Peugeot 508 GT


Doamne, ce mașină e asta de mă depășește?

Așa a sunat prima mea întâlnire cu 508. O apariție stranie pe o autostradă în Italia, în drum spre Snowfest. Colții ca de lup, privirea fixă. Recunosc o grămadă de mărci și modele de mașini de când eram mic, dar mașina asta nu o mai văzusem. Deși tot văzusem fotografii cu modelul, nimic nu mă pregătise pentru asta. Trece ușor de mine și caut cu privirea spatele portbagajului să citesc marca și modelul. Înainte de asta văd că și stopurile sunt la fel de … ieșite din cotidian. Prind din fugă o privire pe numele modelului. 508. Și dispare în trafic.

Arată bine. Și nu am găsit opinii care măcar să sugereze altfel. De la linii, la design blocuri optice, grila, geamuri, totul este absolut spectaculos fără a fi extravagant. E exotic și în același timp, departe de imaginea berlinelor nemțești pe care nici nu le mai observăm.

Într-o lume în care toate clasele de mașini scurg clienți către crossovere, o berlină aspectoasă are o aură de romantism.

Ne plac mașinile care arată bine. Simțul estetic pare intrinsec legat de natura umană. Ne place simetria, asimetria, fluiditatea și colțurile ascuțite, ne plac formele îmbinate cum trebuie. Dar realitatea este că exteriorul unei mașini îl vezi doar de două ori pentru fiecare drum – când te urci în mașină și când te dai jos. Și nici atunci din toate unghiurile. Dacă nu ești unul din oamenii ăia care țin la ce credea lumea despre ei mai mult decât la ce simt ei înșiși, cred că ar trebui să te intereseze mai mult de cum arată la interior și cum se conduce.

La interior arată cel puțin din anul 3008. Sau 5008. Noul limbaj de design Peugeot și sistemele i-Cockpit și restul fac din interiorul acestei mașini o veritabilă navă de croazieră. Informații clare, grafice bine gândite, materiale de calitate, totul la îndemâna ta. Sigur, volanul cât un covrig de la Luca și așezarea ceasurilor astfel încât să le vezi deasupra volanului, nu prin volan, poate cere un timp de acomodare. Dar nu ar fi Peugeot dacă nu ar fi așa. Să nu uităm că la restul modelelor, acul pentru viteză și acul ce indică turațiile motorului cresc în sensuri contrare. Într-un fel cred că există o anume satisfacție în avea un lucru pe care doar tu știi să îl folosești. Îl face să se simtă mai personal.

Arrr…

Ne place cum merge. Peugeot a nimerit acum ceva timp setările la suspensii și nu și-a mai ieșit din mână de atunci. Nu îi vom ridica un monument în numele agilității, dar nu putem zice niciodată că e lentă. Trage, luptă și spre finalul fiecărei trepte urlă puțin să nu uiți ca poate fi și fiară. Este genul ăla de mașină pentru drumuri lungi. Te simți acasă în ea după câteva ore, nu te obosește. Eu am mers 400 de km prin România ( care înseamnă 2500 de km oriunde în altă parte în Europa) după 11 ore de urcat pe munte și nu am simțit că vreau să mă opresc și să plâng.

Ne place cum arată. Rău de tot. Întoarce priviri pe unde calcă și asta într-o lume în care concurența în domeniul designului e din ce în ce mai acerbă.

Ne place cum te face să te simți. Displayiurile și designul avangardist de la interior te fac să te simți apărat de mașină. Te face să simți că ai un partener de nădejde care îți va acoperi spatele de vei avea nevoie.

Ne place că e franțuzească. Pentru că orice om îi place franțuzoaicele.

Avem motorizări pe toate gusturile – de la 1.6 turbo 222 cai putere până la economicul 1.5 BlueHDI. Avem opțiuni, nivele de echipare și prețuri pe toate gusturile de pe la 24000 de euro pana la 37000.

Ne-ar fi plăcut să aibă tracțiune spate? Ne-ar fi plăcut. Dar sunt sigur că nu tuturor.

Ne-ar fi plăcut să scrie numele nostru în certificatul de înmatriculare? Ne-ar fi plăcut.

Un pic de filosofie.

Locul unde Peugeot se straduiește să livreze și de altfel și reușește este la:

Confort. O caracteristica marcă a francezilor, grupul PSA o împinge constant către noi limite fără a sări marje de preț obscene. Suspensii, materiale, antifonare, motoare line. Totul se regăsește în 508 și chiar mai mult.

Conectat la șosea. Poziția la condus, direcția, cutia de viteze și raspunsul la accelerație se încadrează toate în limitele mele foarte înguste de toleranță. Ceea ce înseamnă mult.

Estetică. Avem poze, le lăsăm să vorbească.

Un pic de final.

Mi-ar plăcea să vă mai vorbesc despre 508 și cu altă ocazie. Simt că nu am fost suficient de inspirat încât să transmit tot ce cred cespre mașina asta. In cuvinte puține – este o mașină care sare din tipar, iese în evidență pe stradă, se conduce excelent, are un interior de milioane și un preț sub rivalii din segmentul premium.

Get one while it’s hot.

Drive-test Renault Captur 1.2 – TCe – 120 – XMOD – EDC


Spot the difference

Renault Captur, micuțul crossover ridicat pe platforma Clio, a primit un facelift în 2017. Modificările au vizat doar aspecte de ordin estetic, dar și acolo subtile. Îți trebuie un ochi antrenat și două mașini (una pre și una post facelift) una lângă alta să poți vedea diferențele. Un pic la faruri, un pic la stopuri, niște materiale mai moi la interior, optiune pentru trapă panoramică și niște culori de ales la interior. Cam așa se poate sumariza faceliftul. Aș spune că Renault are destulă încredere în Captur motiv pentru care nu intervine dramatic în ceea ce îl definește. Și are și de ce – este pe podiumul vânzărilor în clasa lui aproape în fiecare an. Ne-am fi așteptat ca interiorul, mai precis consola centrală, să fie adusă în ton cu noile modele Renault – respectiv un touchscreen cat universul și cam atât.

 

În rest, Captur rămâne același crossover simpatic și capabil, o mașină versatilă adaptată atât junglei urbane cât și unor condiții mai vitrege, după cum o să vă arăt.

Cod roșu

Se făcea că plecam la Brașov în vinerea aceea când a nins ca la cercul polar. Zăpada mare, viscol. Cinci oameni în mașină. Fără tracțiune integrală.

 

Captur vine acum cu o rotiță fermecată pe care am văzut-o într-o altă formă și la Peugeot. Aici se numește „Extended Grip Control” și este practic un mod inteligent de a gestiona controlul tracțiunii, frânele și puterea motorului pentru a obține maximul de aderență pe suprafețe dificile. Acesta are un mod normal, de stradă, un mod pentru suprafețe alunecoase și un expert mode care dezactivează controlul tracțiunii.

 

Faptul ca Waze App a văzut accidente pe DN1 și ne-a rerutat pe un drum nedeszăpezit a adus o oportunitate pentru testarea capacităților acestui sistem. Nu se poate spune că înlocuiește un sistem de tracțiune integrală, dar faptul că acest Captur nu a rămas împotmolit în nămeții uriași ne sugerează că este tot ce ai nevoie. Drumul a fost dificil, atât spre Brașov cât și cei 25 de km făcuți în București în condiții de cod roșu.

 

Spațiul pentru cinci persoane și bagaje a cam împins la limită volumul interior al mașinii, însă pentru durata călătoriei nu a deformat pasagerii dincolo de orice reparație. În schimb, faptul că toți fumau țigări d’astea încălzite semi-electronice care miros ca niște șosete nespălate a fost agravat de spațiul restrâns și de faptul că nu puteam deschide geamul că ne îngropam în zăpadă.

 

Un lucru m-a supărat tare la Capturul condus de noi. Nu am mai văzut ștergătoare care să se descurce așa prost de la Dacia 1310. Probabil că erau uzate, probabil că erau înghețate, dar au livrat mult sub așteptări.

 

Din punct de vedere estetic, Captur este o mașină frumușică. A devenit o priveliște comună pe străzile din România și nu mai atrage atât de multă atenție, însă e departe de a fi o mașină mediocră ca aspect. Nu sunt fan al negrului lucios de pe consola centrală. Mereu utilizarea asta de piano black mi-a dat impresia că mă întorc în anii ’90 – o epocă a ambiguității estetice unde rafinamentul tocmai se despărțea de kitch.

 

Cu toate astea, paleta largă de culori disponibile și posibilitatea de a colora mașina în două tonuri înseamnă că poți face din ea o adevărată pictură pe roți. Renault mereu a excelat în posibilități de personalizare și cred că este important să poți face din mașină o extensie a personalității tale (atâta timp cât asta nu implică decorarea oglinzii retrovizoare cu cruci și obiecte de cult).

Românește

De când am mers prima dată cu un Captur am avut o senzație ca este foarte aproape de toate nevoile românului. Este suficient de mică pentru oraș, este suficient de mare pentru nămeți, e suficient de înaltă pentru gropile autohtone, întreținere ieftină, posibilități de personalizare. Orice are nevoie un român muncitor care își plătește taxele la stat.

 

Versiunea condusă de noi este un Tce120 XMOD EDC. Practic, sub capotă este un motor pe benzină de 120 de cai. EDC este denumirea cutiei automate iar XMOD este rotița fermecată care te ajută să mergi prin zăpadă (opțiune de 350 de euro).

 

Captur pornește de la 13000 de euro (cu tot cu TVA) însă cu echipare Intens, motorizarea de 120 de cai, cutie automată și rotiță fermecată se îndreaptă rapid către 20000. Sunt convins că majoritatea clienților vor alege versiuni de echipare mai aproape de bază și realitate este că nici nu vei găsi lucruri fără de care nu poți trăi în echipările superioare.

 

Concluzie

Este greu să găsești alternative pentru Captur mai bune ca acesta. În categoria mașinilor mici, dar care par mai mari, principalii concurenți sunt din aceași familie – Renault Nissan Dacia. Juke și Duster sunt alternative, dar Juke are o estetică ce nu este pentru toată lumea, iar Duster este considerat o alternativă low-cost mai heavy duty (care poate fi echipată cu tracțiune integrală). Dacă nevoile tale de deplasare sunt preponderent urbane, cred că vei arăta mai bine într-un Captur decât într-un Duster (da, chiar dacă acum are stopuri ca Jeep Renegade).

 

foto: Catalin Oprea – www.evlskillz.ro

BMW Seria 7


 

De data asta, fără titlu introductiv. Avem în față nava amiral a BMW, una dintre cele mai luxoase mașini de pe piața. De fapt, dacă îi cunoaștem pe cei de la BMW suficient de bine, este probabil printre cele mai sportive mașini luxoase.

 

Modelele de vârf ale producătorilor premium sunt foarte interesante prin prisma faptului că nimeni nu face economie când vine vorba de ele. Cele mai noi tehnologii, cel mai mult lux, cea mai buna piele, cele mai moi plastice…genul ăsta de mașini sunt superlativul absolut al unor cuvinte care exprima deja superlativul. Este o rază de lumină dinspre viitor, este ceea ce vom vedea pe modelele ce costă mai puțin de două apartamente, în anii ce urmează.

 

Ca aspect exterior, aduce aminte de stilul conservator al nemților. Mașina nu este mult diferită de cea anterioară. Liniile sunt similare, aspectul general este similar. Sigur, este adusă în secolul 22 cu LED-uri și blocuri optice mari, dar în mare parte BMW a jucat pe cartea care știa deja că e câștigătoare – un design care a cucerit obiective nenumărate în termeni de vânzări.

 

 

Aș vrea să mă opresc puțin asupra blocurilor optice. Cu fiecare generație par să devină mai mari, mai detaliate. Senzația pe care o oferă, din punct de vedere vizual, este foarte modernă. Totul se datorează desenului elementelor optice ale farului. Deși inelele coronare sunt păstrate, acestea sunt mai suple, au adâncime – un spectacol desenat în lumină. Ador farurile de mașini de când aveam cinci ani și mă bucur să văd direcția pe care o abordează BMW din punctul acesta de vedere. În mijlocul inelelor luminoase, mașina noastră de test are niște elemente albastre. Acesta este semnul că avem o mașină echipată cu faruri laser.

 

Am făcut mari eforturi pentru a le vedea în acțiune din următorul motiv: deși ai faruri laser, nu prea poți să le folosești când vrei tu. Pentru a evita „ghiolbăniile” BMW nu te lasă să pornești laserele sub 60 kmph. Și după viteza asta, le poți folosi doar pe modul automat – cel care folosește camerele mașinii pentru a detecta traficul și dirijează farurile să evite participanții la trafic, menținând pe cât posibil faza lungă (asta e explicația oficială BMW despre cum funcționează sistemul ăsta, noi știm clar că e un pitic de grădină care trage de sfori și de manivele să orienteze farurile). Când găsești în sfârșit o bucată de șosea pe care să fie întuneric, să poți să mergi cu peste 60kmph și pe care să nu fie nimeni (autostrada București – Ploiești, normal) vei fi surprins de lumina viitorului. Trebuie reținut că LED-urile care alimentează faza lungă „normală” sunt oricum foarte puternice, dar în momentul în care se aprinde faza 2, lumina bate efectiv 50 de km. Dap, practic singurul motiv pentru care lumina de la farurile astea nu bate mai departe este pentru că pământul se curbează sub ele și astfel șoseaua rămâne în umbra pământului.

 

 

Interiorul este o fuziune de tehnologie și lux. Mașina tinde să te răsfețe din toate punctele de vedere. Nici nu știu exact cu ce să încep.

 

Aerul poate fi ionizat și parfumat. Există posibilitatea stocării a două parfumuri și alegerii unuia dintre ele pentru, ei bine, parfumarea habitaclului.

 

Head up display-ul este U-RI-AȘ. Grafica este detaliată și atunci când ai nevoie primești o tonă de informații utile. Este greu să te obișnuiești cu o viață fără el.

 

 

Safety shieldul de la BMW este compus dintr-o simfonie de sisteme de siguranță care au grijă să nu faci vreo prostie care să deterioreze mașina. Este versiunea electronică a propriului tău înger păzitor. Și nici măcar nu trebuie să îl plătești în fapte bune sau rugăciuni.

 

Ah, răsfățul…sigur, toate scaunele sunt încălzite și da, poți alege ce procent de căldură să se ducă la spate și ce procent să se ducă la fund. Dar, ceea ce m-a dat pe spate este faptul că atunci când activezi scaunele încălzite, se încălzește și mânerul corespondent de pe ușă și jumătatea ta de cotieră. Ah, aici merge GIF-ul ăla cu negrii care zic „Whaaaa?!”. Și asta este valabil pentru TOATE cele patru scaune. Damnnn

 

 

Gesturile pe care poți să le faci în aer cu mâna sunt în general menite să îți impresionezi prietenii și din păcate nu sunt așa de multe. M-am regăsit folosindu-l din nou și din nou pe cel de ajustare a volumului. Deși aveam butoane pe volan. Nu știu…îmi plăcea să mă provoc să fiu precis în gesturi. Înafară de asta avem un gest programabil – arunci cu două degete spre ecran (eu am pus să schimbe radio-ul/track-ul) și un gest în care ții două degete apropiate (ca și cum ai dirija orchestra), iar mișcând mâna de la stânga la dreapta controlezi camera virtuală în jurul mașinii. Practic, cele o mie de camere pentru parcare, împreună cu un calculator deștept pot genera o imagine 3D a mașinii în mediul înconjurător, iar perspectiva poate fi schimbată – de deasupra, din față, din unghi, de oriunde. Majoritatea funcțiilor mașinii pot fi controlate de o tabletă care stă în mod normal în cotiera dintre scaunele spate. Aceasta poate fi folosită și ca o tabletă normală. Poți controla scaunele, muzica, clima, parasolarul, ionizarea etc.

 

Am obosit și tot mai am o grămadă de elemente de tehnologie de prezentat. Uf….

 

 

Sistemul audio este de înaltă calitate și îmi place în mod deosebit grafica setărilor. Poți seta balansul și fade-ul folosind un „crosshair” pe care îl poziționezi pe capul celui care vrei să audă ce trebuie. Sunt sigur că într-un viitor vom putea da mute selectiv pe pasageri.

 

Cheia este mai aproape de un iPhone decât de o cheie. Mi-ar fi plăcut să fie mai sensibil touch-screenul și mai rapid meniul, dar este în regulă. Aceasta se încarcă wireless în cotieră și foarte important, dacă se termină bateria, funcțiile de telecomandă rămân active. Doar cele smart mor. Poți porni căldura sau o poți programa să pornească, poți scoate din parcare (față-spate) mașina fără șofer, poți vedea autonomia, închide geamurile, etc. Funcția pe care m-am găsit folosind-o cu adevărat este cea cu pornitul căldurii. Se pare că are o rază foarte mare – eu am folosit-o la 100 de metri, din casă și a mers.

 

 

Pilotul automat. Pilotul automat e interesant, dar…dacă m-am obișnuit să am încredere în mașină că va frâna/încetini când va avea un obstacol în față, nu pot spune același lucru despre abordarea virajelor. În primul rând nu poate aborda viraje foarte ascuțite. În al doilea rând îți cere să ai mâinile pe volan. În al treilea rând, trasa aleasă de mașină nu seamănă cu cea aleasă de un om – aș spune chiar că nu privește suficient de departe în față, pare mai mult să se lovească de marginile benzii ca o minge de la jocul Breakout. În fine, sunt extrem de stresat să las o mașină de peste 100.000 de euro să se conducă singură. În oraș, în locurile unde dispare marcajul, mașina o ia ca reper pe cea din față. Acesta e momentul în care veți vedea cum conduc de fapt bucureștenii, cand mașina va vrea să meargă între benzi pentru ca așa face cel din față.

 

 

Să scăpăm un pic de tehnologie și să vă povestesc cum se conduce. Sau cum e să fi condus în ea…nici nu știu.

 

Ideea este că mașina se hrănește cu kilometri de asfalt. Asta este dieta pe care și-o dorește. Călătoriile lungi se fac fără efort. Insonorizarea este de excepție. Spațiul este suficient. Am scris într-un articol despre sentimentul ăla călduț pe care ți-l oferă o mașină bună – sentimentul de acasă. Eh, mașina asta te face să nu vrei să te mai întorci acasă.

 

Mașina noastră era echipată cu un sistem care scana drumul și pregătea suspensia pentru imperfecțiuni. Nivelul confortului este la cote astronomice. Toate gropile pe care le știam eu în jurul blocului unde locuiesc păreau că au dispărut. Ca și cum, subit, primăria a făcut o pauză de la furat bani publici și s-a apucat de făcut ceva pentru comunitate. Vise. Când te dai jos din mașina asta îți dai seama cât de strâmbă e realitatea – e zgomotos afară și trotuarul e crăpat. Aerul nu e ionizat, mânerele sunt reci și nimeni nu vrea să îți maseze fundul.

 

Liniștea și pacea mentală asigurată de micro-climatul din Seria 7 dă dependență. Totul în jurul tău e tactil și deștept. Poți simula în mașină toate cele patru anotimpuri. Simultan. Pentru fiecare pasager câte unul.

 

 

Putere, pe modelul nostru 740d este din belșug. Deși mașina este mare și este substanțial mai croită pe confort decât orice alt BMW, răspunsul instant al accelerației și cuplul care începe să îți circule prin vene sunt o marcă foarte clară a mașinii în care te afli.

 

Mă gândeam într-o zi…dacă aș fi politician și aș merge numai cu Seria 7 m-ar durea și pe mine în fund de trafic, de gropi, de semafoare. Aș trăi într-o relaxare totală.

 

Acum, toată fărâma asta de viitor vine cu un preț. Modelul 740d începe de la 100.000 de euro, dar suma asta crește foarte ușor pe măsură ce adaugi vise. Softclose-ul este 700 de euro (sistemul care permite portierelor să se închidă ca un oftat de îndrăgostit resemnat, atunci când nu le trântești suficient de tare), cheia bengoasă este 300, farurile adaptive LED sunt 1700 de euro, iar cele laser sunt 3000. Nu vă faceți griji, au zis cei de la BMW că acceptă și suflete pentru a fi torturate pe vecie. Modelul testat de noi costa trei. Dintre care unul de virgina.

 

Mulțumim celor de la NEPI Rockcastle pentru că ne-au permis fotografierea în unul din cele mai ambițioase proiecte imobiliare din București – Aviatorilor 8.

 

 

 

ÎNCEPUTURILE MOTOCICLISMULUI MEU. DIAGNOSTIC.


CUM ÎNCEPE O EMOȚIE

De când am început să stochez amintiri pe termen lung mi-au plăcut mașinile. De la modele la postere, de la vise la calatorii. Mereu am găsit o atracție pentru creațiile astea – o tonă de fier și roți și fum, care să te ducă unde vrei. Mă găseam singur pe scaunul șoferului, așteptându-l pe tata și visând cum va fi când îmi voi lua permis. Schimbam viteze și îmi imaginam cum mă apropii de punctul ăla din zare pe care îl stabilisem ca destinație. Pe măsură ce timpul a trecut, pasiunea a rămas aceeași, dar am început să înțeleg mai mult. Am început să cunosc modele, să înțeleg ce înseamnă să conduci, să ador mirosul de gaze de eșapament.

 

Când mă apropiam de vârsta de 18 ani eram atât de entuziasmat încât m-am apucat de școala de șoferi cu trei luni înainte să fac majoratul. Doar pentru că nu mai aveam răbdare. Am luat din prima și mi-am petrecut lunile următoare încercând să număr kilometrii pe care i-am făcut și să mă laud la prieteni, încercând să schimb vitezele cât mai repede și cât mai lin, încercând să controlez derapaje iarna (cu o balenă de Citroen C5). Ușor, ușor Citroenul lu’ tata nu mai era de ajuns – era greu, suspensia era moale și ruliu foarte pronunțat, direcția era amorțită și vagă. Atunci am descoperit plăcerea de a conduce mașinile altora…nu pentru că nu erau ale mele, ci pentru că fiecare era diferită. Îmi amintesc că atunci când am intrat la facultate mă lăudam că am condus 30 de modele diferite de mașini. Nici colegii de facultate nu au scăpat fără să le fi condus pe ale lor.

 

Cam asta este, foarte pe scurt, istoria evenimentelor care m-au adus aici – să scriu acest text. Dar nu despre asta voiam să vorbesc. Ci despre faptul că în tot acest timp, motocicletele nu au existat pentru mine. Adică știam că există, dar…nu le observam. Dacă puteam să recunosc oricand un Lambroghini Miura sau un Koenigsegg Agera, din lumea necuvântătoarelor pe două roți abia dacă recunoșteam o Vespa. Cred că e cum spunem noi, bărbații, de farduri – adică știm că există și la ce folosesc (în mare), dar faptul că există moisturising nu știu ce și eye-liner și mascara și blaș (bluaș, blush, blusch…sau cum naiba) e un mister pentru noi. Merg des cu bicicleta, uneori chiar și la muncă, dar am mers o singură dată cu un scuter…pe câmp. Și mi-a intrat o insectă în ochi de am avut nevoie de intervenție medicală să mi-o scoată. Și m-am și ars și la picior la toba de eșapament.

 

Toate astea s-au schimbat în vara lui 2016, când șansa a făcut să conduc un Can-Am Spyder…nu știu dacă știți, e cel cu două roți pe față și una pe spate. Ceva în genul celui de mai jos.

Mi-a explicat cineva cum frânez, cum schimb viteze, cum una cum alta și țop pe el. Am mers ceva pe un drum nepubilc și a început să mă prindă. Avea ceva ce am apreciat mereu la karturi. Nu avea 700 de sisteme și de chestii sofisticate menite să îmblâzească bestia și să dilueze contactul dintre om și mașină. Fiara asta nu se dădea cu pudră pe nas să arate bine la întâlnire. Totul era direct. Atât de tactil și de vibrant. Fiecare schimbare de treaptă trimitea șocuri prin transmisie. Fiecare atingere a accelerației mă făcea să simt motorul cum muncește. Rateurile, vibrațiile. Cuvantul servo era tabu în relația mea preponderent fizică cu mașinăria asta. Nu exista o interfață. Eram față în față și ne apucasem de mult de treabă – fără flirt, fără vorbe mărunte, fără haine.

 

Zilele ce au urmat am tot meditat la experiența mea și nu a trecut mult până m-am hotărât să mă apuc de școala de șoferi pentru motociclete. Voiam să pot să accesez experiența asta oricând, pe orice șosea, la orice oră.

Inițiativa mea s-a întâlnit cu o serie de cicăleli de la părinți, rude, prieteni, veri, câini, găini…cam orice ființă vie ce se afla la distanță de trei pași de anturajul meu imediat. În pofida acestor piedici, am continuat în demersul meu.

 

PRIMA ÎNTÂLNIRE CU O CHESTIE MOTORIZATĂ PE DOUĂ ROȚI

 

Deși vorbisem cu unii din prietenii mei care aveau permis din tinerețe (dar nu l-au folosit niciodată), lucrurile în prezent nu mai semănau din punct de vedere al examenului ce îl aveam de susținut. Pe vremea lor, proba practică consta într-o probă de poligon, pe care o dădeai pe orice fel de motocicletă. Mulți au mers cu motociclete de 125cc. În prezent se merge atât în poligon cât și în trafic cu motocicletă de minim 600cc.

 

În prima zi mi-au dat o motocicletă de 250cc. Nu era foarte grea, avea un indicator care îți arăta în ce treaptă ești…lucrurile păreau să începă bine. Deși dificil de dozat ambreiajul nu îmi punea probleme. Accelerația cam da. Era atât de sensibilă. Mi se părea că foloseam 3mm de rotație și era prea mult. Și după ce m-am pus în mișcare mi-am dat seama că nu reușesc să virez…aproape de loc. Ce naiba, îmi ziceam, pe bicicletă știu să merg…Se pare că diferența de masă între bicicletă și motocicletă se traduce prin diferențe majore în modul de manevrare. Dacă prin schimbarea greutății tu ești cel care decide ce se întâmplă cu bicicleta, în cazul ăsta motocicleta este cea care are ultimul cuvânt de spus. În primele minute am deprins un pic de control, dar ca să pot să trec printre două jaloane ar fi trebuit să fie așezate pe fuse orare diferite. Aveam aceeași rază de întoarcere ca a Titanicului. Și eu m-aș fi lovit de iceberg. Nu era nici pe departe atât de simplu pe cât îmi imaginam. Dar îmi plăcea.

Și îmi plăcea mult pentru că era ceva nou. Nu știu cât de des aveți ocazia să învățați ceva nou. În copilărie se întâmpla mereu…acum…mult mai rar. În momentul în care creierul este ocupat să formeze legături neuronale noi, să facă chestii pe care nu și le-a imaginat niciodată, folosește toată puterea de concentrare. Trăiești în prezent. Ești acolo. Toate grijile, toate problemele, tot zgomotul de fundal dispare. Este în sfârșit liniște. Este meditația despre care vorbesc yoghinii. Pentru un tânăr izbit de viață de toți pereții, care se chinuie să strângă un ban să facă ce îi place, care se luptă cu mediul de la muncă, genul ăsta de sentiment – de a trăi în prezent – se mai întâmplă doar în timpul sexului…și uneori nici atunci. Poate nu motocicletele vă atrag, dar indiferent ce ar fi, vă recomandca  o dată la două luni să încercați să învățați ceva nou. Este hrană pentru suflet.

 

În episodul următor:


  • Cum se face școala pentru permis de motocicletă?
  • Ce am învățat despre controlul motocicletei?
  • Cum iei examenul?
  • Ce se întâmplă după ce ai luat examenul?

Drive-test Mercedes-Benz GLA 200d


img_0761

 

Bună frumoaso, am impresia că ne-am mai întâlnit

 

Prezentat inițial sub forma unui concept la Salonul Auto de la Shanghai în 2013, GLA a fost lansat în același an la Salonul Auto de la Frankfurt. Acesta reprezintă cel mai mic vehicul mare din oferta Mercedes Benz, și, vă vine să credeți sau nu, acest lucru rezultă și din numele său. Da, și eu am crezut că Mercedes își denumește mașinile extrăgând litere dintr-un vas precum extrage Rădmăneştean bile la 6/49 – complet aleator – PMP, USR, PSD, …ETC. Se pare că nu e chiar așa. Conform noilor standarde Mercedes în nomenclatură, GL reprezintă prefixul pentru orice vehicul off-road/SUV, G-ul venind de la „geländewagen” (a se citi mașină care merge prin noroi cum merge pe asfalt), iar L-ul…L-ul este acolo de umplutură…cam ca ler-ul lui Hrușcă. După primele două caractere urmează ierarhizarea, în ordine alfabetică. Astfel A este cel mai mic.

 

Sunt sigur că în copilărie vi s-a spus că semănați ori cu mama, ori cu tata și vă tot uitați în oglindă și vi se părea că toată lume delirează și că nu aveți nicio treabă cu niciunul din ei…e, cu GLA nu e deloc așa. Seamănă leit cu A-Klass, pe care se bazează. Iar asta e un lucru foarte bun, pentru că A-Klass este extrem de arătos.

 

img_0771

 

Mercedes-Benz încearcă se ne spună, atât prin nomenclatură cât și prin comunicate că GLA este un SUV. Pasionații vă vor spune că este un cross-over compact de lux. Realitatea este că GLA este micuț…este atât de micuț că rivalii săi par dintr-o clasă mai mare. Poate l-au dat părinții devreme la școală. Ideea este că acesta este foarte apropiat de A-Klass ca dimensiuni, beneficiind în schimb de o gardă la sol mai înaltă, o suspensie mai moale și o atitudine mai off-roady. I-ai putea spune A-Klass ALLROAD, dacă denumirea n-ar fi brevetată de un rival.

 

Mergem la un suc pe Dorobanți sau ne cățărăm pe munte?

 

Ok. Să începem cu cele mai stridente atuuri pe care GLA le poate scoate pe masă. Designul exterior…încă îmi amintesc când clasa A era doar un concept și eu salivam pe tastatura calculatorului. Câte forme. Câte linii. GLA este, probabil, cea mai frumoasă mașină din clasă (și sunt un mare fan Evoque). Întoarce capete pe stradă, este mai lată decât pare în poze. Totul pare să curgă, nu avem colțuri, nu avem forme fade. Fiecare element este acolo să încânte ochiul. Nu știu cu ce îl plătesc cei de la Mercedes pe băiatul care le desenează mașinile (probabil în fete virgine sau ceva), dar merită toți banii. Rareori am întâlnit un design curajos care să nu dividă opinii la tot pasul. În cazul lui GLA nu am auzit o părere negativă despre cum arată.

 

img_0776

 

Din anumite unghiuri, mai ales în varianta albă, îmi aduce aminte de elfii din Lord of the Rings. Înțelepți și viteji, deși se luptau cu legiuni de orci împuțiți, totdeauna terminau lupta de ziceai că sunt într-o reclamă la Ariel. Așa calcă și mașinuța asta pe pământ, scârbită de gropi și poluare, cu temere să nu își murdărească jantele…venită parcă din altă lume.

 

În interior lucrurile frumoase continuă. Volanul este foarte plăcut, materialele dau senzația de calitate. Ador orificiile prin care vine aer cald (sau rece, după anotimp). Ador scaunele – care, trebuie să precizez, că au dezavantajul de a crea o senzație de claustrofobie pasagerilor din spate, care nu pot vedea drumul. Habitaclul este plin de LED-uri, care pot fi configurate într-o varietate de culori și intensități. În momentul în care stingi motorul, lumina ambientală schimbă în mod continuu culorile. Parcă te anunță că vine Crăciunul – luminițe, cadouașe, inimioare mov.

 

Întreaga avalanșă de estetică și frumos se oprește brusc în display-ul central. Încerc să mă obișnuiesc cu el de ani buni, dar nu reușesc. Arată ca o ramă fotografică de la un magazin de chinezării. Marginea display-ului este atât de mare că ai putea să o împodobești. Ne bucurăm, totuși, că grafica este de înaltă rezoluție și că meniul este suficient de intuitiv.

 

img_0779

 

În imediata apropiere, găsim senzorii de parcare – o baghetă sticloasă pe care se aprind niște LED-uri în partea stângă sau dreaptă pe măsură ce te apropii de obstacole – cu fața. Indicatorul pentru partea din spate se poate vedea doar în oglinda retrovizoare. Ok, nu am nimic cu alegerea pentru senzori, doar că cei din față nu prea sunt vizibili din cauza display-ului care se interpune între ei și șofer. Mercedes a făcut efortul să creeze în meniul sistemului de infotainment o pagină în care, pe o machetă a mașinii, îți este prezentat în timp real unghiul roților din față, așa că sunt sigur că putea să facă o interfață grafică și pentru senzorii de parcare.

 

Mă bucur că am terminat cu problemele astea două, pentru că îmi stăteau pe limbă. Restul interiorului, în schimb, este excelent. Totul este confortabil și plăcut. Poziția la volan este una înaltă, specifică mașinilor cu prefix GL. În spate este suficient loc pentru diferite chestii și activități.

 

Puteți găsi atenția Mercedes în diferite locuri, cum ar fi capitonaj pe interiorul buzunarelor de la uși, LED-uri, cusuturi, tot felul de ușițe și sertărașe care se închid încet într-o liniște profundă.

 

Ne place la bordul lui GLA.

 

Să mergem și la o plimbare

 

Să vedem și cum se conduce micul GLA. În tot timpul cât am mers cu ea, mi s-a părut că emană o atitudine citadină. Nu am avut ocazia să ies de pe asfalt. Sunt convins că s-ar descurca, în anumite limite. Dar mașina pare să se simtă bine în oraș. Pe străduțe lăturalnice pline de istorie. Șasiul este excelent. Direcția este incisvă…dar lipsită de orice feedback.

 

img_0795

 

Se simte plăcut, suficient de agilă pentru clasa ei. Cutia de viteze este configurată pentru maximul de confort. Toate schimbările se petrec insesizabil. Deși mai are momente de ezitare, acestea sunt rare. Există un ușor delay dacă schimbi în modul manual, dar cine are nevoie de modul manual?

 

Per total este o mașină plăcută în condus…dacă nu ar exista un inconvenient, supărător, dar, din fericire, evitabil: motorizarea.

 

GLA 200d este echipat cu un motor de 2100 cmc, diesel, care produce 134 de cai putere. Din păcate, în versiunea cu tracțiune integrală 4motion, mașina cântărește peste 1600 de kg, ceea ce face caii să pară maltratați. S-ar putea să aveți probleme cu protecția animalelor, dacă alegeți motorizarea asta.

 

img_0800

 

Motorul este zgomotos la ralanti, reușind să înfrângă izolarea fonică a lui Mercedes, iar în mers este…cum să zic…no, ghinion. Graba nu îl caracterizează și dacă ar fi să aibă un motto, acesta ar fi „Grăbește-te încet”.

 

În concluzie, sfatul meu este să nu stricați o mașină bună cu motorizarea cea mai ieftină (și nici a doua cea mai ieftină…se pare că există și GLA180d care nu poate fi cumpărat cu sistemul de tracțiune integrală). Vă rog…sunt atâtea lucruri minunate care vi se pot întâmpla conducând mașina asta, că sunt sigur că nu vreți să povestiți nepoților cum v-ați petrecut adolescența într-o depășire. Scoateți cei 2616 euro în plus pentru GLA220d și bucurați-vă de o mașină excelentă.

 

Final de întâlnire. Sărut în fața ușii de la intrare.

 

Mercedes a reușit să producă cea mai frumoasă mașină din segment într-un pachet compact, drăguț, stilat și cu un interior premium. Nouă ne place. Doar că are nevoie de un motor pe măsură.

 

 

Configurați-vă un model AICI și aflați dacă superbul GLA e suficient de mic pentru a avea loc în bugetul dumneavoastră.

 

 

Lansarea noului Renault Megane – FIRST LOOK


În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt Renault a prezentat a patra generație a lui Megane – o mașină monument a segmentului C, prima versiune gasindu-și locul pe aleile a 6.6 milioane de clienți mulțumiți. Noua mașină se așează pe temeliile noii filosofii de design lângă frații săi Clio, Captur și Kadjar. Dar mașina cu care Megane-ul se simte cea mai înrudită este Talisman. Deși aflată într-o clasă cu pretenții superioare, multe din elementele de distincție ale prestigiosului model se regăsesc pe Megane. Iar asta nu poate fi decât de laudă. Farurile în forma literei C, sigla enormă (care a devenit din ce în ce mai mare cu fiecare generație), stopurile care acoperă aproape toată lățimea portbagajului…toate acestea inspira modernism, putere și eleganță.

 2015_11_Megane_GT_DYN_0014

Noile modele ale Renault se bucură de recunoaștere în materie de design. Chiar și reprezentanții Renault încep conferințele de presă spunând „După cum ați observat, noile noastre modele sunt foarte frumoase”. Acum, trebuie să recunoaștem că designul Renault se remarcă în peisaj. Aș putea să vorbesc mult despre cum arată noul Megane, dar cred că pozele vorbesc de la sine.

 

Noul Megane vine disponibil în trei noi culori cu denumiri pompoase: Bleu Berlin, Gri Titanium și Bleu Cosmos. În încercarea de fi pe placul clienților mai pretențioși, Renault a venit cu inovații pe segment precum faruri full led, Head-Up Display și 4control. Cel mai interesant dintre acestea fiind 4control, dar despre acesta vorbim când vom discuta despre versiunea GT.

 

Renault Megane este disponibil în patru versiuni de echipare: Life, Zen, Intense și GT. Mai jos aveți lista de prețuri și motorizări:

 

MOTORIZĂRI NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Life Zen Intens GT
1.6 SCe 115 CP Man5 14.800 15.800
1.6 TCe 130 CP Man6 16.950
205 CP Aut7 (EDC) 22.250
1.5 dCi 90 CP Man6 16.150 17.150
110 CP Man6 17.700 19.500
110 CP Aut7 (EDC) 18.900 20.700
1.6 dCi 130 CP Man6 20.400

 

Noul Renault Megane se laudă cu cea mai mare distanță între portierele din față din întregul segment ca urmare a creșterii dimensiunilor mașinii comparativ cu vechea generație. Interiorul prezintă un salt calitativ în ceea ce privește materialele, instrumentele de bord au devenit digitale la fel ca pe Kadjar, dar adevăratul spectacol este oferit de displayul central care pentru câțiva bănuți în plus are dimensiunea de 8,8 inch. Cu sprijinul sistemului R-link 2 acționează ca un adevărat Control Hub, având acces la toate funcțile mașinii – de la sisteme de alertă la masaj în scaune și climă. Totul pe o interfață multitouch care răspunde foarte bine atingerilor. Sistemul Multisense permite alterarea comportamentului mașinii în funcție de stilul de condus pe care doriți să îl abordați. Alegerea unuia din modurile disponbile modifică răspunsul motor, durata schimbului de viteze, direcția, aerul condiționat, masajul în scaune etc., în total 9 parametrii diferiți sunt controlați de noul sistem.

 

În scurta excursie oferită de Renault am avut ocazia să mergem cu versiunea Energy dCI 130 CP și cu versiunea GT.

 

Versiunea diesel oferă suficientă putere pentru condusul de zi cu zi, răspunzând plăcut la accelerațiile ocazionate de vehiculele lente interpuse între dumneavoastră și destinație. Consumul este excepțional. Practic, dacă nu fumați singurul lucru la care o să folosiți salariul este să plătiți amenzile de viteză. Dar destul despre diesel. Cu toții știm că suficientă putere nu este destulă putere. Motiv pentru care … GT !

 2015_11_Megane_GT_DYN_0091

Megane GT vine cu ușoare modificări la aspectul exterior suficient cât să înceapă să i se vadă colții. La interior volanul a fost modificat, în partea inferioară având o emblemă GT, alcantara, finisaje albastre, padelele de schimbat vitezele sunt mari și scaunele….scaunele sunt mai adânci ca buzunarele unui șeic arab cu un excelent suport lateral.

 

Modelul GT este singurul care are disponibil sistemul 4control. Acesta permite roților din spate să vireze la un unghi de până la 2.8 grade. În modul sport, la viteze de sub 80 de kmph roțile din spate virează în contratimp, iar după 80 de kmph virează în aceeași direcție cu roțile din față.

 

Sistemul a fost pus la încercare pe circuitul de la Prejmer, unde în cadrul unui workshop și sub îndrumarea pilotului Sebi Barbu am constatat cum efortul la virare se reduce considerabil cu ajutorul acestui sistem. În practică, poți aborda viraje strânse în forță fără a schimba poziția mâinilor pe volan. Ne-am bucurat de avantajele acestui sistem și pe drumul sinuos de întoarcere și vă putem spune că e mai mult decât un șiretlic de marketing. Este inovație Renault adusă unui segment important.

 

Versiunea break a acestui model este asteptată în toamnă, însă deocamdată nicio vorbă despre RS.

 

Încheiem povestea de la lansare cu o concluzie simplă. Ne place noul Megane pentru că îndrăznește să aducă mai mult decât un facelift vechiului model. Și cel mai mult ne place GT. Pentru că cine nu are nevoie de padele și de peste 200 de cai nu știe ce pierde.

Renault Kadjar 1.2 TCe 130


Ne înâlnim din nou

            La scurt timp după ce am testat Renault Kadjar dCi 4×4, este vremea să vedem cu ce ne surprinde versiunea pe benzină. La o primă vedere, Kadjar ne încântă cu aceeași prezență atrăgătoare în ambalaj de cross-over. Fratele mai nebun al lui Qashqai s-a îmbrăcat în haine negre și a venit să sperie orașul. Dacă versiunea diesel era brută, cu pneuri înalte, tracțiune integrală, fără prea multe opțiuni și fără teamă de lipsa asfaltului, jantele pe 18” și tracțiunea 2×4 ale celui pe benzină acționează ca o centură de castitate când vine vorba de offroad.

            Prezența mult mai elegantă și pachetul generos de opționale ne arată că avem în față o mașină configurată de clientul care vrea să o utilizeze preponderent în oraș.

IMG_9330

Vin Diesel sau Osama Benzen Laden ?

            Alegerea motorului pe benzină schimbă radical temperamentul mașinii. Lipsa de cuplu în zona joasă de turații, unde ne petrecem de obicei timpul, face ca mașina să se simtă mult mai amorțită decât versiunea diesel. Coroborat cu direcția ușoară și suspensia îngăduitoare, nu pot să nu mă întreb dacă ouăle mașinii ăsteia s-au făcut cât două alune de la frig. În cazul în care vrei să i le strângi și p-alea cu un elastic de bani, în stânga volanului este un buton intitulat ECO (prescurtarea de la Este Criza de Ouă). După apăsarea lui mașina capătă rude în Ardeal și începe să zică : „No…da unde-i graba?”

            Este adevărat, undeva acolo se află 130 de cai putere, însă majoritatea sunt sus, la peste 4000 de rpm, joacă poker, iar jos au rămas doar cei care au pierdut vreun pariu.

            Pe de cealaltă parte, lipsa vi-b-b-b-r-r-ați-i-i-i-lor de la diesel face ca mașina să pară construită mai cu grijă, mai rafinată, mai elegantă. Chiar și sistemul start-stop s-a îmbunătățit din această cauză, repornirile făcându-se acum aproape insesizabil. Și da, știu că nimeni nu ține sistemul activat, dar să știți că eu am ajuns să apreciez liniștea absolută de la semafor. Zgomotul făcut de motor în staționare este practic inexistent, comparativ cu dieselul. Cred că domnișoarele vor aprecia îmbunătățirile astea.

            Consumul, este probabil cel mai important aspect pentru cei care oscilează între diesel și benzină și care probabil au sărit peste ce am scris eu până acum. Ca să nu îi mai plictisesc, iată cifrele din timpul testului nostru: Urban (București) 11 l/100km, extra-urban (câmpie, fără autostrăzi) 7.0 l/100km, mixt (80% extraurban, restul Craiova și București) 8.4 l/100km. Și din când în când am mai apăsat și pe butonul ECO. Sadism. Dar este de reținut faptul că s-a circulat în condiții de iarnă, la temperaturi arctice.

IMG_9313

Opțiunea! Cât e opțiunea!?

            Nu o să discut despre prețuri pentru că, în cazul Renault, prețurile sunt rezonabile. Mai important este ce face fiecare, cum o face, cât de bine și dacă o vreți cu adevărat.

            Asistență la depășirea benzii de rulare. Este un sistem care te avertizează sonor dacă schimbi banda fără să semnalizezi. Știu că vă gândiți cu toții la un proiect de lege prin care sistemul ăsta să fie obligatoriu la taxiuri, dar nu suntem aici să discutăm politică. Țin să precizez că implementarea Renault este foarte plăcută, sunetul de avertizare imitând zgomotul făcut de pneu peste o bandă rezonatoare. Pentru un plus de realism, sunetul se aude din boxa dinspre partea pe care ai călcat marcajul separator. Poți regla volumul avertizării și sensibilitatea (cât de tare te lasă să calci în bandă până să urle).

            Sistem de recunoaștere automată a indicatoarelor rutiere de viteză. Face exact ce spune și o face bine. Dar…de ce? Ar fi fost util un butonaș care să pună în funcțiune limitatorul de viteză în conformitate cu indicatorul rutier.

            Sistem detecție laterală obstacole. Un fel de senzori de parcare 360°. Folositori, dar la parcările pe care trebuie să le faci în București vor cânta încontinuu.

            Alertă unghi mort. În momentul în care ai pe cineva în unghiul mort se aprinde un bec portocaliu în retrovizoare. Dacă semnalizezi în direcția respectivă începe să pâlpâie pentru a vă atrage atenția și dacă începeți manevra de depășire în pofida avertismentelor repetate aveți parte de avertismente sonore. Ar trebui să fie standard pe toate mașinile.

            Faruri LED și comutare automată fază lungă. Habar n-am care e faza cu farurile LED. Și comutarea automată funcționează….în 80% din cazuri. Dacă sunteți genul leneș, merită banii.

            Frână de parcare electronică.  Plecare din rampă…daaaa…driftulețe iarna…mmm…nu.

            Sistem frânare automată de urgență. Dacă te apropii prea repede de nenea din față mașina îți dă un beep. Dacă tot nu frânezi și coliziunea e iminentă îți dă un volan în cap.

            Auto parking. Da, mașina parchează singură (în sensul că învârte de volan) perpendicular pe bordură, paralel, oblic și chiar iese singură dintr-o parcare laterală. Dacă nici asta nu urlă „Îmbracă volanul în roz!!!” atunci nu știu ce ar putea.

Scaune încălzite, proiectoare ceață și altele nu le mai enumăr pentru că există pe mașini de când s-a inventat roata.

            Acum, trebuie precizat că în momentul în care ne-a prins codul portocaliu de ninsoare pe drum, o parte din senzori au fost blocați de zăpadă, motiv pentru care frânarea automată de urgență a fost înlocuită de un martor în bord care spunea că frânarea automată nu merge, mai lasă telefonul și uită-te la drum, iar senzorii de alertă la unghiul mort au renunțat să scaneze zona de mașini și au decis să danseze în ritmul muzicii. Bumți bumți.

            Recunosc că nu este o situație tipică, dar cred că senzorii puteau fi plasați mai la „azăvadă”.

Alte aspecte fără o importanță deosebită și în ordine complet aleatoare

            Pe consola centrală se află un suport de monede. Da, ați citit bine. Îl puteți vedea în poza. Are capacitate de stocare patru monede, de diferite dimensiuni. Le ține ferm să nu se plimbe prin cup-holder și arată….un pic cam casnic. Acum când vin cerșetorii la geam și zic „Dă șefu și mie 50 de bani” nu mai ține vrăjeala cu „n-am”.

IMG_9302

            Butoanele de încălzire a scaunelor sunt plasate vertical pe peretele din față al spațiului de stocare din consola centrală, motiv pentru care, ca să vezi dacă sunt pornite sau nu, trebuie să te apleci și riști să faci un accident.

            Având în vedere curbele și formele pe care le are mașina asta, forme pe care le-am lăudat extins în review-ul dieselului, cred că negru nu este cea mai bună alegere. Ascunde niște unghiuri foarte reușite. Încercați culori mai deschise.

            Liniile de la daylight-uri sunt foarte, foarte reușite. Portbagajul este spațios. Jantele sunt superbe. Sistemul de control al tracțiunii nu se poate dezactiva (no balls, v-am zis). Dacă vă moare motorul pornește singur înapoi. În cazul în care rămâneți în zăpadă, fără 4×4 și cu ESP-ul în rolul de sabotor, o să apreciați funcția de auto-start.

Cuvinte de despărțire. A doua oară.

            Kadjar rămâne aceeași mașină curajoasă și elegantă, care arată de milioane și costă mărunțiș. Vă recomandăm majoritatea opțiunilor de mai sus, dar în final, dacă țineți la masculinitate, luați-vă un diesel. Cu automată.

Drive-test BMW 430 xDrive Gran Coupe


BMW ne învață matematică

Orice ați învățat în școală despre calculele aritmetice simple este greșit. Cel puțin asta pare să sugereze modul în care BMW își denumește produsele. În concret, 4 – 2 + 2 nu fac în niciun caz 4. Cel puțin când vine vorba de portiere. 

 

Nu avem informații sigure, dar, la ședința unde s-a decis crearea lui BMW Seria 4 Gran Coupe, lucrurile au stat cam așa: Unul din ingineri a luat pupitrul și a spus, „Știți că avem o mașină care vinde foarte bine pe clasa medie, Seria 3. Ce se întâmplă dacă îi dăm jos ușile din spate?” Răspunsul publicului a fost împărțit între „Seria 3 Coupe” și „Seria 4”. „Sigur”, a spus inginerul, „rezultă noul Seria 4, ce înlocuiește Seria 3 Coupe. Și ce se întâmplă dacă lui Seria 4 îi punem uși pe spate?”. Mulțimea izbucni în cor „Seria 3!!!”. „Nu, nu, nu” zise inginerul, „nu ați înțeles nimic. Este Seria 4 Gran Coupe!”.

 

Și uite așa….mai rapid ca un leopard, mai senzual decât Kate Upton, mai universal ca matematica… iată intră în scenă noul Seria 4 Gran Coupe – noul coupe în patru uși de la BMW. Construit pe platforma lui Seria 4, care din spusele lui BMW nu împarte decât sigla și vreo 4 șuruburi cu Seria 3 ( 😐 ), acesta încearcă să fure pâinea de la gura lui Audi A5 Sportback. Mai scund și mai agresiv decât Seria 3, se adresează persoanelor care își doresc un Sport Coupe, dar nu pot sacrifica confortul ușilor din spate. Mmm…apropo de confortul ăsta…

 BMW 430 xDrive-5

De afară patru uși, din interior…cam două

Pe lângă diferența evidentă a ușurinței de a pătrunde în locurile din spate, care, în cazul mașinilor în două uși, nu se adresează persoanelor care au chiulit la orele de sport în generală, spațiul la interior nu s-a schimbat foarte mult. Locul din mijloc de pe bancheta spate, datorită tunelului de transmisie proeminent, poate fi folosit în special pentru a susține umbra cotierei. Celelalte două locuri vin cu spațiu suficient pentru picioare/genunchi, dar linia aia mișto a acoperișului, după care se uită toată lumea, cam mănâncă din spațiul pentru cap. În călătoriile în oraș asta nu e chiar o problemă, dar la drumuri mai lungi s-ar putea să le cumperi finalgon pasagerilor mai înalți de 1.75m.

 

Și totuși…

Ca să vezi spectacolul BMW trebuie să îți cumperi bilete în primul rând, în special acolo unde e covrigul.

 

Poziția la volan este inegalabilă, iar senzația de învăluire pe care ți-o oferă cabina este mai plăcută ca o plapumă într-un bloc de pe Calea Rahovei. Atât tu cât și pasagerul din față intrați atât de adânc sub bord încât mai-mai că îți ies călcâiele prin grilă. Toate comenzile sunt la îndemână. Este adevărat că instrumentele de bord îți aduc aminte de anii ‘90 și te fac să te întrebi ce face BMW cu ceasurile digitale de pe Seria 5 și Seria 7. Cum spunea bunica, am impresa că le ține „de sus”. Partea bună e că în cea mai mare parte a timpului te vei uita fie la Head-up Display, fie la consolă. Și ambele sunt minunate. Totul pare solid, aproape sculptat dintr-o singură bucată de material. Displayul cu navigația e printre cele mai mari și mai clare din întreaga industrie auto. Grafica este excelentă, simplă, elegantă. Este exact ceea ce îmi doresc de la un display în secolul 21. Nu un pătrățel cât displayul de la Apple Watch. Ma uit la tine Mercedes! Luminile ambientale pot fi schimbate din meniul computerului de bord între portocaliu și alb. Dar cum rămâne cu Cyan, Fuchsia, Magenta, Blablablesque…? Vrem și restul de 15.999.998 de culori.

 

Direcției i-ar fi prins bine un pic mai mult feedback, însă rămâne plină de viață. Este directă și incisivă, schimbările de direcție petrecându-se instantaneu. Alături de cutia de viteze telepatică (vezi review Seria 5) te fac să simți că ești una cu mașina. În cazul în care mai aveți doi cenți în buzunar, recomandăm Direcția Variabilă Adaptivă mega-bengoasă Sport (da, nu știu cum se numește exact și mi-au tăiat netul pentru neplată…deci nu pot să verific. PS: oricum așa ar trebui să se numească).

 

Motorul de 3 litri diesel xDrive face niște accelerări de la 0 km/h de-a dreptul explozive. În sensul că ceea ce explodează este fața ta. Cu Launch Control în Sport Plus riști să îti găsești telefonul pe care îl țineai pe consolă, înfipt în lunetă. Suta de kilometri pe oră se întâmplă în 5.3 secunde folosind toți cei 258 de cai. Ceea ce, apropo, este mai rapid decât un 435i. Acum…de ce 430d și nu 420d…sau orice altă motorizare. E simplu. Pentru că 430d înseamnă diesel. Iar diesel înseamnă aproape gratis și cuplu. Atât aproape gratis cât și cuplu înseamnă de fapt zâmbete. Zâmbetele înseamnă viață lungă. Și dacă ai avut bani să îți iei un Seria 4, atunci viața lungă este exact ce îți trebuie.

 

Ne place senzația de tanc pe care o emană mașina. Pare mult mai lată decât e. Absoarbe foarte bine denivelările. Zgomotul exterior nu pătrunde. Ba chiar cred că e mai silențioasă cu geamul deschis decât unele mașini cu geamul închis (la mașina mea mă gândesc aici). Chiar și ștergătoarele par să gliseze fără să atingă parbrizul. Toată călătoria este o simfonie a liniștii, zdrobită doar de sunetul accelerațiilor bruște de care nu ai nevoie dar de la care nu poți să te abții.

 BMW 430 xDrive-1

Cum motivezi achiziția în fața “nevestii”

 

Deschiderea portbagajului este mare. Bancheta spate se pliază pentru a crește volumul portbagajului făcând loc pentru toate cumpărăturile pe care le poți face într-un mall. Și poate chiar și pentru schiuri. Avem un buton care deschide și închide portbagajul electric ca să nu ne murdărim pe mâini. Sau să ne rupem unghiile. Putem deschide portbagajul și din telecomandă, dar nu îl putem închide decât de pe butonul de pe portbagaj. Mi-ar fi plăcut să se poată, să plec de lângă mașină ca James Bond care nu se uită la ce explodează în spatele lui.

 

Pe bancheta din spate intră toți copiii. Sau prietenele slăbuțe ale soției. Dacă are prietene mai dolofane, probabil e mai recomandat să renunțe ea la ele decât să renunți tu la mașina asta.

 

Designul exterior este mai agresiv, suficient să îți dai seama că nu e un Seria 3, dar nu suficient cât să te scoată în evidență. Geamurile celor patru uși sunt fără ramă, accentuând ideea de sportivitate. Pentru a completa designul, cred că pachetul M-sport și jantele pe 19” sunt obligatorii. Ne place cum arată. Ne place să ne admirăm în vitrinele magazinelor când trecem pe lângă ele…și să ne holbăm la linia farurilor când deblocăm mașina.

 BMW 430 xDrive-21

Concurență

Cel mai mare dușman al lui Seria 4 Gran Coupe este…Seria 3. Chiar dacă BMW vă va spune că sunt două mașini diferite, Seria 3 beneficiază de toate aspectele pozitive, are spațiu în spate și cel mai important…pe versiunea 30xd costă cu fix 6283 euro mai puțin. Iar de banii ăștia îți poți echipa treiarul cu Pachet M-Sport, Senzori de parcare față/spate și Cruise Control Activ (cel care menține viteza după mașina din față putând frâna până la 0km/h). Și îți mai rămân 50 de euro pentru o masă în oraș.

 

Concluzie

Eu am înțeles situația. BMW spune că pentru Seria 4 s-au așezat la masă și au creat o mașină nouă, de la zero. Se pare că dacă vrei să creezi mașina perfectă, indiferent de câte ori începi și de unde, inevitabil îți iese un Seria 3. Modul corect de a privi lucrurile este în a vedea Seria 4 Gran Coupe ca o opțiune de 6200 euro la Seria 3. Cam cum e pachetul M-sport (5208 euro). Unii clienți vor să cheltuie pe gadgeturi. Alții pe motorizări. Și alții pe styling. Suntem cu toții diferiți. De aceea există Gran Coupe.

 

Drive test BMW 530d x-Drive Luxury Line


La scurt timp după lansarea unei noi generații a modelului Seria 5 de la BMW, inginerii germani au și adus primele modificări unui exemplar aproape perfect. Pasul evolutiv nu face decât să demonstreze grija pe care BMW o poartă clienților prin actualizarea modelelor sale cu ultimele tehnologii. La o primă vedere, chiar și un împătimit ar avea dificultăți în a identifica elementele care au suferit schimbări. Asta pentru că majoritatea schimbărilor s-au întâmplat la interior și sub capotă. În afara unei bări față ușor mai agresive, câtorva led-uri pe stopuri și introducerii unei noi motorizări de 2 litri diesel sub marca lui 518d, modificările se pot rezuma sub titlul „Trecerea de la analog la digital”.

 

Instrumentele de bord au trecut de la o versiune hibridă la una full-digital, cadranele fiind înlocuite cu display-uri de înaltă rezoluție, ale căror afișaje se modifică în funcție de modul de rulare selectat. Astfel, modul Sport/ Sport+ face ca instrumentele să capete o culoare roșiatică, viteza este afișată digital iar turometrul devine mai mare, mai clar și mai ușor de citit. În contrast, modul EcoPro va da instrumentelor o tentă albăstruie, turometrul fiind înlocuit de un ac tip analog care indică procentual cam câți căluți alergi la un anumit moment dat și când mergi în „regenerare”.

O58A0545

Binecunoscutul iDrive capătă o îmbunătățire pe care am văzut-o deja la alte modele BMW, suprafața rotiței multifuncționale învățând noi trucuri prin adăugarea capacității „touch”, acum șoferul putând introduce adrese de destinație schițând litere pe suprafața tactilă. Literele sunt citite de vocea sintetizată a computerului, pentru a se asigura că șoferul nu trebuie să își ia ochii de la drum pentru a se corecta. În pofida faptului că am crezut că este un feature cu care o să îți impresionezi prietenii în prima săptămână după ce îți cumperi mașina (cam cum ați făcut cu cititorul de puls de pe Galaxy S5), în timpul testului s-a dovedit o îmbunătățire binevenită, în special prin optimizarea peste așteptări a capacității sistemului de a discerne scrisul meu, despre care tata îmi zicea „dacă îmi bag un pix între degetele de la picioare tot scriu mai citeț ca tine”. Touch-pad-ul mai poate fi folosit pentru navigarea pe hartă, recunoscând gesturi ca „slide” și „pinch to zoom”.

 

Restul cabinei este căptușită cu tehnologie: head-up displayul proiectează informații vitale pentru șofer, precum viteza, indicațiile de navigație, limita de viteză (pe care surprinzător nu o citează din memorie sau de pe Wikipedia, ci citește semnele rutiere de pe marginea drumului), interdicția de a depăși, selecția posturilor radio, avertismentele de coliziune, pietoni și altele; volanul vibrează în momentul în care calci linia de separație dintre benzi fără să semnalizezi; scaunul poate fi reglat pe toate axele celor șapte dimensiuni ale spațiului; volanul poate fi ajustat până ajunge să conducă persoana care stă pe bancheta din spate; pilotul automat este capabil să urmărească viteza mașinii din față, să păstreze față de aceasta o distanță prestabilită și să frâneze singură până la 0 km/h.

 

Cum se conduce?

 

Aș putea să fiu concis și să scriu „ca un BMW” după care să trec la următoarea categorie a review-ului. Însă nu aș face dreptate reușitelor fantastice ale creierelor din staff-ul BMW. Nopțile nedormite petrecute învățând, cafelele consumate și probabil ritualurile nepământești au permis inginerilor să facă o mașină de 1,8 tone să se comporte ca o musculiță pe cale să fie lovită cu pliciul. Direcția extrem de incisivă, deși asistată electric, aruncă mașina în viraje cu o precizie chirurgicală, singurul moment în care mașina își arată kilogramele fiind în momentul frânării, cand lucrurile pe care credeai că le-ai lăsat în spate prin biciuirea celor 258 de cai ai motorului de 3 litri diesel, vin din urmă peste tine. S-au făcut eforturi în a face direcția cât mai stabilă și confortabilă în timpul unei deplasări relaxante, motiv pentru care, este posibil să aveți nevoie de timp de acomodare cu un volan care se ambiționează să nu revină la poziția inițială la ieșirea din viraj la fel de repede cum se termină lățimea șoselei. După ce vă obișnuiți, însă, vă veți întreba de ce nu fac toți producătorii așa.

 

Motorizarea disponibilă pe modelul de test, respectiv 530xd este un trei litri diesel, ce produce 258 de cai putere și …. fiți pregătiți … 560 de Nm. Adică suficient cât să tragi după tine o hoardă de parlamentari care fug de DNA în direcția opusă. Aceste cifre nu se concretizează într-o accelerație violentă, producătoare de coșmaruri, însă îți dau senzația că indiferent de ce vei cere de la mașină, aceasta îți va oferi fără să depună nici un efort…în timp ce bea o cafea…și scrie tweet-uri răutăcioase despre prietenul său Jaguar XF. Deseori se întâmplă să intri într-o depășire relaxantă și să ieși din ea cu 160 de km/h. Cutia de viteze cu 8 rapoarte automată telepatică schimbă treptele fie fără să știi (dacă o lași pe auto), fie înainte să îți dai seama (dacă o lași pe manual).

 O58A0572

De ce ne place?

Peste toate lucrurile care fac din Seria 5 Facelift un sedan reușit eu apreciez atenția BMW pentru detalii. Zona de pe cadranul vitezometrului unde stă acul la un anumit moment are cifrele scrise cu un font mai mare și mai deschis la culoare. În momentul în care faci o parcare laterală, selectarea modului „Reverse” pe schimbător face ca oglinda laterală să se aplece ușor, astfel încât să nu zgârii jantele de 19” pe care ți le laudă toți colegii de muncă. Dacă ușa rămâne întredeschisă după ce o închizi, aceasta se închide singură. Butoanele de presetare ale posturilor radio au o suprafață tactilă, glisarea peste ele relevând ce post este salvat pe ce buton, fără să trebuiască să bâjbâi pentru a găsi RockFM. Farurile știu singure când e ok să aprindă faza lungă, când să o aprindă doar pe farul drept, când să o orienteze către dreapta pentru a nu orbi și când să păstreze faza lungă pornită dar să separe fasciculele de lumină astfel ca mașina ce circulă în fața voastră să rămână într-un con de umbră în timp ce întreaga șosea este iluminată.

 

Ce nu ne place ?

 

Uneori, în curbe ample, pilotul automat uită pe ce bandă circulăm și reduce viteza în funcție de participanții la trafic ce se află pe alte benzi. Asta doar pentru a ne trezi și a ne aminti că nu suntem în Neverland. Spațiul la picioare pentru pasagerii din spate nu este chiar de 85.000 de euro. Este cam de 70.000. Pentru un model destul de scump, plierea electrică a oglinzilor este opțională, motiv pentru care a trebuit să folosesc mânuțele mele fine pentru a mă asigura că nu lovește nimeni oglinzile în parcările înghesuite. Ușa nu se deschide singură când pun mâna pe mâner, fiind necesară apăsarea unui buton pe telecomandă. Sub bord nu se află un gnom care să îți lustruiască pantofii în timp ce conduci. După două ore de condus încă aveam nămol pe vârfuri. Cotiera dintre locurile din spate a venit fără sticlă de șampanie inclusă. Desenul agresiv al grilei față a însemnat că deși îmi doream ca pilotul automat să păstreze viteza față de o mașină care știa pe unde sunt radarele pe DN1, toata lumea se tot dădea la o parte din fața mea.

 

Concluzia

 

Avem de a face cu o limuzină luxoasă, dinamică, avangardistă care te face să uiți că ți-ai petrecut ultimele 40 de minute în traficul Bucureștean în loc să faci bani să îți plătești impozitul pe motorul de 3000 de cmc. Dar mai mult de atât, este o mașină care m-a făcut să contemplez viitorul automobilului. Un viitor care s-a strecurat pe ascuns în viața noastră. Mașinile moderne sunt ca femeile într-o familie. Te pun cu mâinile pe volan și îți spun că tu „conduci”. Dar ele stabilesc viteza, citesc semnele de circulație, știu că pe ce bandă trebuie să rămâi și când nu trebuie să ieși de pe ea, ce e un pieton și frânează chiar dacă tu vrei să îl calci pe nenorocit. La finalul zilei nu știu dacă amenda pentru viteză ar trebui să o plătesc eu sau BMW România.

 

 

 foto: Catalin Oprea – Evl Skillz

Drive test Renault GT-Line 1.2 TCe – 130 CP – EDC


Renault Megane RS este un model care nu mai necesita nicio introducere. Hackback-ul „civil” este de asemenea o masina destul de comuna in orice tara. Ei bine da, nu este greu sa-ti dai seama ca cele doua extreme ale gamei Megane au fost intotdeauna foarte bine acoperite: am avut mereu in fata un hot-hatch impresionant dar si o versiune mult mai practica si eficienta din punct de vedere al carburantului utilizat.

 

Dar intre ele ce avem? Avem ceva care sa satisfaca nevoile celor care-si doresc un amestec al celor doua lumi? Ceva pentru cei care tanjesc dupa emotii dar carora sa nu le pice fata cand se uita la computerul de bord la orice apasare energica a acceleratiei? Hmm, sa stiti ca avem!

 

Renault are in oferta sa versiunea GT Line, care a fost creata cu scopul de a micsora diferentele dintre cele doua modele mentionate mai sus. Si, din mai multe puncte de vedere, celor de la Renault le-a reusit acest lucru.

 

Am testat de-a lungul a trei zile faceliftul din 2014 a lui Megane GT Line. Masina din test era pusa in miscare de un motor pe benzina de 1.2 litri, turbo, care impreuna cu cutia de viteze automata cu doua ambreiaje conlucreaza excelent. Pretul de pornire pentru o configuratie precum cea din testul nostru este de 20.400 euro (tva inclus), insa cu toate optionalele de care dispunea acest model el poate ajunge pana la 23.000 euro, inclusiv tva. Bineinteles, nu este niciun secret, tot timpul veti gasi un discount la dealerii Renault, asa ca noi ne vom concentra pe partea cea mai placuta a unui test.

 O58A9859

Chiar daca noua imagine de marca a lui Laurens van den Acker te impiedica sa incurci producatorul de automobile caruia apartine Megane, schimbarile care nu se vad, aduse odata cu cel de-al doilea facelift, sunt cele care ar trebui sa impresioneze.

 

Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai bun Megane de pana acum. Schimbarile de design sunt inteligente si se imbina foarte bine cu restul masini, in ciuda faptului ca au un aspect foarte corporatist. Noul GT Line a primit un set de jante pe 17 inch si cateva tuse argintii in zonele restilizate, precum spoilerul fata, spate, capota sau hayonul portbagajului.

 

De asemenea, noul GT Line incorporeaza si ultima versiune de R-link, sistemul de infotaiment al celor de la Renault cu ecran touchscreen de 7 inch. Pentru ca numele o sugereaza, la interior vei regasi niste scaune foarte bine profilate, dar si confortabile, un volan foarte placut la atingere imbracat in piele, dar si instrumentar de bord specific modelelor Renault Sport.

 

O data cu noul motor turbo 1.2 tCe pe benzina care dezvolta 97 kW sau 130 de cai putere, vechiul motor pe benzina aspirat de 2 litri a fost pensionat. Acest lucru se datoreaza in special, cred eu, rafinamentului. Noul motor nu te va tine cu capul in scaun, dar nici nu te va enerva. Desigur, are cu 8 kW mai putin decat cel pe care-l inlocuieste, dar este capabil sa dezvolte un cuplu de 205 Nm la 2.000 rpm, in comparatie cu cei 197 Nm la 3.750 rpm ai unitatii anterioare. Rafinamentul noului motor este vizibil pe intreaga plaja de turatii, fiind silentios la mersul in oras si capabil de note joase in afara, fara sa fie grobian.

 O58A9863

In compania cutiei automate de viteze, cu 6 rapoarte si doua ambreiaje, fabricata de Getrag si botezata de francezi EDC (efficient dual clutch), noul Megane GT Line are nevoie de 9,7 secunde pentru a sprinta pana la 100 km/h, in timp ce viteza maxima se opreste in jurul valorii de 200 km/h. EDC-ul alterneaza treptele de viteza eficient fara sa fie cea mai rapida cutie de viteze din lume si reuseste, uneori, sa aduca putin din bucuria unei cutii manuale. Totusi, GT Line simte lipsa unui mod sport pentru cutie, iar schimbarea treptelor in modul manual se face intr-o maniera nefireasca: pentru a retrograda trebuie sa tragi de levier si pentru a schimba in sus, trebuie sa impingi levierul.

 

Megane GT Line are un sistem de amortizoare ceva mai ferm decat o versiune normala si un centru de greutate mai jos cu vreo 30 mm, fara a avea pretentia sa fie considerata o masina sportiva. Tinuta de drum este in consecinta, exact cum spuneam la inceputul acestui material, una echilibrata, reprezentand oarecum o medie intre un Megane normal si un model RS.

 

In ciuda unui ruliu mic in viraje, tinuta de drum a lui GT Line este una neutra, cu un sistem de directie si franare echilibrat. Asa cum o indica designul exterior, caracterul acestei masini este unul potrivit, atat pentru drumurile din oras, cat si cele din afara lui, suspensia avand o cursa suficienta pentru o masina de condus zilnic.

 

In concluzie, pentru un model nu foarte departe de sfarsitul carierei, Megane GT Line ramane o masina competitiva in acest segment aglomerat, iar o parte din merite pot fi acordate celui de-al doilea facelift. GT Line adauga putina sare si piper in gama Megane, fara ca pretul sa fie prohibitiv. Iar pentru cei care considera ca un model francez nu este fiabil, ii rog sa se uite pe planul de service si garantia oferita de Renault.

 

foto: Catalin Oprea – EVLSKILLZ