Tag Archives: Sport

BMW Seria 7

 

De data asta, fără titlu introductiv. Avem în față nava amiral a BMW, una dintre cele mai luxoase mașini de pe piața. De fapt, dacă îi cunoaștem pe cei de la BMW suficient de bine, este probabil printre cele mai sportive mașini luxoase.

 

Modelele de vârf ale producătorilor premium sunt foarte interesante prin prisma faptului că nimeni nu face economie când vine vorba de ele. Cele mai noi tehnologii, cel mai mult lux, cea mai buna piele, cele mai moi plastice…genul ăsta de mașini sunt superlativul absolut al unor cuvinte care exprima deja superlativul. Este o rază de lumină dinspre viitor, este ceea ce vom vedea pe modelele ce costă mai puțin de două apartamente, în anii ce urmează.

 

Ca aspect exterior, aduce aminte de stilul conservator al nemților. Mașina nu este mult diferită de cea anterioară. Liniile sunt similare, aspectul general este similar. Sigur, este adusă în secolul 22 cu LED-uri și blocuri optice mari, dar în mare parte BMW a jucat pe cartea care știa deja că e câștigătoare – un design care a cucerit obiective nenumărate în termeni de vânzări.

 

 

Aș vrea să mă opresc puțin asupra blocurilor optice. Cu fiecare generație par să devină mai mari, mai detaliate. Senzația pe care o oferă, din punct de vedere vizual, este foarte modernă. Totul se datorează desenului elementelor optice ale farului. Deși inelele coronare sunt păstrate, acestea sunt mai suple, au adâncime – un spectacol desenat în lumină. Ador farurile de mașini de când aveam cinci ani și mă bucur să văd direcția pe care o abordează BMW din punctul acesta de vedere. În mijlocul inelelor luminoase, mașina noastră de test are niște elemente albastre. Acesta este semnul că avem o mașină echipată cu faruri laser.

 

Am făcut mari eforturi pentru a le vedea în acțiune din următorul motiv: deși ai faruri laser, nu prea poți să le folosești când vrei tu. Pentru a evita „ghiolbăniile” BMW nu te lasă să pornești laserele sub 60 kmph. Și după viteza asta, le poți folosi doar pe modul automat – cel care folosește camerele mașinii pentru a detecta traficul și dirijează farurile să evite participanții la trafic, menținând pe cât posibil faza lungă (asta e explicația oficială BMW despre cum funcționează sistemul ăsta, noi știm clar că e un pitic de grădină care trage de sfori și de manivele să orienteze farurile). Când găsești în sfârșit o bucată de șosea pe care să fie întuneric, să poți să mergi cu peste 60kmph și pe care să nu fie nimeni (autostrada București – Ploiești, normal) vei fi surprins de lumina viitorului. Trebuie reținut că LED-urile care alimentează faza lungă „normală” sunt oricum foarte puternice, dar în momentul în care se aprinde faza 2, lumina bate efectiv 50 de km. Dap, practic singurul motiv pentru care lumina de la farurile astea nu bate mai departe este pentru că pământul se curbează sub ele și astfel șoseaua rămâne în umbra pământului.

 

 

Interiorul este o fuziune de tehnologie și lux. Mașina tinde să te răsfețe din toate punctele de vedere. Nici nu știu exact cu ce să încep.

 

Aerul poate fi ionizat și parfumat. Există posibilitatea stocării a două parfumuri și alegerii unuia dintre ele pentru, ei bine, parfumarea habitaclului.

 

Head up display-ul este U-RI-AȘ. Grafica este detaliată și atunci când ai nevoie primești o tonă de informații utile. Este greu să te obișnuiești cu o viață fără el.

 

 

Safety shieldul de la BMW este compus dintr-o simfonie de sisteme de siguranță care au grijă să nu faci vreo prostie care să deterioreze mașina. Este versiunea electronică a propriului tău înger păzitor. Și nici măcar nu trebuie să îl plătești în fapte bune sau rugăciuni.

 

Ah, răsfățul…sigur, toate scaunele sunt încălzite și da, poți alege ce procent de căldură să se ducă la spate și ce procent să se ducă la fund. Dar, ceea ce m-a dat pe spate este faptul că atunci când activezi scaunele încălzite, se încălzește și mânerul corespondent de pe ușă și jumătatea ta de cotieră. Ah, aici merge GIF-ul ăla cu negrii care zic „Whaaaa?!”. Și asta este valabil pentru TOATE cele patru scaune. Damnnn

 

 

Gesturile pe care poți să le faci în aer cu mâna sunt în general menite să îți impresionezi prietenii și din păcate nu sunt așa de multe. M-am regăsit folosindu-l din nou și din nou pe cel de ajustare a volumului. Deși aveam butoane pe volan. Nu știu…îmi plăcea să mă provoc să fiu precis în gesturi. Înafară de asta avem un gest programabil – arunci cu două degete spre ecran (eu am pus să schimbe radio-ul/track-ul) și un gest în care ții două degete apropiate (ca și cum ai dirija orchestra), iar mișcând mâna de la stânga la dreapta controlezi camera virtuală în jurul mașinii. Practic, cele o mie de camere pentru parcare, împreună cu un calculator deștept pot genera o imagine 3D a mașinii în mediul înconjurător, iar perspectiva poate fi schimbată – de deasupra, din față, din unghi, de oriunde. Majoritatea funcțiilor mașinii pot fi controlate de o tabletă care stă în mod normal în cotiera dintre scaunele spate. Aceasta poate fi folosită și ca o tabletă normală. Poți controla scaunele, muzica, clima, parasolarul, ionizarea etc.

 

Am obosit și tot mai am o grămadă de elemente de tehnologie de prezentat. Uf….

 

 

Sistemul audio este de înaltă calitate și îmi place în mod deosebit grafica setărilor. Poți seta balansul și fade-ul folosind un „crosshair” pe care îl poziționezi pe capul celui care vrei să audă ce trebuie. Sunt sigur că într-un viitor vom putea da mute selectiv pe pasageri.

 

Cheia este mai aproape de un iPhone decât de o cheie. Mi-ar fi plăcut să fie mai sensibil touch-screenul și mai rapid meniul, dar este în regulă. Aceasta se încarcă wireless în cotieră și foarte important, dacă se termină bateria, funcțiile de telecomandă rămân active. Doar cele smart mor. Poți porni căldura sau o poți programa să pornească, poți scoate din parcare (față-spate) mașina fără șofer, poți vedea autonomia, închide geamurile, etc. Funcția pe care m-am găsit folosind-o cu adevărat este cea cu pornitul căldurii. Se pare că are o rază foarte mare – eu am folosit-o la 100 de metri, din casă și a mers.

 

 

Pilotul automat. Pilotul automat e interesant, dar…dacă m-am obișnuit să am încredere în mașină că va frâna/încetini când va avea un obstacol în față, nu pot spune același lucru despre abordarea virajelor. În primul rând nu poate aborda viraje foarte ascuțite. În al doilea rând îți cere să ai mâinile pe volan. În al treilea rând, trasa aleasă de mașină nu seamănă cu cea aleasă de un om – aș spune chiar că nu privește suficient de departe în față, pare mai mult să se lovească de marginile benzii ca o minge de la jocul Breakout. În fine, sunt extrem de stresat să las o mașină de peste 100.000 de euro să se conducă singură. În oraș, în locurile unde dispare marcajul, mașina o ia ca reper pe cea din față. Acesta e momentul în care veți vedea cum conduc de fapt bucureștenii, cand mașina va vrea să meargă între benzi pentru ca așa face cel din față.

 

 

Să scăpăm un pic de tehnologie și să vă povestesc cum se conduce. Sau cum e să fi condus în ea…nici nu știu.

 

Ideea este că mașina se hrănește cu kilometri de asfalt. Asta este dieta pe care și-o dorește. Călătoriile lungi se fac fără efort. Insonorizarea este de excepție. Spațiul este suficient. Am scris într-un articol despre sentimentul ăla călduț pe care ți-l oferă o mașină bună – sentimentul de acasă. Eh, mașina asta te face să nu vrei să te mai întorci acasă.

 

Mașina noastră era echipată cu un sistem care scana drumul și pregătea suspensia pentru imperfecțiuni. Nivelul confortului este la cote astronomice. Toate gropile pe care le știam eu în jurul blocului unde locuiesc păreau că au dispărut. Ca și cum, subit, primăria a făcut o pauză de la furat bani publici și s-a apucat de făcut ceva pentru comunitate. Vise. Când te dai jos din mașina asta îți dai seama cât de strâmbă e realitatea – e zgomotos afară și trotuarul e crăpat. Aerul nu e ionizat, mânerele sunt reci și nimeni nu vrea să îți maseze fundul.

 

Liniștea și pacea mentală asigurată de micro-climatul din Seria 7 dă dependență. Totul în jurul tău e tactil și deștept. Poți simula în mașină toate cele patru anotimpuri. Simultan. Pentru fiecare pasager câte unul.

 

 

Putere, pe modelul nostru 740d este din belșug. Deși mașina este mare și este substanțial mai croită pe confort decât orice alt BMW, răspunsul instant al accelerației și cuplul care începe să îți circule prin vene sunt o marcă foarte clară a mașinii în care te afli.

 

Mă gândeam într-o zi…dacă aș fi politician și aș merge numai cu Seria 7 m-ar durea și pe mine în fund de trafic, de gropi, de semafoare. Aș trăi într-o relaxare totală.

 

Acum, toată fărâma asta de viitor vine cu un preț. Modelul 740d începe de la 100.000 de euro, dar suma asta crește foarte ușor pe măsură ce adaugi vise. Softclose-ul este 700 de euro (sistemul care permite portierelor să se închidă ca un oftat de îndrăgostit resemnat, atunci când nu le trântești suficient de tare), cheia bengoasă este 300, farurile adaptive LED sunt 1700 de euro, iar cele laser sunt 3000. Nu vă faceți griji, au zis cei de la BMW că acceptă și suflete pentru a fi torturate pe vecie. Modelul testat de noi costa trei. Dintre care unul de virgina.

 

Mulțumim celor de la NEPI Rockcastle pentru că ne-au permis fotografierea în unul din cele mai ambițioase proiecte imobiliare din București – Aviatorilor 8.

 

 

 

Alfa Romeo Stelvio, disponibil în România în versiunea de lansare First Edition

Dotări complexe și ofertă comercială de nerefuzat pentru primul SUV al mărcii.

 

 

  • Ediția specială de lansare a primului SUV Alfa Romeo a ajuns în România, la prețul de 43.865 Euro + TVA
  • Configurația surprinde sportivitatea și chintesența stilului Alfa Romeo, performanță excelentă și dotări tehnice de top în segmentul SUV-urilor premium de dimensiuni medii
  • Dotările ediției de lansare First Edition includ tracțiune integrală Q4, scaune cu tapițerie din piele, încălzite și ajustabile electric, inserții din lemn veritabil, jante din aliaj de 20”, volan îmbrăcat în piele și padele din aluminiu montate pe coloana de direcție
  • Accelerație 0-100 km/h în 5.7 secunde

 

 

Primul SUV Alfa Romeo este aici, gata să ofere o experiență efervescentă de condus, performanțe de top și un design sportiv. Pentru prima dată, în peste un secol de istorie, aceste trăsături marcante ale spiritului original Alfa Romeo se reunesc într-un SUV. Numele său este Stelvio, iar misiunea lui este să rescrie regulile în segmentul SUV-urilor premium de dimensiuni medii.

 

Primul SUV din istoria de peste 100 de ani a mărcii

 

Deloc întâmplător, ADN-ul noului SUV Alfa Romeo este înscris în numele pe care îl poartă. Stelvio anunță o experiență de drum unică și palpitantă, precum este și șoseaua către cel mai înalt pas din Italia. De la altitudinea de 2.758 m, pasul Stelvio a fost martor al istoriei, al pasiunii și al trăirilor autentice. Astăzi, el devine spectator al primului SUV Alfa Romeo. Legendarul drum al celor peste 75 de viraje în ac de păr șerpuind pe o distanță de 20 kilometri poate fi acum savurat la volanul autoturismului său pereche – Stelvio.

 

Ca urmare a aprecierilor primite din întreaga lume pentru versiunile sport și super sport ale Giuliei, Alfa Romeo a decis să introducă pe piață primul său SUV într-o configurație care oferă dotări tehnice de top, plăcere inegalabilă a condusului și performanțe extraordinare. Stelvio First Edition impresionează prin stil dinstinctiv, personalitate sportivă, abundența dotărilor standard și oferta comercială de nerefuzat.

 

 

Dinamică efervescentă

 

Primii proprietari ai versiunii Stelvio First Edition sunt, totodată, primii clienți ai mărcii care vor conduce un model creat pentru a rescrie regulile segmentului. First Edition reafirmă personalitatea puternică Alfa Romeo prin propulsorul turbo 2.0 care livrează 280 de cai putere, cuplat la o transmisie automată în 8 trepte și tracțiune integrală Q4. Acest propulsor marchează o nouă generație de unități în patru cilindri realizate integral din aluminiu, conectate la un arbore cardanic din fibră de carbon. Echipat cu motorul turbo benzină de 2 litri și 280 CP, Stelvio are nevoie de doar 5,7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.

 

În conformitate cu tradiția Alfa Romeo, noul SUV oferă o manevrabilitate impecabilă demnă de un model sport, lucru dovedit de distribuția echilibrată a maselor, cea mai precisă direcție din segment și de sistemul de suspensie modern cu tehnologie exclusivă AlfalinkTM. Asta fără să menționăm folosirea de materiale moderne, ultra-ușoare – inclusiv fibra de carbon pentru arborele cardanic și aluminiu pentru motoare, suspensie, capotă, aripi laterale, portiere și portbagaj.

 

 

Design sportiv 100% Alfa Romeo

 

Proporțiile compacte ale noului Stelvio (468 cm lungime, 167 cm înălțime și 190 cm lățime) exprimă dinamism și forță. La exterior, designul atractiv oferă amestecul perfect dintre tradiție, design și performanță – o parte integrantă din istoria mărcii ce datează de peste un secol. Aceleași ingrediente au stat la baza Giuliei, noul punct de referință Alfa Romeo și precursor al viitorului mărcii și au fost intens reinterpretate pentru a putea fi adaptate constituției unui SUV. Clienții de First Edition pot scoate în evidență liniile atrăgătoare ale lui Stelvio cu ajutorul a cinci culori de caroserie care subliniază silueta aerodinamică a SUV-ului (Rosso Alfa, Grigio Magnesio, Blu Montecarlo, Nero Vulcano și Nuovo Bianco) și a trei culori pentru etriere (negru, galben și roșu). Jantele de 20”, farurile cu BiXenon, geamurile spate ionizate și luminile de curtoazie din mânerele ușilor sunt, de asemenea, incluse în configurația First Edition.

 

Aceeași notă de eleganță sportivă se regăsește în habitaclul minimalist, dar plin de stil al lui Stelvio First Edition. Compartimentul este orientat către șofer, butonul de pornire este integrat în volanul îmbrăcat în piele, iar padelele din aluminiu sunt standard și montate pe coloana de direcție. Scaunele îmbrăcate în piele, încălzite și reglabile electric pe 8 direcții pentru șofer și pasager, alături de cele două esențe de inserții de lemn (stejar sau nuc) au fost alese pentru farmecul lor tactil și vizual, și aduse împreună pe First Edition într-o exprimare palpabilă a noțiunii de artă. Pe planșa de bord este integrat sistemul Alfa Connect de 8.8 inchi cu navigație 3D integrată, dezoltată în parteneriat cu MagnetiMarelli. În instrumentarul de bord, un display color TFT de 7 inchi afișează toate informațiile esențiale, în timp ce interfața utilizator-vehicul este completată de două joystick-uri rotative ușor de folosit, pentru acces rapid la sistemele Alfa DNA și Alfa Connect. Noul Stelvio îi oferă celui de la volan sentimentul de control absolut și măiestire la volan, în timp ce poziția mai înaltă nu știrbește cu nimic plăcerea condusului oferită de o sportivă pură Alfa Romeo.

 

 

Stelvio First Edition asigură un nivel înalt de confort la bord cu ajutorul climatizării automate bi-zonă și a unui sistem audio cu 10 difuzoare și subwoofer.

 

Portbagajul cu volum de 525 litri concurează de la egal la egal cu cei mai bun performeri din segment și dispune de închidere și deschidere electrică ce poate fi setată pe 8 niveluri. Noul SUV este croit pentru a include negreșit confortul, rafinamentul și camaraderia italiană.

 

Tehnologie inovatoare pentru siguranță imbatabilă

 

Alfa Romeo Stelvio First Edition dispune de numeroase sisteme sofisticate de siguranță, disponibile în standard. Printre funcțiile-cheie se numără Integrated Brake System (IBS), sistemul electromecanic inovator brake-by-wire care utilizează în tandem ESC-ul cu servofrâna clasică pentru a livra un răspuns instantaneu al pedalei de frână și, implicit, distanțe record de frânare. Acestuia i se mai adaugă și Forward Collision Warning (FCW) cu Autonomous Emergency Brake (AEB) și detecția pietonilor. Sistemul emite o avertizare sonoră atunci când detectează o posibilă coliziune frontală și activează sistemul de frânare, în timp ce Lane Departure Warning (LDW) atenționează șoferul dacă vehicului iese de pe banda de rulare.

 

 

Mai mult, Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross-Path Detection monitorizează constant unghiul mort din ambele laturi ale vehicului, alertându-l totodată pe cel de la volan în cazul unor potențiale pericole. Ultimele, dar cu siguranță nu cele din urmă, sunt camera video posterioară cu linii de ghidaj și senzorii de parcare anteriori și posteriori, de asemenea în standard pe First Edition.

 

Oferta comercială

 

Stelvio First Edition este disponibil în România la prețul de 43.865 Euro + TVA și beneficiază de oferta de finanțare Impuls Leasing: 0% dobândă pe 5 ani

Un sponsor si o grafica noua pentru Jamie Green

Pilotul venit in tabara Audi incepand cu anul 2013, Jamie Green, va avea ca principal sponsor in 2014 compania Hoffmann Group. Cu peste 2500 de angajati compania din Munchen este una din companiile importante de productie a uneltelor de calitate.

Jamie Green 2014

Pentru Jamie Green anul 2013 nu a fost unul extraordinar el terminand pe locul 11 in clasamentul general cu un singur podium in sezon, locul trei la Oschersleben.  

Noi detalii despre programul Peugeot pentru Dakar

Extraordinara aventură din 2013, încununată de recordul la cursa de urcare de la Pikes Peak Hill Climb, a determinat Peugeot Sport, Red Bull și Total să-și reunească din nou forțele pentru încă o provocare la fel de palpitantă: Dakar. Pentru a parcurge cei 10.000 km din cea mai lungă și dificilă cursă la care constructorul francez a participat pentru ultima dată acum 25 de ani, echipa i-a selectat pe Carlos Sainz și Cyril Despres.

 

Peugeot Sport și-a păstrat intact interesul pentru competițiile motorsport, drept dovadă recordul memorabil de 8m 13.878s, din iunie, anul trecut, la cursa de urcare de la Pikes Peak. După ce și-a afirmat întreaga expertiză în cadrul celei mai solicitante curse de urcare, echipa s-ar fi putut mulțumi cu incursiunea de anul trecut, însă pasiunea pentru curse nu poate fi înfrânată de următoarea provocare: Dakar.

Sainz_Despres

Continuând aventura intensă de anul trecut din munții Colorado- USA, Peugeot Sport, Red Bull și Total au decis să-și concentreze atenția pe traseele lungi din America de Sud, background-ul celei mai dificile curse din motorsport. Inevitabil, decizia amintește de o perioadă cu adevărat memorabilă din istoria echipei franceze, care a marcat legendara competiție Dakar prin victoria repurtată patru ani la rând, din 1987 până în 1990, prima dată cu 205 T16 Grand Raid, apoi cu emblematicul 405 T16 Grand Raid.

 

Între timp, Dakar a renunțat la dunele din nord-vestul Africii în favoarea traseelor din America Latină, deosebit de dificile pentru competitori. La aproape un sfert de secol de la ultima sa participare, Echipa Peugeot Total se va angrena într-o nouă provocare cu 2008 DKR.

 

După sprintul din luna iunie de 20 km pe asfalt, maratonul de 10.000 km va testa timp de două săptămâni toate aptitudinile Peugeot Sport pentru testul din Ianuarie 2015. Dakar va concentra întreaga atenție a noului program multianual Peugeot, care va integra de asemenea o serie de alte evenimente menite să-l susțină în pregătirea pentru maratonul anual din America de Sud. Echipa de piloți este reprezentată de renumitul Carlos Sainz – care a strălucit la raliul Dakar din 2010 și își va aduce întreaga expertiză în dezvoltarea mașinii – și Cyril Despres, de cinci ori câștigător al evenimentului la clasa moto, care a ales Peugeot pentru a-și face debutul la clasa auto.

 

Patru întrebări pentru Maxime Picat, Peugeot CEO


”Ținta noastră este să câștigăm Dakar-ul în 2015” · Cum ați putea motiva revenirea Peugeot la raliul Dakar?
Maxime Picat: ”Decizia a fost determinată de victoria Pikes Peak 2013. Acesta a fost momentul care a arătat lumii întregi valoarea Peugeot Sport în parteneriat cu Total și Red Bull. O victorie recunoscută care ne-a dat curaj și ne-a determinat să ne îndreptăm atenția și către alte competiții auto. Rezultatul acestui proces a fost decizia de a reveni la Dakar. ”

 

Este proiectul Dakar Peugeot la fel de ambițios ca programul Pikes Peak de anul trecut?
Maxime Picat: ”Succesul programului Pikes Peak se datorează în principal faptului că am reușit să aducem laolaltă un pilot remarcabil, o echipă de excepție și un autovehicul de calitate. Ne-am propus obiective înalte pentru Dakar, iar echipa va avea încă o dată prilejul de a-și demonstra talentul și aptitudinile. Ținta noastră este să reușim să pregătim totul până la raliul Dakar de anul viitor, chiar dacă strategia noastră este una pe termen lung față de cursa de urcare de la Pikes Peak, ținând cont de intenția de participare pe mai mulți ani. Suntem conștienți de faptul că raliul Dakar este o cursă extrem de dificilă, însă ținta noastră este aceea de a câștiga de la prima participare din 2015”.

 

Ce importanță are evenimentul Dakar pentru Automobiles Peugeot?

Maxime Picat: ”Suntem foarte încântați de revenirea la Dakar, deoarece este un eveniment care se bucură de o acoperire globală, fiind foarte cunoscut în Europa, precum și pe piețe importante ca America de Sud și China. În plus, se desfășoară în America de Sud, în mare parte în Argentina, unde Peugeot se bucură în mod tradițional de o susținere puternică”.

 

De ce ați hotărât să participați cu 2008?
Maxime Picat: ”2008 reflectă o imagine puternică pe toate continentele. Este cel mai nou crossover al nostru și s-a bucurat de un real succes în Europa, urmând ca în 2015 să fie lansat în China și America Latină. 2008 DKR s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. ”

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0007
3 întrebări pentru Bruno Famin, Director Peugeot Sport

 

Suntem foarte mândri să îi avem pe Carlos și pe Cyril în echipă” · Peugeot Sport se poate mândri cu un rezultat excelent în trecut la Dakar. Vă vor fi de folos rezultatele din trecut în atingerea acestui nou obiectiv?
Bruno Famin: ”Dakar s-a schimbat mult în ultimii 25 de ani, însă autovehiculele sunt concepute în același mod. Deținem informații importante din 1980 pe care le putem folosi. Ceea ce contează mai presus de orice este faptul că am dobândit o experiență vastă în proiectarea mașinilor de curse. Competițiile de rally-raid și cele convenționale sunt puțin diferite, însă abordarea și expertiza sunt aceleași.

 

Ce a contat în alegerea piloților?
Bruno Famin: ”În primul rând, dați-mi voie să vă spun cât de mândră este echipa să se poată baza pe doi piloți atât de talentați precum Carlos și Cyril. Profilele lor se completează perfect. Carlos se poate lăuda cu performanțe  remarcabile în domeniul curselor de mașini. Experiența sa este fără îndoială un adevărat câștig pentru echipă, la care se adaugă entuziasmul și motivația cu adevărat remarcabile. Cyril se poate lăuda cu victoriile repurtate la clasa moto, fiind în același timp extrem de dornic să decopere lumea curselor pe patru roți. De altfel, după modul cum colaborează cei doi, sunt sigur că în curând Cyril va deveni extrem de competitiv.”

 

Cum a reacționat echipa Peugeot Sport la vestea acestei reveniri?
Bruno Famin: ”Reacția tuturor celor de la Peugeot Sport a fost una extrem de pozitivă. Anunțul programului pe termen mediu este cu siguranță o veste extraordinară după anii destul de dificili prin care a trebuit să trecem. În același timp, Dakar este parte integrantă a istoriei Peugeot. Încă mai avem oameni care au luat parte la experiența originală și unul dintre ei a început deja să lucreze la noul proiect. ”

 

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0025
Trei întrebări pentru Carlos Sainz

 

”O propunere de nerefuzat” Ce te-a determinat să te alături echipei Peugeot?
Carlos Sainz: ”În trecut, Peugeot Sport s-a numărat printre adversarii mei de temut, de aceea cunosc extrem de bine pasiunea sa pentru cursele auto. Știu, de asemenea, cât de dedicați sunt atunci când inițiază un proiect. Și eu sunt la fel. Ținând cont de cât de mult iubesc Dakar-ul, propunerea era mult prea tentantă pentru a putea rezista acestei aventuri unice! ”

 

Peugeot nu a mai participat la Dakar de 25 ani. Consideri acest aspect ca fiind un minus?
Carlos Sainz: ”Categoric nu, deoarece Peugeot a creat în permanență autovehicule performante. Noul 208 T16 R5 este un exemplu grăitor în acest sens. În același timp, am câștigat deja o dată Dakar-ul și cu siguranța îmi voi oferi întreaga experiență din domeniul clasei moto și auto. Suntem pregătiți să facem față acestei provocări.”

 

Consideri că echipa va putea concura în scurt timp?
Carlos Sainz: ”În materie de curse nu obții nimic fără muncă. Competiția Dakar este una foarte strânsă, fiind foarte greu de câștigat. Desigur, nu avem prea mult timp până la prima noastră tentativă, însă sunt foarte încrezător, echipa fiind deosebit de motivată. Vom da tot ce putem pentru a câștiga.”

Alex MIREA porneste spre Arad cu gandul la un nou podium

Reveniti in cadrul Campionatului National de Raliuri incepand cu etapa de la Sibiu, Alex MIREA si Dragos DESPINOIU au demonstrat ca perioada in care au absentat nu i-a incetinit deloc, cei doi buni prieteni reusind ca la prima lor cursa cu noua masina, Suzuki Swift Sport, sa se impuna in clasamentul Cupei Suzuki si sa urce pe pozitia secunda la clasa 9.

Foto: RallyZoom.ro
Foto: RallyZoom.ro

Startul in Raliul Aradului este programat sambata aceasta, 24 august, de la ora 07.46, concurentii avand de parcurs in prima zi a competitiei 122.42km impartiti in 10 probe speciale. Duminica, 25 august, doar trei speciale vor mai ramane de disputat, echipajele urmand sa parcurga doar 18.73km in regim de concurs.

 

Chiar daca prima cursa a decurs excelent pentru noi, pauza se simte. Inca nu ne-am intrat in ritmul pe care stim noi ca il putem avea insa treptat sunt convins ca vom ajunge acolo unde ne dorim.a spus Alex MIREA.

 

Pentru Raliul Aradului, Alex si Dragos isi doresc un nou rezultat de top, care sa le consolideze pozitia in clasamentul Cupei Suzuki si de ce nu, chiar sa-i propulseze pe prima pozitie de care ii despart in acest moment doar 1,6 puncte.

 

Mergem la Arad cu gandul la un nou rezultat bun, mai ales ca etapa are un coeficient marit de 1.2 si reprezinta o buna oportunitate de acumulare a unor puncte importante in clasament. Sigur ca pentru noi este abia a doua etapa cu noua masina asa ca vom incerca sa facem o cursa inteligenta, in care sa combinam viteza cu un ritm eficient care sa ne permita sa ajungem cu bine la finalul intrecerii. Cu siguranta lucrurile nu vor fi usoare si asa cum s-a vazut la etapa precedenta, lupta in Cupa Suzuki este una foarte stransa iar adversarii nostri au mai multa experienta cu modelul Swift decat noi.

Pentru ca suprafata de concurs nu mai este atat de dura ca la Sibiu, vom merge mai tare si vom incerca sa oprim primii cronometrul pe probe asa cum am facut si la etapa precedenta, pe cateva speciale. Vreau sa le multumesc tuturor celor care sunt alaturi de mine la fiecare etapa dar si in mediul virtual. De multe ori, ei sunt cei care iti dau energia de a merge mai departe.” a mai declarat Alex MIREA, inainte de a porni in aventura de la Raliului Aradului.       

   

Prezenta echipajului format din Alex MIREA si Dragos DESPINOIU in Campionatul National de Raliuri este posibila in 2013 datorita partenerilor www.sgmarket.rowww.deltaglass.ro, www.superformance.ro,  www.vbcs.ro,  www.casa-fiscala.rohttp://www.RCAperoti.ro dar si a catorva prieteni.        

Interviu in exclusivitate cu Tom Kristensen – “Mr. Le Mans”

Febra Le Mans 24H a acaparat in aceasta saptamana lumea motorsportului mondial. Participarea la Le Mans este un lucru pe care majoritatea pilotilor il doresc sa il faca cel putin o singura data in viata. Putini sunt cei care reusesc acest lucru, dar mai putini sunt cei care reusesc sa castige aceasta provocare si sa ramana in istorie, iar cei care izbutesc sa invinga de mai multe ori pe Circuit de la Sarthe, pot fi numarati pe degete. Inclusiv noi am fost virusati de febra Le Mans 24H si am decis sa stam de vorba cu unul dintre cei mai titrati piloti din celebra cursa, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, 22-23 iunie. 

 

Tom Kristensen a castigat la Le Mans de 8 ori, fiind recordmenul absolut al acestei curse, primindu-si astfel porecla de Mr. Le Mans. Pilotul danez, in varsta de 45 de ani, a fost de acord sa ne raspunda la cateva intrebari cu privire la cursa din acest an, dar si despre ce ii place cel mai mult la Le Mans.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Pentru inceput as vrea sa va felicit pentru introducerea dumneavoastra in Le Mans Hall of Fame. Cum va simtiti sa faceti parte din clubul celor mai buni piloti de la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Multumesc! Este un privilegiu deoarece da valoare acestor ani fantastici pe care i-am avut la Le Mans alaturi de echipe minunate, piloti si masini pe masura. Totodata pentru ca este dovada realizarilor mele, de la cursa mea de debut din 1997, pana in prezent.

 

Motorsportnews.ro: Ati castigat Le Mans 24h de 8 ori, fiind pilotul cu cele mai multe victorii din istoria cursei. Credeti ca anul acesta o sa izbutiti cea de-a noua victorie pe Circuit de la Sarthe?

 

Tom Kristensen: Anul acesta incercam sa dam tot ce putem, incercam sa optimizam totul si cu putin noroc o sa incercam sa castigam ca echipa, Audi, dar si in particular, Allan (n.r. McNish) si cu mine incercam sa facem ca Audi-ul nostru sa fie cel care va fi victorios. Asa ca, da, incercam sa facem acest lucru posibil!

 

Motorsportnews.ro: Anul trecut, Toyota a avut o cursa foarte buna, fiind foarte rapizi pana la acele accidente. Care sunt asteptarile dumeavoastra pentru cursa de anul acesta, din punctul de vedere al competitiei cu Toyota?

 

Tom Kristensen: Am foarte mare respect fata de Le Mans, totdeauna l-am avut, “you always expect the unexpected at Le Mans”. De asemenea am foarte mare respect fata de Toyota. Au reusit sa se pregateasca foarte bine intr-un timp foarte scurt. Precum ai spus si tu, au fost foarte rapizi anul trecut si nu a fost o problema tehnica ci ambele Toyota au fost eliminate din cauza unor accidente. Anul acesta ma astept sa fie foarte puternici datorita a tot ceea ce au  invatat anul trecut. Au castigat curse anul trecut si ma astept sa avem o competitie puternica din partea lor.

 24h Le Mans 2013

Motorsportnews.ro: Regulamentul tehnic s-a modificat putin anul acesta, iar Audi va avea un rezervor de combustibil mai mic cu 3 litri decat Toyota. Cum credeti ca acest lucru va va afecta cursa?

 

Tom Kristensen: Nu o sa vedem adevarata performanta a masinii pana la startul cursei propriu-zise. In teste sau in calificari nu o sa vedeti adevarata performanta a unei masini de curse din punct de vedere al combustibilului. Stim ca avand un rezervor de combustibil mai mare, vor face mai putine opriri pentru alimentare, poate o sa mearga doua tururi mai mult decat noi pe un rezervor, ceea ce va face cursa foarte, foarte interesanta.

 

Motorsportnews.ro: Care parte din Circuit de la Sarthe va place cel mai mult?

 

Tom Kristensen: Pentru a fi constant trebuie sa faci compromisuri, sa stapanesti foarte bine toate virajele. Personal imi place iesirea din Arnage, accelerand pana la viteza maxima inainte de a intra in sectiunea foarte rapida, cu virajele Porsche si Maison Blanc, care este si foarte solicitanta. Este o combinatie interesanta de viraje: dreapta-stanga, stanga-dreapta. Ultimul sector, coborand dinspre Arnage spre aceste viraje, este favoritul meu si este de asemenea o zona foarte frumoasa.

 Audi WEC Test

Motorsportnews.ro: Sa concurezi la Le Mans este provocarea suprema pentru orice pilot de curse, datorita alternantei dintre zi si noapte, dar si a vremii schimbatoare. In care parte a zile si pe ce fel de vreme va place cel mai mult sa concurati la Le Mans?

 

Tom Kristensen: Imi place sa fie soare, cald, frumos si uscat, asta-i sigur, deoarece Le Mans este un test adevarat, o adevarata provocare, mai ales noaptea cand conditiile de cursa sunt schimbatoare. Cea mai mare provocare pentru un pilot este, bineinteles, ploaia torentiala pe timpul noptii. Asadar imi place seara calda de vara, aceasta este cea mai buna vreme pentru toti, inclusiv pentru fani si oficialii de cursa.

 

Motorsportnews.ro: Va multumesc pentru timpul acordat, iar in final, daca aveti cateva cuvinte pentru fanii din Romania.

 

Tom Kristensen: In primul rand as vrea sa va multumesc foarte mult pentru ca ne sustineti, ca si echipa, Audi, dar ca si echipaj, iar cei care au oportunitatea de a veni la Le Mans, sa aduca soarele. Haideti la Le Mans pentru a va putea bucura de un adevarat festival al motorsportului. Vin dintr-o tara mica, Danemarca, iar in 1997 la cursa mea de debut erau aproximativ 1.000 de spectatori care erau fani inraiti ai curselor, dar in prezent sunt aproximativ 30.000 de oameni care vin in fiecare an la Le Mans si urmaresc cursa. Va rugam sa ne sustineti, sa sustineti pilotii, sa ne urmariti in cursa, sa urmariti cursa pentru a simti cel putin o parte din spiritul Le Mans!

Decizia Citroën se asteapta la sfarsitul lunii

In toamna anului trecut Citroën isi anunta intentia cu privire la posibila implicare in WTCC, incepand cu anul 2014 sau 2015. In ianuarie 2013 proiectul participarii in WTCC se afla pe masa conducerii Citroën, urmand ca decizia cu privire la acest lucru sa fie luata in acest an. 

Yves Matton

Yves Matton, directorul Citroën Racing a declarat de curand ca: “Decizia finala pentru participarea in WTCC se asteapta la sfarsitul lunii iunie. Directorul managerial, Frédéric Banzet, este convins de beneficiile participarii Citroën in WTCC.” 

 

Un prototip bazat pe modelul DS3 WRC a fost deja testat de Sebastien Loeb si Alain Menu. De asemenea zvonuri despre implicarea in acest campionat au aparut pe parcursul anului si din partea celor de la Subaru si Renault, insa cele din tabara Citroën par cele mai concrete in acest moment. SEAT a anuntat ca va lua o decizie cu privire la revenirea in WTCC cu o echipa de uzina, insa pana in acest moment nicio declaratie nu a fost facuta, chiar daca firma spaniola a prezentat noul model SEAT Leon Cup Racer. 

Leon Cup Racer

Cu siguranta lucrurile vor evolua intr-o directie sau alta dupa saptamana urmatoare cand FIA va decide noile reglementari tehnice incepand cu sezonul 2014, asa cum s-a anuntat anterior. Practic aceste reglementari noi exista insa FIA nu a hotarat daca 2014 va fi un an de tranzitie in care vechile si noile reglementari vor merge in paralel, sau va fi anul in care noile reglementari vor intra din plin vigoare.

 

Ce inseamna asta? Majoritatea masinilor existente in prezent in WTCC sunt modele de categorie Super 2000 iar noile reglementari vor interzice participarea acestora din 2014. Daca pentru Honda si LADA lucrurile vor fi mai “usoare” in sensul ca au sprijin de uzina si pot dezvolta mai usor noi modele, restul masinilor existente precum Chevrolet Cruze, BMW, SEAT, Ford vor disparea cu siguranta. Noul SEAT Leon Cup Racer a fost construit respectand in mare parte noile reglementari tehnice.   

Debut senzational al DTM in cursa de la Hockenheim

Duminica, 5 mai, a avut loc startul noului sezon al DTM prin cursa de deschidere de la Hockenheim, devenita deja traditionala in a da startul campionatului german de turisme. Noile optiuni din acest sezon au urcat suspansul si actiunea campionatului la cote maxime, fanii fiind principalii beneficiari. DRS si noile optiuni de pneuri si-au facut pe deplin datoria si cu o varietate uriasa de strategii, au demonstrat ca rezultatul final nu poate fi anticipat.

Farfus Hockenheim 2013

Depasirile au curs pe banda rulanta si cel care a avut in final castig de cauza a fost Augusto Farfus care a reusit sa treaca primul linia de sosire si sa obtina astfel cea de-a doua victorie din cariera sa in DTM. Plecat din pozitia a doua de pe grila de start Farfus a reusit sa il depaseasca pe Timo Scheider, ocupantul pole-position-ului, spre sfarsitul turului patru gratie sistemului DRS. Cu o strategie mai putin inspirata, Timo a pierdut pana la final cinci locuri terminand cursa in pozitia a sasea aducand insa cel mai bun rezultat in tabara Audi.

Audi Communications Motorsport

Omul cursei a fost, fara nicio indoiala, Dirk Werner plecat de pe locul 20 al grilei de start si care in final a reusit un nesperat loc secund. Farfus si Werner deschid astfel un sezon perfect pentru echipa campioana BMW care a sarbatorit cu acest rezultat cea de-a 16 clasare pe locul 1 respectiv 2 in DTM la finalul unei curse.

Werner

Podiumul a fost incheiat de pilotul Mercedes-Benz, Christian Vietoris care reuseste astfel cel mai bun rezultat personal si totodata primul podium in DTM. Gary Paffet vice-campion en-titre a ratat podiumul la mustata terminand cursa in pozitia a patra.

www.hoch-zwei.net

Din infuzia de piloti tineri, debutanti totodata in acest sezon, Marco Wittmann, componentul noii echipe BMW MTEK, a fost singurul care a reusit sa termine prima cursa in puncte, germanul clasandu-se pe locul al noualea.

 

Urmatoarea cursa va avea loc pe 19 mai la Brands Hatch si daca va fi la fel de palpitanta inseamna ca organizatorii DTM au gasit reteta perfecta pentru fani.

 

Rezultate finale  

Sebastian Gioarsa a debutat la Brasov cu Suzuki Swift Sport

Dupa cum va spuneam inainte de Tess Rally Brasov, incepand cu etapa a doua a Campionatului National de Raliuri se va organiza o noua cupa monomarca,  Cupa Suzuki.  Primul model de Suzuki Swift Sport 2012, construit pentru intrecerea interna de raliuri, a luat deja startul in primul sau raliu dupa ce a primit omologarea nationala de la Federatia Romana de Automobilism Sportiv, echipajul fiind constituit din Sebastian Gioarsa si Raluca Magdas. Cei doi s-au pregatit foarte bine pentru debutul alaturi de Suzuki Swift Sport si au efectuat inainte de etapa de la Brasov o sesiune de teste pe macadam, mai mult pentru dezvoltarea suspensiei dar si una pe asfalt, in apropiere de Alba-Iulia. Care sunt impresiile celor doi dupa prima etapa la bordul noii masini de concurs, puteti afla din amplul interviu de mai jos :

901112_4938850343987_1453473385_o

Motorsportnews.ro:  De ce ti-ai schimbat masina de concurs cu una din aceasi clasa ? 

S.G: Am dorit sa fac un pas inainte dupa 2 ani de debut pe Dacia Logan, adica o masina de generatie noua si cu mai multa putere, dar foarte important, am cautat sa raman in aproximativ acelasi buget necesar participarii in CNR, deci obligatoriu in aceasi clasa 9.

 

Motorsportnews.ro: De ce Suzuki Swift Sport si nu altceva?

S.G: Au fost mai multe motive dar o sa enumar doar 3: raport pret/calitate excelent la care se adauga si experienta marcii in competitiile automobilistice, discutiile avansate la momentul achizitionarii masinii referitoare la posibilitatea organizarii unei cupe monomarca in cadrul clasei 9 si nu in ultimul rand posibilitatea up-grade-ului masinii la o clasa superioara (clasa 6) in viitor.

 

Motorsportnews.ro: Am asteptat sa termini cu bine prima cursa, chiar daca ai facut si niste teste inainte. Cum ti se pare acum masina, dupa 140 km de probe speciale?

S.G: De la inceput mi-am propus sa termin cursa indiferent de rezultatele de pe probele speciale mai ales ca testele efectuate anterior nu au avut nici o legatura cu conditiile intalnite la Brasov. Mi-as fi dorit sa pot sa ma acomodez cu masina intr-o prima cursa de asfalt uscat dar poate ca asa a fost mai bine avand de a face cu toate tipurile de aderenta. Masina mi-a placut de la inceput si acum, dupa prima etapa, pot sa spun ca sunt foarte incantat de comportamentul si calitatile ei.

 

Motorsportnews.ro:  Cum ti s-a parut prima etapa din CNR, tinand cont de vremea specifica unui raliu pe zapada ?

S.G: Brasovul este raliul la care am debutat acum 2 ani deci pentru mine are o mica incarcatura emotionala. Fiind a treia mea participare la aceasta etapa anul acesta am venit bine pregatit iar la Brasov trebuie sa te surprinda vremea buna pe timpul cursei nu zapada si viscolul pe probe.

 

Motorsportnews.ro: Incepand cu Timis Rally va debuta si Cupa Suzuki. Cum ti se pare acest proiect si ce asteptari ai de la el?

S.G: Sper in primul rand ca acest proiect sa se concretizeze si sa demareze odata cu raliul Timis. Am mari asteptari si asta a fost si unul din motivele pentru care am ales aceasta masina pentru participarea mea in CNR 2013. Mai mult, sunt convins ca organizarea unei a doua cupe monomarca (pe langa deja consacrata Cupa Dacia) va reanima lupta in clasa 9. Sper ca organizatorii acestei cupe sa invete din greselile celorlalti si toata lumea sa fie multumita.

 

Motorsportnews.ro: La ce capitol sta cel mai bine Suzuki Swift Sport?

S.G: In primul rand suspensia comparabila cu cea a unei masini din clasele superioare.

 

Motorsportnews.ro: Exista si parti mai putin placute la noua masina?

S.G: Este o masina de dimensiuni mai mici deci e nevoie de putin antrenament pentru a o stapani si controla in regim de cursa.

 

Motorsportnews.ro: Vei lua startul la toate etapele din acest an? Unde crezi ca te va gasi finalul sezonului in clasamente?

S.G: In plan sunt doar 7 din cele 9 etape programate in CNR dar nici acestea nu sunt toate sigure. Totul depinde de “ferestrele” in programul foarte incarcat din cadrul firmei pentru care lucrez si bineinteles disponibilitatea financiara pentru acoperirea costurilor de participare la etape. Daca totusi reusesc sa gasesc resursele pentru 7 etape, sper intr-o clasare pe podium in cadrul clasei 9 si a Cupei Suzuki.

 

Motorsportnews.ro: Fa-ne o comparatie intre noua masina si cea veche.

S.G: Sunt prea multe avand in vedere diferenta de generatie, de la o masina din 2006 la una de productie 2012.

 

Motorsportnews.ro: Cum crezi ca se va descurca Suzuki Swift Sport pe macadam, suprafata pe care sunt programate 6 din cele 9 etape ale sezonului acesta?

S.G: Primele teste cu aceasta masina le-am efectuat pe macadam si rezultatele au fost surprinzatoare. Nu cred ca o sa fie probleme, mai ales daca trece testul Sibiu Rally sunt convins ca restul va fi o joaca 🙂

 

Foto: Sorin Pop – Rallyzoom.ro

 

 

DTM, la Digi Sport in 2013 si 2014

Vesti bune pentru fanii DTM din Romania. Incepand cu acest an Campionatul German de Turisme va putea fi urmarit, in direct si in exclusivitate pentru Romania, la Digi Sport. Contractul a fost semnat
pentru perioada 2013 si 2014.

Audi Communications Motorsport

Week-endul DTM va incepe sambata, cu sesiunea de calificari si se va incheia duminica dupa amiaza, cu intrecerea propriu zisa. Noul sezon va debuta pe 5 mai, cu etapa clasica de pe HockenheimRing. Digi Sport devine astfel cel mai important promotor al motorsportului de pe piata romanesca. DTM-ul se alatura week-endurilor complete din campionatul mondial de Formula 1 si din motomondialul de viteza. Alaturi de aceste programe premium stau si emisiunile Ro Motorsport si Grila de Start – acestea sunt dedicate in principal activitatilor sportivilor romani.

 

Anul trecut titlul in Campionatul German de Turisme a fost castigat de canadianul Bruno Spengler alaturi de constructorul BMW. Bavarezii au luat titlul la debut cu noul model M3 DTM, dupa 20 de ani de absenta din competitie. Tot in 2012 regulamentul tehnic s-a schimbat – s-a revenit la modelele cu doua usi, la un sasiu standard pentru cei trei constructori – BMW, Mercedes-Benz si Audi. Deasemenea s-au folosit pneuri Hankook mai late, iar aripa spate a fost redesenata. In felul acesta important devenind pilotul si mai putin masina, spectacolul crescand simtitor.

 

Tot in acest scop, presedintele Hans Werner Aufrecht a dat o lovitura importanta concurentei, cand a anuntat ca DTM-ul si SuperGT-ul japonez isi vor unifica regulamentul tehnic in 2014. Practic, din anul viitor, oricare dintre masinile Super GT-ului, Lexus, Nissan sau Honda va putea fi inscrisa in DTM si invers. Mai mult, acelasi Hans Werner Aufrecht e decis sa creeze si o serie americana DTM, dar posibila fuziune cu Grand AM-ul a cazut in momentul in care s-a anuntat inglobarea ALMS in Grand AM din 2014.