Tag Archives: lux

BMW Seria 7

 

De data asta, fără titlu introductiv. Avem în față nava amiral a BMW, una dintre cele mai luxoase mașini de pe piața. De fapt, dacă îi cunoaștem pe cei de la BMW suficient de bine, este probabil printre cele mai sportive mașini luxoase.

 

Modelele de vârf ale producătorilor premium sunt foarte interesante prin prisma faptului că nimeni nu face economie când vine vorba de ele. Cele mai noi tehnologii, cel mai mult lux, cea mai buna piele, cele mai moi plastice…genul ăsta de mașini sunt superlativul absolut al unor cuvinte care exprima deja superlativul. Este o rază de lumină dinspre viitor, este ceea ce vom vedea pe modelele ce costă mai puțin de două apartamente, în anii ce urmează.

 

Ca aspect exterior, aduce aminte de stilul conservator al nemților. Mașina nu este mult diferită de cea anterioară. Liniile sunt similare, aspectul general este similar. Sigur, este adusă în secolul 22 cu LED-uri și blocuri optice mari, dar în mare parte BMW a jucat pe cartea care știa deja că e câștigătoare – un design care a cucerit obiective nenumărate în termeni de vânzări.

 

 

Aș vrea să mă opresc puțin asupra blocurilor optice. Cu fiecare generație par să devină mai mari, mai detaliate. Senzația pe care o oferă, din punct de vedere vizual, este foarte modernă. Totul se datorează desenului elementelor optice ale farului. Deși inelele coronare sunt păstrate, acestea sunt mai suple, au adâncime – un spectacol desenat în lumină. Ador farurile de mașini de când aveam cinci ani și mă bucur să văd direcția pe care o abordează BMW din punctul acesta de vedere. În mijlocul inelelor luminoase, mașina noastră de test are niște elemente albastre. Acesta este semnul că avem o mașină echipată cu faruri laser.

 

Am făcut mari eforturi pentru a le vedea în acțiune din următorul motiv: deși ai faruri laser, nu prea poți să le folosești când vrei tu. Pentru a evita „ghiolbăniile” BMW nu te lasă să pornești laserele sub 60 kmph. Și după viteza asta, le poți folosi doar pe modul automat – cel care folosește camerele mașinii pentru a detecta traficul și dirijează farurile să evite participanții la trafic, menținând pe cât posibil faza lungă (asta e explicația oficială BMW despre cum funcționează sistemul ăsta, noi știm clar că e un pitic de grădină care trage de sfori și de manivele să orienteze farurile). Când găsești în sfârșit o bucată de șosea pe care să fie întuneric, să poți să mergi cu peste 60kmph și pe care să nu fie nimeni (autostrada București – Ploiești, normal) vei fi surprins de lumina viitorului. Trebuie reținut că LED-urile care alimentează faza lungă „normală” sunt oricum foarte puternice, dar în momentul în care se aprinde faza 2, lumina bate efectiv 50 de km. Dap, practic singurul motiv pentru care lumina de la farurile astea nu bate mai departe este pentru că pământul se curbează sub ele și astfel șoseaua rămâne în umbra pământului.

 

 

Interiorul este o fuziune de tehnologie și lux. Mașina tinde să te răsfețe din toate punctele de vedere. Nici nu știu exact cu ce să încep.

 

Aerul poate fi ionizat și parfumat. Există posibilitatea stocării a două parfumuri și alegerii unuia dintre ele pentru, ei bine, parfumarea habitaclului.

 

Head up display-ul este U-RI-AȘ. Grafica este detaliată și atunci când ai nevoie primești o tonă de informații utile. Este greu să te obișnuiești cu o viață fără el.

 

 

Safety shieldul de la BMW este compus dintr-o simfonie de sisteme de siguranță care au grijă să nu faci vreo prostie care să deterioreze mașina. Este versiunea electronică a propriului tău înger păzitor. Și nici măcar nu trebuie să îl plătești în fapte bune sau rugăciuni.

 

Ah, răsfățul…sigur, toate scaunele sunt încălzite și da, poți alege ce procent de căldură să se ducă la spate și ce procent să se ducă la fund. Dar, ceea ce m-a dat pe spate este faptul că atunci când activezi scaunele încălzite, se încălzește și mânerul corespondent de pe ușă și jumătatea ta de cotieră. Ah, aici merge GIF-ul ăla cu negrii care zic „Whaaaa?!”. Și asta este valabil pentru TOATE cele patru scaune. Damnnn

 

 

Gesturile pe care poți să le faci în aer cu mâna sunt în general menite să îți impresionezi prietenii și din păcate nu sunt așa de multe. M-am regăsit folosindu-l din nou și din nou pe cel de ajustare a volumului. Deși aveam butoane pe volan. Nu știu…îmi plăcea să mă provoc să fiu precis în gesturi. Înafară de asta avem un gest programabil – arunci cu două degete spre ecran (eu am pus să schimbe radio-ul/track-ul) și un gest în care ții două degete apropiate (ca și cum ai dirija orchestra), iar mișcând mâna de la stânga la dreapta controlezi camera virtuală în jurul mașinii. Practic, cele o mie de camere pentru parcare, împreună cu un calculator deștept pot genera o imagine 3D a mașinii în mediul înconjurător, iar perspectiva poate fi schimbată – de deasupra, din față, din unghi, de oriunde. Majoritatea funcțiilor mașinii pot fi controlate de o tabletă care stă în mod normal în cotiera dintre scaunele spate. Aceasta poate fi folosită și ca o tabletă normală. Poți controla scaunele, muzica, clima, parasolarul, ionizarea etc.

 

Am obosit și tot mai am o grămadă de elemente de tehnologie de prezentat. Uf….

 

 

Sistemul audio este de înaltă calitate și îmi place în mod deosebit grafica setărilor. Poți seta balansul și fade-ul folosind un „crosshair” pe care îl poziționezi pe capul celui care vrei să audă ce trebuie. Sunt sigur că într-un viitor vom putea da mute selectiv pe pasageri.

 

Cheia este mai aproape de un iPhone decât de o cheie. Mi-ar fi plăcut să fie mai sensibil touch-screenul și mai rapid meniul, dar este în regulă. Aceasta se încarcă wireless în cotieră și foarte important, dacă se termină bateria, funcțiile de telecomandă rămân active. Doar cele smart mor. Poți porni căldura sau o poți programa să pornească, poți scoate din parcare (față-spate) mașina fără șofer, poți vedea autonomia, închide geamurile, etc. Funcția pe care m-am găsit folosind-o cu adevărat este cea cu pornitul căldurii. Se pare că are o rază foarte mare – eu am folosit-o la 100 de metri, din casă și a mers.

 

 

Pilotul automat. Pilotul automat e interesant, dar…dacă m-am obișnuit să am încredere în mașină că va frâna/încetini când va avea un obstacol în față, nu pot spune același lucru despre abordarea virajelor. În primul rând nu poate aborda viraje foarte ascuțite. În al doilea rând îți cere să ai mâinile pe volan. În al treilea rând, trasa aleasă de mașină nu seamănă cu cea aleasă de un om – aș spune chiar că nu privește suficient de departe în față, pare mai mult să se lovească de marginile benzii ca o minge de la jocul Breakout. În fine, sunt extrem de stresat să las o mașină de peste 100.000 de euro să se conducă singură. În oraș, în locurile unde dispare marcajul, mașina o ia ca reper pe cea din față. Acesta e momentul în care veți vedea cum conduc de fapt bucureștenii, cand mașina va vrea să meargă între benzi pentru ca așa face cel din față.

 

 

Să scăpăm un pic de tehnologie și să vă povestesc cum se conduce. Sau cum e să fi condus în ea…nici nu știu.

 

Ideea este că mașina se hrănește cu kilometri de asfalt. Asta este dieta pe care și-o dorește. Călătoriile lungi se fac fără efort. Insonorizarea este de excepție. Spațiul este suficient. Am scris într-un articol despre sentimentul ăla călduț pe care ți-l oferă o mașină bună – sentimentul de acasă. Eh, mașina asta te face să nu vrei să te mai întorci acasă.

 

Mașina noastră era echipată cu un sistem care scana drumul și pregătea suspensia pentru imperfecțiuni. Nivelul confortului este la cote astronomice. Toate gropile pe care le știam eu în jurul blocului unde locuiesc păreau că au dispărut. Ca și cum, subit, primăria a făcut o pauză de la furat bani publici și s-a apucat de făcut ceva pentru comunitate. Vise. Când te dai jos din mașina asta îți dai seama cât de strâmbă e realitatea – e zgomotos afară și trotuarul e crăpat. Aerul nu e ionizat, mânerele sunt reci și nimeni nu vrea să îți maseze fundul.

 

Liniștea și pacea mentală asigurată de micro-climatul din Seria 7 dă dependență. Totul în jurul tău e tactil și deștept. Poți simula în mașină toate cele patru anotimpuri. Simultan. Pentru fiecare pasager câte unul.

 

 

Putere, pe modelul nostru 740d este din belșug. Deși mașina este mare și este substanțial mai croită pe confort decât orice alt BMW, răspunsul instant al accelerației și cuplul care începe să îți circule prin vene sunt o marcă foarte clară a mașinii în care te afli.

 

Mă gândeam într-o zi…dacă aș fi politician și aș merge numai cu Seria 7 m-ar durea și pe mine în fund de trafic, de gropi, de semafoare. Aș trăi într-o relaxare totală.

 

Acum, toată fărâma asta de viitor vine cu un preț. Modelul 740d începe de la 100.000 de euro, dar suma asta crește foarte ușor pe măsură ce adaugi vise. Softclose-ul este 700 de euro (sistemul care permite portierelor să se închidă ca un oftat de îndrăgostit resemnat, atunci când nu le trântești suficient de tare), cheia bengoasă este 300, farurile adaptive LED sunt 1700 de euro, iar cele laser sunt 3000. Nu vă faceți griji, au zis cei de la BMW că acceptă și suflete pentru a fi torturate pe vecie. Modelul testat de noi costa trei. Dintre care unul de virgina.

 

Mulțumim celor de la NEPI Rockcastle pentru că ne-au permis fotografierea în unul din cele mai ambițioase proiecte imobiliare din București – Aviatorilor 8.

 

 

 

Noile Clasa S Coupé și Clasa S Cabriolet

 

Două modele de vis

București: Start la comenzi pentru noile modele Clasa S Coupé și Clasa S Cabriolet!

 

Începând cu luna octombrie 2017, modelele Mercedes-Benz S 450 4MATIC Coupé, S 560 Coupé și S 560 4MATIC Coupé, respectiv Mercedes-AMG S 63 4MATIC+ Coupé, Mercedes-AMG S 65 Coupé și Mercedes-AMG S 65 Cabriolet sunt disponibile la comandă, primele livrări urmând să aibă loc începând cu luna februarie 2018. Prețurile încep de la 105.023,45 euro (TVA inclus) pentru versiunea S 450 4MATIC Coupé (nivel de emisii de CO în regim mixt: 204 – 208 g/km, consum de carburant în regim mixt: 8,9 – 9,2 l/100 km ). Pe parcursul lunii decembrie 2017 vor deveni disponibile pentru comenzi și celelalte versiuni ale modelelor Mercedes-Benz Clasa S Cabriolet și Mercedes-AMG Clasa S Cabriolet.

 

Membre ale familiei de modele Clasa S, versiunile coupé și cabriolet vor beneficia în curând de numeroasele inovații introduse deja pe versiunea limuzină. Acestea includ funcționalități noi sau considerabil îmbunătățite, în ceea ce privește sistemele de asistență la conducere, sistemul modern de control, afișajul Widescreen Cockpit și noua generație de volane, cu sistemul de confort ENERGIZING, cât și cea mai nouă generație de infotainment. Stopurile inovatoare cu tehnologie OLED sunt exclusive pentru cele două modele în două uși și fac parte din dotările standard. Noul motor V8 biturbo al S 560 Coupé (consum mixt: 8,0 l/100 km, nivel mixt emisii CO2: 183 g/km) este mai agil decât oricând.

 

Noul design emană mai multă sportivitate și ilustrează, totodată, gradul ridicat de expertiză tehnică a noilor modele. Modelele Clasa S Coupé și Cabriolet prezintă apărători frontale cu separatorul frontal cromat și guri voluminoase de admisie. Aspectul dinamic este subliniat de pragurile laterale restilizate și de accesoriile cromate ale țevii duble de eșapament, cu aspect de V12.

 

Linia AMG este chiar mai dinamică decât anterior, cu noile apărători frontale și din spate. În partea din față a mașinii se remarcă cele trei guri tri-dimensionale de admisie, fiecare incluzând câte două ornamente cromate.

 

Stopuri inovatoare OLED în dotarea standard

 

Stopurile cu tehnologia OLED sunt o nouă trăsătură pentru Clasa S Coupé și Cabriolet. Prin intermediul acestei tehnologii (dioda emițătoare de lumină organică), micro-straturi de materiale organice sunt imprimate pe o placă de sticlă pentru a produce lumină. Cele 66 de OLED-uri ultra-plate se comportă ca elemente plutitoare în interiorul stopurilor; în plus, acestea emit un model de lumină omogen multidirecțional și formează un design unic, cu ușurință vizibil atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Blocarea și deblocarea autoturismului este semnalată suplimentar printr-o secvență animată și dinamică a luminii, coroborată cu diminuarea treptată a intensității luminii stopurilor. Desigur, stopurile OLED utilizează tehnologia tradițională Mercedes-Benz, cu intensități diferite pentru stopurile de frână și indicatoarele de semnalizare, în funcție de condițiile de drum și luminozitatea ambientală (zi/noapte).

 

Două noi modele de jante disponibile în linia de echipare AMG se adăugă la opțiunile de personalizare a autovehiculului, și anume jantele AMG cu diametrul de 50,8 cm (20 inch) cu un finisaj ultra-lucios (dotare opțională în linia de echipare AMG), respectiv de culoare neagră cu finisaj ultra-lucios (dotare opțională în linia de echipare AMG Plus).

 

 

Habitaclu luxos cu Widescreen Cockpit și noua generație de volane

 

Aspectul modern al interiorului este garantat de trei noi ornamente (lemn de nuc maro lucios, lemn de frasin gri satinat și lemn designo de magnolie cu linii fluide), precum și de trei tapițerii noi (piele designo Nappa Exclusive alb Porcelian/rosu Tizian pentru linia AMG Plus, piele designo Nappa Exclusive alb Porcelain/rosu Tizian și designo Exclusive nappa leather AMG Line Plus Bengal red/black).

 

Interiorul noilor modele S-Class se distinge prin cele două noi afișaje de înaltă rezoluție, fiecare încorporând un ecran cu diagonala de 12,3 inch. Din punct de vedere vizual, cele două display-uri acoperite de un ecran transparent de sticlă formează Widescreen Cockpit-ul, îmbinându-se perfect ca element central al consolei de bord și subliniind orientarea orizontală a designului interior.

 

La fel ca panoul de instrumente, bordul cuprinde un afișaj mare cu instrumente virtuale poziționate adecvat în câmpul vizual direct al șoferului, precum și un afișaj central deasupra consolei centrale. Panoul de instrumente complet digital oferă toate cele trei stiluri vizuale foarte diferite: “Classic”, “Sporty” și “Progressive”. În funcție de preferințele personale sau de interiorul selectat, stilurile pot fi schimbate rapid din consolă și din afișajul central. Pe lângă conținutul anumitor meniuri, cum ar fi informațiile despre distanța parcursă sau consum, șoferul poate vizualiza suplimentar datele de navigare sau afișajul ECO. Aceste funcționalități îi ajută pe șofer săși adapteze stilul de conducere pentru a fi cât mai eficient.

 

Ambele modele au butoane Touch Control pe volan. Acestea răspund la mișcări tactile similare cu cele aplicate pe ecranul unui smartphone. Acestea permit șoferului să controleze funcțiile consolei de instrumente și ale întregului sistem de infotainment fără să ia mâinile de pe volan. Acționarea sistemului DISTRONIC și a regulatorului de viteză cu comenzi directe pe volan este, de asemenea, o caracteristică nouă.

 

Sistemul infotainment poate fi de asemenea operat prin intermediul touchpad-ului din consola centrală și prin  funcția  LINGUATRONIC. Controlul vocal a fost pentru prima dată extins pentru a include funcții ale autoturismului. Comenzile vocale pot fi de asemenea folosite pentru a controla sistemul de aer condiționat și încălzirea/ventilarea din scaune, iluminarea interioară, parfumarea/ionizarea, funcția de masaj a scaunelor și afișajul Head-up Display. De altfel, sistemul permite până la 450 comenzi vocale individuale, în funcție de limba selectată și de echiparea autoturismului.

 

Sistemul COMAND Online de cea mai nouă generație asigură o navigare rapidă 3D, incluzând informații topografice, simulări 3D realiste ale clădirilor și rotații 3D ale hărților. Sistemul de navigație afișează informații comprehensive: în plus față de informațiile în timp real despre condițiile de trafic, informații despre condițiile meteo sau stațiile de alimentare din proximitate, până la detalii despre prețurile actuale ale combustibilului și spații de parcare gratuite.

 

 

Sistemul ENERGIZING comfort control

 

Sistemul ENERGIZING comfort control (dotare opțională) reunește diverse sisteme de confort ale autoturismului. Acesta utilizează sistematic funcțiile sistemului de control al climatizării (inclusiv sistemul dedicat parfumului pulverizat în habitaclu) și al scaunelor (încălzire, ventilație, masaj), încălzirea pereților interiori ai autoturismului, cât și iluminatul și muzica, pentru a permite o configurație specială adaptată dispoziției și nevoilor clientului. Ca rezultat, nivelurile de confort la volan și de performanță la conducere ale șoferului sunt îmbunătățite.

 

Depinzând de nivelul de echipare, sunt disponibile până la șase programe: Freshness, Warmth, Vitality, Joy, Comfort și Training (cuprinzând trei moduri diferite – relaxare musculară, stimulare musculară și un modul intermediar).

 

Toate programele rulează timp de 10 minute. Acestea pot fi vizualizate pe unitatea principală cu grafică color și acompaniate de muzica potrivită. Cinci melodii sunt prestocate în program. Funcționalitatea-cheie din programul “Vitality” este muzica ritmată, cu multe bătăi pe minut. Spre exemplu, repertoriul Clasa S include melodia “Feelin ‘Good” a lui Leon Riskin. În cazul în care pasagerii realizează selecții personale de muzică, de exemplu prin interfața media, sistemul le analizează și le atribuie unui program în funcție de numărul de bătai pe minut (bpm). Funcțiile individuale ale programelor pot fi, de asemenea, dezactivate.

 

ENERGIZING comfort control încorporează de asemenea iluminarea ambientală, care este adaptată armonios pentru fiecare dintre modelele individuale ale ecranului. Cu 64 de culori, opțiunea de iluminare ambientală oferă o multitudine de setări individuale. Lumina etalează interiorul ca pe o operă de artă, îmbinând culorile pentru a crea atmosfera ideală pentru pasagerii de la bord.

 

 

Noul sistem infotainment și încărcarea wireless pentru smartphone-uri

 

Toate modelele Clasa S sunt echipate cu sistemul de infotainment COMAND Online de cea mai nouă generație, marcând o nouă eră în materie de digitalizare și conectivitate.

 

Cu ajutorul pachetului Smartphone Integration, sistemul de infotainment poate fi utilizat pe dispozitive telefonice Apple, prin sistemul specific CarPlay™, respectiv Android Auto Google. Dacă un smartphone compatibil este conectat prin USB, clientul are posibilitatea de a selecta interfața CarPlay™ sau Android Auto.

 

Telefoanele mobile pot fi încărcate în mod standard, cât și wireless, fără a fi necesar un suport de telefon. Încărcarea fără fir funcționează cu toate dispozitivele mobile (până la o diagonală a ecranului de 15,2 cm) compatibile cu standardul Qi. Suportul de încărcare este integrat în compartimentul de depozitare din partea din față a consolei centrale. Mai mult, sistemul Multifunction Telephony (caracteristică opțională) permite conectarea telefoanelor mobile proiectate corespunzător cu antena exterioară a vehiculului.

 

Noi sisteme de asistență la condus, cu funcționalități extinse

 

Clasa S Coupé și Cabriolet fac un pas important către conducerea autonomă și ridică standardul prin sistemele de asistență la conducere Intelligent Driving. Sistemul de control activ al distanței – DISTRONIC – și asistența activă a direcției îl sprijină pentru șofer în timpul conducerii. Viteza la rulare se ajustează automat înainte de curbe, intersecții sau sensuri giratorii. În acest scop, DISTRONIC utilizează datele hărților și ale sistemului de navigație mai mult decât până acum.

 

 

Suspensia „cu ochi” vede acum și mai bine

 

În 2014, Clasa S Coupé cu suspensia opțională MAGIC BODY CONTROL, cu funcția de înclinare în curbă, a marcat o premieră mondială la nivelul autoturismelor de producție largă. Caroseria se înclină în interior cu până la 2,65 grade pentru a reduce astfel forțele transversale percepute de pasageri. Acest sistem inovator recunoaște curbele cu ajutorul unei camere stereo poziționată în spatele parbrizului și al senzorului lateral de măsurare a accelerației în cazul suspensiei ROAD SURFACE SCAN. În noul Clasa S Coupé, controlul suspensiei este îmbunătățit: noua cameră stereo a sistemului este mai performantă, funcționând la viteze de până la 180 km/h.

 

Cabrioletul S-Class este echipat standard cu suspensia pneumatică semi-activă AIRMATIC și control variabil al amortizării.

 

Noul motor V8 biturbo cu funcția de dezactivare a cilindrilor și noul V6 cu functie inerțială

 

Noul V8 biturbo din S 560 Coupé și S 560 Cabriolet este unul dintre cele mai economice motoare V8 pe benzină la nivel internațional, consumând cu până la 8% mai puțin decât predecesorul său. Pentru a reduce consumul de carburant, patru cilindri ai noului V8 sunt dezactivați simultan, sub sarcină parțială, cu ajutorul sistemului de ajustare a supapelor CAMTRONIC (disponibil doar la versiunea Coupé). Acesta reduce pierderile, îmbunătățind eficiența totală a celor patru cilindri rămași activi, prin deplasarea punctului de funcționare spre sarcini mai mari. Turbocompresoarele poziționate la punctul de joncțiune al cilindrilor dispuși în V reprezintă o altă caracteristică specială. Noul V8 conferă o putere de 345 kW (469 CP), cu un cuplu maxim de 700 Nm.

 

Coupé-ul cu motor V6 pe benzină și o putere de 270 kW (367 CP) este acum denumit S 450 (consum mixt: 8,9 l/100 km, nivel mixt emisii CO2: 204 g/km). O nouă funcție de rulare inerțială contribuie la eficiența în condiții reale de conducere. Atunci când situația de conducere și nivelul de încărcare al bateriei o permit, motorul termic este decuplat de transmisie și funcționează la ralanti, astfel încât autoturismul să ruleze din inerție. Transmisia automată 9G-TRONIC este o altă caracteristică nouă a modelului S 450. Gama largă de rapoarte a transmisiei permite o reducere evidentă a turației motorului și reprezintă un factor decisiv pentru eficiența energetică ridicată a autoturismului și pentru confortul la rulare. S 450 este de asemenea prevăzut cu un filtru de particule de benzină.

 

 

Volvo XC90 Excellence este disponibil acum în România

Volvo XC90 Excellence - interior

Cea mai luxoasă mașină din istoria Volvo din 1989 până astăzi – modelul cu patru locuri XC90 Excellence – este disponibilă acum și în România.
Versiunea superioară XC90 Excellence a fost creată pornind de la premiatul model SUV XC90, și consolidează poziția companiei ca producător de mașini premium.
Acesta dispune de tapițerie de piele și pahare de cristal realizate manual ce poartă semnătura Orrefors – cel mai cunoscut producător din Suedia.

 

Confortul sporit oferit de scaunele din spate individuale și reglabile, prevăzute cu funcția de masaj și cu tetierele concepute special, este completat de prezența unui frigider, a două măsuțe retractabile și a suportului de pahare, prevăzute cu opțiunile de răcire și încălzire.

Volvo XC90 Excellence

XC90 Excellence este construit pe baza sistemului modular SPA (Volvo Scalable Product Architecture) și este prevăzut cu premiata unitate T8 Twin Engine, oferind 3 moduri distincte pentru condus, într-o singură mașină: Pure, Hybrid și Power. Acest lucru înseamnă că XC90 Excellence oferă până la 407cp, combinat cu avantajul unor emisii extrem de scăzute.

Volvo XC90 Excellence - interior
Volvo XC90 Excellence – interior

“XC90 Excellence oferă o experiență sublimă și luxuriantă. Este oferta noastră pentru clasa premium XC90 și am remarcat un interes major în rândul clienților noștri cu venituri mari .” spune Björn Annwall. “Izolarea fonică suplimentară, sistemul audio Bowers & Wilkins cu îmbunătățiri și funcția de control al scaunelor din spate, duc XC90 Excellence la un nou nivel de lux, siguranță și confort.”

“Vânzarea XC90 Excellence în mediul online este un exemplu grăitor al modului în care Volvo Cars își reconfigurează tehnicile de vânzare și se adaptează tendințelor de consum ale clienților săi.” “Indiferent de modul în care își comandă mașinile, principalul nostru obiectiv și al dealerilor noștri este să oferim cumpărătorilor Volvo cea mai bună experiență de achiziție.”

 

Aceasta urmează modelul First Edition XC90, o serie specială și limitată pentru 1,927 de mașini care s-au vândut doar online via www.volvocars.com. Totalul de 1,927 de mașini First Edition XC90, număr ce marchează anul de înființare pentru Volvo, au fost vândute în 2014 în mai puțin de 48 de ore.

Volvo XC90 Excellence
Chiar dacă această mașină este, în acest moment, disponibilă exclusiv online pe anumite piețe, începand de astăzi ea va putea fi comandată la dealerii Volvo din România.

Volvo XC90 Excellence

 

GALERIE FOTO !!!

Drive test BMW 530d x-Drive Luxury Line

La scurt timp după lansarea unei noi generații a modelului Seria 5 de la BMW, inginerii germani au și adus primele modificări unui exemplar aproape perfect. Pasul evolutiv nu face decât să demonstreze grija pe care BMW o poartă clienților prin actualizarea modelelor sale cu ultimele tehnologii. La o primă vedere, chiar și un împătimit ar avea dificultăți în a identifica elementele care au suferit schimbări. Asta pentru că majoritatea schimbărilor s-au întâmplat la interior și sub capotă. În afara unei bări față ușor mai agresive, câtorva led-uri pe stopuri și introducerii unei noi motorizări de 2 litri diesel sub marca lui 518d, modificările se pot rezuma sub titlul „Trecerea de la analog la digital”.

 

Instrumentele de bord au trecut de la o versiune hibridă la una full-digital, cadranele fiind înlocuite cu display-uri de înaltă rezoluție, ale căror afișaje se modifică în funcție de modul de rulare selectat. Astfel, modul Sport/ Sport+ face ca instrumentele să capete o culoare roșiatică, viteza este afișată digital iar turometrul devine mai mare, mai clar și mai ușor de citit. În contrast, modul EcoPro va da instrumentelor o tentă albăstruie, turometrul fiind înlocuit de un ac tip analog care indică procentual cam câți căluți alergi la un anumit moment dat și când mergi în „regenerare”.

O58A0545

Binecunoscutul iDrive capătă o îmbunătățire pe care am văzut-o deja la alte modele BMW, suprafața rotiței multifuncționale învățând noi trucuri prin adăugarea capacității „touch”, acum șoferul putând introduce adrese de destinație schițând litere pe suprafața tactilă. Literele sunt citite de vocea sintetizată a computerului, pentru a se asigura că șoferul nu trebuie să își ia ochii de la drum pentru a se corecta. În pofida faptului că am crezut că este un feature cu care o să îți impresionezi prietenii în prima săptămână după ce îți cumperi mașina (cam cum ați făcut cu cititorul de puls de pe Galaxy S5), în timpul testului s-a dovedit o îmbunătățire binevenită, în special prin optimizarea peste așteptări a capacității sistemului de a discerne scrisul meu, despre care tata îmi zicea „dacă îmi bag un pix între degetele de la picioare tot scriu mai citeț ca tine”. Touch-pad-ul mai poate fi folosit pentru navigarea pe hartă, recunoscând gesturi ca „slide” și „pinch to zoom”.

 

Restul cabinei este căptușită cu tehnologie: head-up displayul proiectează informații vitale pentru șofer, precum viteza, indicațiile de navigație, limita de viteză (pe care surprinzător nu o citează din memorie sau de pe Wikipedia, ci citește semnele rutiere de pe marginea drumului), interdicția de a depăși, selecția posturilor radio, avertismentele de coliziune, pietoni și altele; volanul vibrează în momentul în care calci linia de separație dintre benzi fără să semnalizezi; scaunul poate fi reglat pe toate axele celor șapte dimensiuni ale spațiului; volanul poate fi ajustat până ajunge să conducă persoana care stă pe bancheta din spate; pilotul automat este capabil să urmărească viteza mașinii din față, să păstreze față de aceasta o distanță prestabilită și să frâneze singură până la 0 km/h.

 

Cum se conduce?

 

Aș putea să fiu concis și să scriu „ca un BMW” după care să trec la următoarea categorie a review-ului. Însă nu aș face dreptate reușitelor fantastice ale creierelor din staff-ul BMW. Nopțile nedormite petrecute învățând, cafelele consumate și probabil ritualurile nepământești au permis inginerilor să facă o mașină de 1,8 tone să se comporte ca o musculiță pe cale să fie lovită cu pliciul. Direcția extrem de incisivă, deși asistată electric, aruncă mașina în viraje cu o precizie chirurgicală, singurul moment în care mașina își arată kilogramele fiind în momentul frânării, cand lucrurile pe care credeai că le-ai lăsat în spate prin biciuirea celor 258 de cai ai motorului de 3 litri diesel, vin din urmă peste tine. S-au făcut eforturi în a face direcția cât mai stabilă și confortabilă în timpul unei deplasări relaxante, motiv pentru care, este posibil să aveți nevoie de timp de acomodare cu un volan care se ambiționează să nu revină la poziția inițială la ieșirea din viraj la fel de repede cum se termină lățimea șoselei. După ce vă obișnuiți, însă, vă veți întreba de ce nu fac toți producătorii așa.

 

Motorizarea disponibilă pe modelul de test, respectiv 530xd este un trei litri diesel, ce produce 258 de cai putere și …. fiți pregătiți … 560 de Nm. Adică suficient cât să tragi după tine o hoardă de parlamentari care fug de DNA în direcția opusă. Aceste cifre nu se concretizează într-o accelerație violentă, producătoare de coșmaruri, însă îți dau senzația că indiferent de ce vei cere de la mașină, aceasta îți va oferi fără să depună nici un efort…în timp ce bea o cafea…și scrie tweet-uri răutăcioase despre prietenul său Jaguar XF. Deseori se întâmplă să intri într-o depășire relaxantă și să ieși din ea cu 160 de km/h. Cutia de viteze cu 8 rapoarte automată telepatică schimbă treptele fie fără să știi (dacă o lași pe auto), fie înainte să îți dai seama (dacă o lași pe manual).

 O58A0572

De ce ne place?

Peste toate lucrurile care fac din Seria 5 Facelift un sedan reușit eu apreciez atenția BMW pentru detalii. Zona de pe cadranul vitezometrului unde stă acul la un anumit moment are cifrele scrise cu un font mai mare și mai deschis la culoare. În momentul în care faci o parcare laterală, selectarea modului „Reverse” pe schimbător face ca oglinda laterală să se aplece ușor, astfel încât să nu zgârii jantele de 19” pe care ți le laudă toți colegii de muncă. Dacă ușa rămâne întredeschisă după ce o închizi, aceasta se închide singură. Butoanele de presetare ale posturilor radio au o suprafață tactilă, glisarea peste ele relevând ce post este salvat pe ce buton, fără să trebuiască să bâjbâi pentru a găsi RockFM. Farurile știu singure când e ok să aprindă faza lungă, când să o aprindă doar pe farul drept, când să o orienteze către dreapta pentru a nu orbi și când să păstreze faza lungă pornită dar să separe fasciculele de lumină astfel ca mașina ce circulă în fața voastră să rămână într-un con de umbră în timp ce întreaga șosea este iluminată.

 

Ce nu ne place ?

 

Uneori, în curbe ample, pilotul automat uită pe ce bandă circulăm și reduce viteza în funcție de participanții la trafic ce se află pe alte benzi. Asta doar pentru a ne trezi și a ne aminti că nu suntem în Neverland. Spațiul la picioare pentru pasagerii din spate nu este chiar de 85.000 de euro. Este cam de 70.000. Pentru un model destul de scump, plierea electrică a oglinzilor este opțională, motiv pentru care a trebuit să folosesc mânuțele mele fine pentru a mă asigura că nu lovește nimeni oglinzile în parcările înghesuite. Ușa nu se deschide singură când pun mâna pe mâner, fiind necesară apăsarea unui buton pe telecomandă. Sub bord nu se află un gnom care să îți lustruiască pantofii în timp ce conduci. După două ore de condus încă aveam nămol pe vârfuri. Cotiera dintre locurile din spate a venit fără sticlă de șampanie inclusă. Desenul agresiv al grilei față a însemnat că deși îmi doream ca pilotul automat să păstreze viteza față de o mașină care știa pe unde sunt radarele pe DN1, toata lumea se tot dădea la o parte din fața mea.

 

Concluzia

 

Avem de a face cu o limuzină luxoasă, dinamică, avangardistă care te face să uiți că ți-ai petrecut ultimele 40 de minute în traficul Bucureștean în loc să faci bani să îți plătești impozitul pe motorul de 3000 de cmc. Dar mai mult de atât, este o mașină care m-a făcut să contemplez viitorul automobilului. Un viitor care s-a strecurat pe ascuns în viața noastră. Mașinile moderne sunt ca femeile într-o familie. Te pun cu mâinile pe volan și îți spun că tu „conduci”. Dar ele stabilesc viteza, citesc semnele de circulație, știu că pe ce bandă trebuie să rămâi și când nu trebuie să ieși de pe ea, ce e un pieton și frânează chiar dacă tu vrei să îl calci pe nenorocit. La finalul zilei nu știu dacă amenda pentru viteză ar trebui să o plătesc eu sau BMW România.

 

 

 foto: Catalin Oprea – Evl Skillz