Category Archives: Megane GT Line

Drive test Renault Megane GT Line – ENERGY – 1.6 dCi – 130 CP

Nu-i asa ca va plac francezii? Noua da. In afara de artisti, unii dintre cei mai mari ai lumii, de bucataria lor si creatorii de moda, francezii reusesc, atunci cand isi propun, sa realizeze unele dintre cele mai atragatoare masini. Cumparatorii de automobile din clasa C sunt foarte rasfatati in ultima vreme, producatori precum Volkswagen, Ford, Mazda, Citroen sau Opel incercand sa le atraga atentia prin orice mijloace. Si Renault Megane apartine aceluiasi segment, dar parca nu s-a bucurat intotdeauna de profilul pe care-l merita. GT Line este in principiu un pachet de imbunatatiri estetice, conceput pentru a atrage atentia asupra lui Megane, dar si asupra motorului sau turbodiesel in cazul de fata.

 

Asa cum am mai spus-o, Renault are in oferta sa versiunea GT Line care a fost creata cu scopul de a micsora diferentele dintre versiunea hatckback normala si cea RS. Si, din mai multe puncte de vedere, celor de la Renault le-a reusit acest lucru. Inclusiv din punct de vedere al pretului. Pornind de la un pret de baza de 19.300 euro (inclusiv tva) in care sunt incluse dotari precum ESP, ABS, EBV, AFU, 6 airbaguri, climatizare automata, acces key-less, pachet de design exterior / interior GT Line ( spoiler, masca, pedalier, scaune sport), jante aluminiu de 17 inch, oglinzi rabatabile electric, radio MP3 cu USB si Bluetooth, asistenta la parcarea cu spatele, senzori de lumina si ploaie, sasiu sport, tapiterie mixta piele/textil, la care mai adaugam dotari optionale cum ar fi sistemul de avertizare depasire linie, schimbare automata a fazei lungi, hill start assist, sistem spalare faruri, tableta multimedia R-Link (include navigatia), trapa pavilion electrica – vitrata panoramic, scaune incalzite, etc., ajungem la pretul final al modelului testat de noi, adica la 22.500 euro tva inclus. Lasand cifrele in spate, haideti sa vedem cum se prezinta modelul GT Line.

 IMG_7750

Cum arata?

Chiar daca poarta cateva sigle cu inscriptia GT Line, forma si silueta masinii este identica cu cea a unui Megane hatckback. Trebuie sa recunosc ca am avut nevoie de ceva timp pana am ajuns sa ma impac cu designul generatiei actuale al lui Megane. Cu cat o privesti mai mult cu atat incepe sa-ti placa. Vei aprecia aspectul contemporan si aerisit dar si linia generala usor coborata fata de modelul obisnuit. Si sa nu uitam, Megane GT Line pastreaza in continuare caracteristicile practice ale unei masini in cinci usi.

 

La exterior vorbim de un design schimbat al spoilerului fata, cu o grila centrala redesenata, dar si despre conturul finisat cu negru lucios al suportului de numar. Luminile de zi au inlocuit proiectoarele de ceata, fiind si ele evidentiate prin utilizarea contrastului intre negru si argintiu. Toate aceste mici diferente ii confera lui Megane GT o personalitate mai puternica. In spate avem un spoiler vopsit in doua culori, partea inferioara a acestuia fiind sub forma unui difuzor aerodinamic, iar pachetul este completat de jantele de aliaj pe 17 inch, de vopseaua argintie a oglinzilor retrovizoare si de inscriptiile GT Line. Per total, aspectul este unul proaspat si sportiv, chiar daca Megane se apropie de sfarsitul acestei generatii, dar nu pe atat de incantator ca cel al unui RS.

 

La interior tema se continua si regasim o tapiterie de culoare inchisa care are cateva tuse contrastante cu tenta deschisa. Cred ca am avut de a face cu cele mai bune scaune din toate testele acestui an! Cele din fata sunt sport, foarte profilate si in acelasi timp confortabile. Iti ofera tot sprijinul lateral de care ai nevoie si totusi durerile de spate lipsesc. Sunt mai mult decat incantatoare pe o masina din aceasta categorie de pret. Habitaclul este si el interesant, cu linii preluate de pe fratele mai mare Laguna. Partea de sus a bordului a fost imbracata intr-o spuma poliuretainca placuta la atingere, feeling-ul butoanelor si comenzilor fiind de asemenea pozitiv. Practic, Megane GT Line este dovada vie a faptului ca elemente care odinioara faceau parte din dotarile de top ale berlinelor de clasa premium au devenit atat de comune incat pot fi incluse in lista standard a unui model popular de pe piata. Instrumentele din bord revin la metoda analogica de afisare in schimbul celei digitale, utilizata la Megane-ul obisnuit. Turometrul este cel mai contrastant, avand acul de culoare rosie iar inscriptiile GT Line sunt prezente pe tetiere si pe plansa de bord.

 IMG_7765

Cum se conduce?

Versiunea diesel a lui GT Line, vine in compania unei cutii de viteze manuale in sase trepte si a unui motor de 1.6 litri care dezvolta 130 de cai putere la o turatie de 4.000 rpm in timp ce cuplul maxim, de 320 Nm, este atins mult mai devreme, la doar 1.750 rpm. Sprintul pana la 100 km/h il realizeaza sub 10 secunde, 9,8 mai precis, in timp ce viteza maxima este de 200 km/h. 

 

Lasand in urma partea cu cifre, trebuie mentionat ca pe langa scaunele sport, Megane GT Line se bazeaza pe sasiul generatiei anterioare de Megane RS de la care a preluat si o parte din elemenetele componente ale cutiei de viteze. Masina se simte mai agila decat o sugereaza cifrele pe hartie, directia intarindu-se odata cu cresterea vitezei. Ambreiajul este moale si placut iar timoneria cutiei de viteze incurajeaza schimbarile dese de trepte. Megane GT Line poate fi in acelasi timp si relaxanta si rapida, amortizoarele absorbind cu brio denivelarile si gropile din asfalt dar reusind sa-ti ofere nivelul optim de aderenta in orice situatie.

 

Condusa intr-un regim sportiv, Megane GT se simte mai stabila si mai aderenta decat modelul normal, sau cel putin asa am perceput-o noi pe serpentinele de pe Valea Prahovei. Chiar daca directia se intareste odata cu cresterea vitezei si te face sa te simti mai implicat decat de obicei, feedback-ul oferit de aceasta nu este pe deplin satisfactor. Masina reprezinta un compromis foarte bun, daca putem spune asa, intre sportivitate, pret, confort si dotari. De fapt, sasiul este atat de bine echilibrat, incat aproape plange dupa o putere mai mare!

 

Concluzia finala

Luand in calcul faptul ca, in aceasta toamna, la Salonul Auto de la Frankfurt, Renault va prezenta cea de-a patra generatie a lui Megane, testul nostru cu GT Line este foarte probabil sa fie ultimul cu actualul model. Megane GT Line este o masina confortabila, usor de manevrat, cu o tinuta de drum potrivita soselelor romanesti si niste comenzi usor de intuit. Probabil familia Renault ar fi mandra de nivelul actual al masinilor produse si cu siguranta Louis ar afisa un zambet larg daca ar fi nevoit sa traverseze Champs-Élysées-ul la volanul unui Megane GT Line.

Drive test Renault GT-Line 1.2 TCe – 130 CP – EDC

Renault Megane RS este un model care nu mai necesita nicio introducere. Hackback-ul „civil” este de asemenea o masina destul de comuna in orice tara. Ei bine da, nu este greu sa-ti dai seama ca cele doua extreme ale gamei Megane au fost intotdeauna foarte bine acoperite: am avut mereu in fata un hot-hatch impresionant dar si o versiune mult mai practica si eficienta din punct de vedere al carburantului utilizat.

 

Dar intre ele ce avem? Avem ceva care sa satisfaca nevoile celor care-si doresc un amestec al celor doua lumi? Ceva pentru cei care tanjesc dupa emotii dar carora sa nu le pice fata cand se uita la computerul de bord la orice apasare energica a acceleratiei? Hmm, sa stiti ca avem!

 

Renault are in oferta sa versiunea GT Line, care a fost creata cu scopul de a micsora diferentele dintre cele doua modele mentionate mai sus. Si, din mai multe puncte de vedere, celor de la Renault le-a reusit acest lucru.

 

Am testat de-a lungul a trei zile faceliftul din 2014 a lui Megane GT Line. Masina din test era pusa in miscare de un motor pe benzina de 1.2 litri, turbo, care impreuna cu cutia de viteze automata cu doua ambreiaje conlucreaza excelent. Pretul de pornire pentru o configuratie precum cea din testul nostru este de 20.400 euro (tva inclus), insa cu toate optionalele de care dispunea acest model el poate ajunge pana la 23.000 euro, inclusiv tva. Bineinteles, nu este niciun secret, tot timpul veti gasi un discount la dealerii Renault, asa ca noi ne vom concentra pe partea cea mai placuta a unui test.

 O58A9859

Chiar daca noua imagine de marca a lui Laurens van den Acker te impiedica sa incurci producatorul de automobile caruia apartine Megane, schimbarile care nu se vad, aduse odata cu cel de-al doilea facelift, sunt cele care ar trebui sa impresioneze.

 

Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai bun Megane de pana acum. Schimbarile de design sunt inteligente si se imbina foarte bine cu restul masini, in ciuda faptului ca au un aspect foarte corporatist. Noul GT Line a primit un set de jante pe 17 inch si cateva tuse argintii in zonele restilizate, precum spoilerul fata, spate, capota sau hayonul portbagajului.

 

De asemenea, noul GT Line incorporeaza si ultima versiune de R-link, sistemul de infotaiment al celor de la Renault cu ecran touchscreen de 7 inch. Pentru ca numele o sugereaza, la interior vei regasi niste scaune foarte bine profilate, dar si confortabile, un volan foarte placut la atingere imbracat in piele, dar si instrumentar de bord specific modelelor Renault Sport.

 

O data cu noul motor turbo 1.2 tCe pe benzina care dezvolta 97 kW sau 130 de cai putere, vechiul motor pe benzina aspirat de 2 litri a fost pensionat. Acest lucru se datoreaza in special, cred eu, rafinamentului. Noul motor nu te va tine cu capul in scaun, dar nici nu te va enerva. Desigur, are cu 8 kW mai putin decat cel pe care-l inlocuieste, dar este capabil sa dezvolte un cuplu de 205 Nm la 2.000 rpm, in comparatie cu cei 197 Nm la 3.750 rpm ai unitatii anterioare. Rafinamentul noului motor este vizibil pe intreaga plaja de turatii, fiind silentios la mersul in oras si capabil de note joase in afara, fara sa fie grobian.

 O58A9863

In compania cutiei automate de viteze, cu 6 rapoarte si doua ambreiaje, fabricata de Getrag si botezata de francezi EDC (efficient dual clutch), noul Megane GT Line are nevoie de 9,7 secunde pentru a sprinta pana la 100 km/h, in timp ce viteza maxima se opreste in jurul valorii de 200 km/h. EDC-ul alterneaza treptele de viteza eficient fara sa fie cea mai rapida cutie de viteze din lume si reuseste, uneori, sa aduca putin din bucuria unei cutii manuale. Totusi, GT Line simte lipsa unui mod sport pentru cutie, iar schimbarea treptelor in modul manual se face intr-o maniera nefireasca: pentru a retrograda trebuie sa tragi de levier si pentru a schimba in sus, trebuie sa impingi levierul.

 

Megane GT Line are un sistem de amortizoare ceva mai ferm decat o versiune normala si un centru de greutate mai jos cu vreo 30 mm, fara a avea pretentia sa fie considerata o masina sportiva. Tinuta de drum este in consecinta, exact cum spuneam la inceputul acestui material, una echilibrata, reprezentand oarecum o medie intre un Megane normal si un model RS.

 

In ciuda unui ruliu mic in viraje, tinuta de drum a lui GT Line este una neutra, cu un sistem de directie si franare echilibrat. Asa cum o indica designul exterior, caracterul acestei masini este unul potrivit, atat pentru drumurile din oras, cat si cele din afara lui, suspensia avand o cursa suficienta pentru o masina de condus zilnic.

 

In concluzie, pentru un model nu foarte departe de sfarsitul carierei, Megane GT Line ramane o masina competitiva in acest segment aglomerat, iar o parte din merite pot fi acordate celui de-al doilea facelift. GT Line adauga putina sare si piper in gama Megane, fara ca pretul sa fie prohibitiv. Iar pentru cei care considera ca un model francez nu este fiabil, ii rog sa se uite pe planul de service si garantia oferita de Renault.

 

foto: Catalin Oprea – EVLSKILLZ