Probabil unul din cele mai importante evenimente ale verii, Goodwood Festival of Speed s-a bucurat si in acest an de prezenta remarcabila a unei pleiade de piloti din motorsportul mondial precum si a unui material de concurs impresionant. De la pilotii care tineau capul de afis al curselor de F1 in urma cu jumatate de secol pana la campioni mondiali en-titre, toti au incantat publicul prezent pe durata weekendului 1-3 iulie in cadrul evenimentului de la Goodwood.
Sir Stirling Moss, John Surtees (singurul campion mondial atat in F1 – 1964, cat si la motociclism – 7 titluri de campion), Nigel Mansell, Damon Hill, Jochen Mass, Emerson Fittipaldi (dublu campion mondial in F1 si castigator in Indy 500), Johnny Herbert sunt doar cateva nume ale castigatorilor de mari premii din trecut care au fost prezenti la acest eveniment, lor alaturandu-se actualii piloti din marele circ : Jenson Button, Lewis Hamilton, Mark Webber, Nico Rosberg, Heikki Kovalainen, Timo Glock, Bruno Senna, Vitaly Petrov, Christian Horner si Adrian Newey.
Pentru ca editia din acest an de la Goodwood a fost dedicata centenarului legendarei curse de la Indianapolis, la eveniment au fost prezente 42 de masini care au alergat in Indy 500 precum si piloti care au reusit sa se impuna in celebra cursa de peste ocean. Dintre acestia reamintim pe Helio Castroneves triplu campion in Indy Car, Bobby Unser si Al Unser Junior, Bobby Rahal, Gil de Ferran, Dario Franchitti precum si castigatorul din acest an al cursei Indy 500 Dan Wheldon.
Lordul March, amfitrionul acestui eveniment, a incantat publicul si in acest an prin acordarea unei atentii deosebite detaliilor care duc la succesul evenimentului. 3 caramizi din 1911 au fost montate pe linia de start recreata exact ca in celebra cursa Indy 500, care inca mai pastreaza in prezent linia de start – sosire din caramizi de la prima editie organizata pe circuitul de la Indianapolis (intitulat in trecut The Brick Yard). Fanfara care a deschis festivitatile de la Goodwood, recrearea aleii Gasoline din Indy500, numarul impresionant de piloti ce au castigat Indy 500 precum si colaborarea cu muzeul de la Indianapolis Speedway au dus la organizarea celei mai mari celebrari a cursei din afara Statelor Unite.
Pe langa centenarul dedicat cursei Indy 500, tot in acest an la Goodwood s-au sarbatorit 50 de ani de la aparitia celebului model Jaguar E-Type, sculptura traditionala fiecarei editii fiind in acest an dedicata acestui model. De asemenea modelele numeroase ale constructorului Jaguar prezente in acest an la Goodwood au omagiat si cei 60 de ani de la prima victorie in celebra cursa de la Le Mans.
Colegul nostru Gabi Tomescu a reprezentat Motorsportnews.ro la Goodwood Festival of Speed si astazi puteti vedea o noua parte din miile de fotografii pe care acesta le-a facut.
KPICASA_GALLERY(GoodwoodFestivalOfSpeed2011#Gv1sRgCM_3pL-P8ozmcQ)