Tag Archives: jdmallstars

30 de piloti prezenti la cea de-a doua etapa Drift AllStars

Duminica avem din nou drift. De aceasta data in Anglia cu ocazia desfasurarii celei de-a doua etape contand in campionatul european Drift Allstars. Constructorul de masini Nissan a pus la dispozitia organizatorilor, parcarea aferenta uzinei sale din Sunderland la fel ca in 2010. Fabrica din Anglia apartine de Nissan Europe si este locul unde se produc modelele Note, Qashqai, Juke si Leaf, circa 340,000 de masini iesind anual pe portile acestei fabrici. 

 

Niall Gunn reprezentantul Drift Allstars declara: “Este minunat ca putem reveni in Sunderland mai ales ca putem conta pe sprijinul Nissan care isi deschide portile pentru acest sport. Nissan transmite astfel un puternic semnal de implicare in sportul care a reusit o evolutie spectaculoasa in doar cativa ani. Spectatorii vor avea parte de un spectacol total, pe langa competitia de drift acestia putand urmari si evolutii de moto freestyle FMX, Monster Trucks si vor putea trai senzatiile din cursa ale pilotilor in sesiunile de Taxi drift si plimbarile cu KTM X-bow.”

 

Directorul de productie al fabricii Nissan din Sunderland, Ian Black declara: “Suntem incantati sa gazduim pentru al doilea an consecutiv o etapa din Drift Allstars. Anul trecut evenimentul a atras mii de spectatori care s-au bucurat de o zi de motorsport la fabrica noastra. In acest an preconizam ca evenimentul va avea un impact si mai mare si va fi un nou eveniment reusit pentru toti spectatorii prezenti.

 

Irlandezul Martin Ffrench vine cu moralul ridicat dupa ce a reusit sa se impuna in prima etapa a campionatului, insa nici co-nationalii sai Nigel Colfer si James Deane, care au completat podiumul primei etape, nu se vor lasa mai prejos. Insa publicul are un alt favorit si anume eroul local Jon Calvert care va fi probabil cel mai aplaudat pilot al weekend-ului.

 

Colaboratorul si prietenul nostru Gabi Tomescu va fi prezent la aceasta etapa, asa ca va puteti astepta la o galerie foto marca GT

 

In continuare va lasam in compania imaginilor de la prima etapa Drift Allstars desfasurata pe 25 aprilie.

 

 

Drift Allstars Europe – Round 1 – Teesside from Fraser Gordon on Vimeo.

JDM Allstars devine Drift Allstars Europe incepand cu 2011

Campionatul european de drift JDM Allstars se pregateste pentru intrarea in cel de-al patrulea sezon al seriei care odata cu anul 2011 isi schimba titlul in Drift Allstars Europe avand ca obiectiv dezvoltarea si extinderea in intreaga Europa a acestui campionat. In acest sens cele 7 runde ale sezonului competitional vor avea loc pe teritoriul urmatoarelor tari: Anglia – 4 etape si cate o etapa in Malta, Franta si Polonia.   

Startul se va da pe 25 aprilie odata cu prima runda a campionatului ce va avea loc pe Teesside Autodrome din Middlesbrough Anglia. Traditionala runda de deschidere a campionatului a reprezentat in anul 2008 inaugurarea seriei JDM Allstars si este considerata ca fiind runda cu unul din cele mai bune circuite de drift din Europa. Liniile rapide si cursive combinate cu sectiunea tehnica de la mijlocul circuitului fac din aceasta etapa una dintre cele mai competitive runde ale seriei.

Asteptata cu sfletul la gura de pasionatii acestui sport prima runda a Drift Allstars Europe reprezinta prezentarea noilor piloti, a echipelor si a masinilor lor de concurs pentru prima oara dupa pregatirile din pauza competitionala din iarna. Pentru ca fara fani aceste competitii de motorsport nu ar exista, organizatorii le-au pregatit acestora o linie a boxelor deschisa tot weekendul si sesiuni de autografe ale pilotilor, interactiunea dintre piloti si fani fiind astfel la cel mai inalt nivel.  

Nu vor lipsi nici cursele demo cu Monster trucks si cascadoriile pe 2 roti, iar in parcare atmosfera va fi animata de cluburile prezente cu un mix de masini japoneze, americane si europene.

Niall Gunn directorul managerial JDM AllStars a declarat: “Este un progres natural al campionatului, datorita fanilor internationali, a pilotilor, echipelor si a partenerilor seriei care ne-au solicitat sa aducem campionatul pe continent. Datorita evenimentelor foarte puternice organizate in UK a venit timpul pentru un campionat european. Tinand cont ca primii 12-16 piloti vor castiga o participare in evenimentele UAE Drift 2011 si pilotii din top 16 au sansa sa participe la evenimente europene, o mare miza este in joc.”  

Motorsportnews.ro pregateste fanilor driftului o surpriza legata de acest campionat.

Calendar competitional 2011

Runda 1 Teesside Autodrome, Anglia 25 aprilie

Runda 2 Sunderland, Anglia 14-15 mai

Runda 3 Malta 10-12 iunie

Runda 4 Anneau Du Rhin, Franta 24-25 iunie

Runda 5 Donington Park, Anglia, 15-17 iulie

*Runda 6 Wembley, Anglia 16-17 septembrie – posibila schimbare a datei cu o saptamana in plus sau minus

Finalele TBC European Battle of Nations Poznan, Polonia 23-24 septembrie si 3-4 octombrie