Pe 30 mai 1939, modelul Maserati 8CTF pilotat de Warren Wilbur Shaw, atunci în vârstă de 27 de ani, trecea linia de finiș după o cursă de 4 ore și 20 de minute și o viteză medie de 185 de kilometri pe oră. Până în ziua de astăzi, Wilbur Shaw, originar din Indiana, este unul dintre cei doar 5 piloți din istoria cursei de la Indianapolis care se pot lăuda cu 3 victorii (1937, 1939 și 1940, ultimele două la volanul unui 8CTF) și 3 plasări pe locul secund (1933, 1935 și 1938) dintr-un total de 13 participări.
Aceasta nu a fost însă prima experiență a Tridentului în Statele Unite, în contextul în care Alfieri Maserati mai fusese invitat de organizatori să participe la o serie de curse desfășurate în America la începutul anilor 1930. În plus, cedarea acțiunilor companiei către grupul Orsi în mai 1937 le-a permis fraților Maserati să se concentreze pe dezvoltarea de noi modele de curse. La vremea respectiva, autoritatea internațională în motorsport a luat decizia de a schimba regulile tehnice pentru modelele de Grand Prix – noile reglementări intrau în vigoare începând cu 1938 și aveau să introducă restricții mai dure, care vizau și limitarea capacității cilindrice în funcție de masa automobilului, până la pragul maxim de 3.000 de centimetri cubi pentru motoarele cu compresor mecanic. Pe aceste noi reguli a bazat Ernesto Maserati dezvoltarea și asamblarea unui nou automobil, botezat 8CTF. Șasiul ales adopta configurația standard întâlnită pe monoposturile vremii, cu două bare tubulare și elemente de legătură, în vreme ce motorul ales era o unitate monobloc, cu 8 cilindri în linie aranjați în două grupe de câte patru, cu chiulasă fixă, de unde și numele 8CTF, unde T și F reprezintă inițialele cuvintelor Testa Fissa.
Capacitatea cilindrică a motorului era de 2.991,4 centimetri cubi iar raportul de compresie ajungea la 6,1:1. Motor era dotat cu un compresor mecanic, două carboratoare și două compresoare volumetrice. Două axe cu came acționau cele două valve prezente pe fiecare cilindru.
Maserati 8CTF a ajuns la Indianapolis după ce a luat parte la o serie de curse în 1938, unde și-a arătat potențialul enorm – contele Carlo Felice Trossi s-a aflat la conducerea plutonului în cadrul Marelui Premiul din Tripoli vreme de câteva ture și a obținut pole position-ul la Coppa Ciano, iar Legendarul Luigi “Gigi” Villoresi a înregistrat cel mai rapid tur de pistă în Coppa Acerbo, tot la volanul unui Maserati 8CTF. Aceste rezultate au atras un număr important de potențiali cumpărători, care au plasat comenzi ferme. În felul acesta, Maserati a ajuns să vândă un 8CTF echipei Boyle Racing Headquarters din Chicago, deținută pe atunci de irlandezul Michael Joseph “Mike” Boyle. Boyle, un pasionat de motorsport de la o vârstă foarte fragedă, și-a setat ca scop câștigarea celei mai faimoase curse din America – Indianapolis 500 – cu un automobil finanțat de el și pregătit de echipa sa. Înainte de achiziționarea unui Maserati 8CTF, Boyle participase la alte ediții Indianapolis 500 cu alte automobile – Summers, Cooper, Smith au concurat de-a lungul anilor sub numele de Boyle Products/Henning, Boyle Motor Products sau IBEW Boyle Racing, însă fără rezultate demne de menționat.
La începtul anului 1939, managerul echipei lui Boyle, Harry W. “Cotton” Henning sosea în Bologna cu intenția de a achiziționa un Maserati 8CTF. Odată livrat în America, automobilul a fost preparat pentru cursă cu roți de dimensiuni mai mari, anvelope Firestone și vopsit în culorile Boyle Racing Headquarters. Acesta a fost înscris sub nomenclatura “Boyle Special” și urma să fie pilotat de Warren Wilbur Shaw, care a luat startul pe 30 mai 1939 din poziția a treia în ierarhia celor mai buni timpi în calificări, cu o viteză maximă de 207,7 km/h. Shaw avea să termine cursa victorios după 51 de ture, în urma unei lupte aprige cu Louis Meyers la volanul unui Stevens-Winfield și Jimmy Snyder la volanul unui Adams-Sparks. Cursa a rămas în istoria Maserati din moment ce niciun constructor european nu mai reușise o victorie pe circuitul din Indiana din 1919.
Triumful din 1939 a adus multă faimă internațională pentru Maserati, iar la următoarea ediție a Indianapolis 500 au participat încă trei modele ale mărcii, pe lângă cel condus de Shaw. Wilbur Shaw avea să mai iasă învingător și în 1940, confirmând superioritatea oferită de Maserati 8CTF la capitolul viteză, fiabilitate pe distanțe lungi și comportament dinamic excelent. Aceste victorii obținute pe legendarul circuit american au contribuit la prestigiul mărcii Maserati, întărit și de faptul că în anii de dinaintea războiului, modelele 8CTF vopsite în culorile echipelor americane au făcut senzație nu doar la Indianapolis ci și pe alte circuite ovale din Statele Unite.
Cariera fabuloasă a lui 8CTF, unul dintre cele mai longevive și glorioase monoposturi construite vreodată, a luat sfârșit în 1950, când Bill Vulcanich a ratat calificarea la Indianapolis 500.
În 2014, Asociația Vehiculelor Istorice din SUA (HVA) a desemnat modelul Maserati 8CTF drept primul automobil produs în afara Statelor Unite care avea să primească un loc permanent în analele Bibliotecii Congresului SUA. Documentația a fost înregistrată sub speța Standards For Heritage Documentation și plasată în Registrul Național al Vehiculelor Istorice (NVHR) și în Arhivele Istorice ale Ingineriei Americane (HAER).
Unul dintre cele trei modele construite, cel cu numărul de șasiu 3032, același cu care Wilbur Shaw a cunoscut victoria în 1939 și 1940 la Indianapolis 500, a fost restaurat și vopsit în culorile pe care le-a purtat în acele vremuri de glorie și poate fi astăzi admirat în cadrul Indianapolis Speedway Museum.
Date tehnice pentru Maserati Tipo 8CTF
Motor – 8 cilindri în linie
Cilindree – 2,991 cm cubi
Putere – 350 CP, 365 CP pentru modelele de după 1939
Transmisie – mecanică, 4 rapoarte + marșarier
Șasiu – bare tubulare din oțel, cu nituri și elemente de legătură
Masă – 780 kg
Viteză maximă – 290 km/h