Tag Archives: mopar

AUTO ITALIA lansează magazinul online de piese de schimb auto, accesorii de origine și merchandising

Începând cu luna octombrie, AUTO ITALIA lansează magazinul online de piese de schimb auto, accesorii de origine și merchandising pentru brandurile Fiat, Fiat Professional, Jeep, Alfa Romeo şi Abarth.

 

Accesibil pe https://moparstore.autoitalia.ro, noul magazin online este un suport atât pentru cei care frecventează rețeaua autorizată, cât și pentru cei care au ales altă variantă de întreținere și reparații, dar care îşi doresc garanția păstrării în timp a performanțelor, a manevrabilităţii și a nivelului de confort al autovehiculului.

 

Magazinul este un nou instrument lansat de către importatorul oficial al Fiat Chrysler Automobile în Romania,  în lupta pentru combaterea pieselor contrafăcute care abundă piața auto locală și care au influenţe nefaste asupra siguranţei în trafic.

Aceste piese au, în majoritatea cazurilor, o tehnologie de fabricaţie neomologată de  constructorul automobilului, folosesc în procesul de producție materiale de calitate inferioară celor originale, dar pot fi comercializate în ambalaje copiate identic cu cele ale piesei de origine. Piesele contrafăcute pot ceda după doar câţiva kilometri de rulare, iar ruperea unui pivot, a unei fuzete sau chiar a unei simple garnituri din cauciuc din angrenajul de frânare, duc uneori la accidente de circulaţie cu urmări deosebit de grave.

 

Magazinul se adresează atât proprietarilor autovehiculelor, cât și reparatorilor independenți ai mărcilor din portofoliul Auto Italia și facilitează acestora identificarea rapidă a produselor dorite prin selectarea motorizării și a modelului deținut, sau prin accesarea mărcii și a categoriei de produse. Printre beneficiile majore aduse de noua platformă, putem enumera:

  • Siguranţa calității pieselor provenite prin import direct de la producător, livrate cu certificat de calitate și garanție. Totodată pentru anumite categorii de produse, utilizatorii pot consulta instrucțiunile de montaj, înainte de achiziționarea produsului, în cadrul rubricii „Date Tehnice”.
  • Precizie în identificarea produsului dorit (de către specialiștii Auto Italia la solicitarea de consiliere) direct în Eper, programul producătorului Fiat Chrysler Automobile, util pentru cei care nu mai frecventează rețeaua autorizată, mai ales în cazul schimbărilor de cod produs.
  • Consiliere specializată din partea profesioniştilor cu peste 27 de ani de experienţă în mărcile din portofoliul propriu, care sunt la curent și cu toate tehnologiile și modificările impuse de constructor.
  • Securizarea costurilor corecte prin achiziționarea produselor direct de la reprezentantul oficial al producătorului, fără adaosurile suplimentare impuse de distribuitori .
  • Economie de timp prin acces la absolut toate piesele componente ale autovehiculelor, magazinul fiind conectat la depozitele Fiat Chrysler Automobile. Clientul primește un termen de livrare real și nu mai este nevoit să verifice disponibilităţile la diverşi alți furnizori (magazine, service-uri independente,  alte site-uri de vânzări online).

 

Echipa After Sales AutoItalia este în permanenţă în cautare de soluţii pentru toţi posesorii autovehiculelor mărcilor din portofoliu, iar lansarea acestui magazin demonstrează încă o dată grija noastră pentru păstrarea nealterată, pe termen cât mai lung, a valorii de prim montaj a autovehicului.