Tag Archives: Motorcycle Racing Championship

BMW Motorrad România încheie un parteneriat cu MotoRC pentru sezonul competiţional 2018

BMW Motorrad România extinde implicarea în motorsportul din România, semnând un parteneriat cu organizatorii competiţiei Motorcycle Racing Championship valabil pentru sezonul competiţional 2018.

Creşterea nivelului competiţional în motorsportul românesc reprezintă o etapă importantă în maturizarea pieţei moto, contribuind în egală măsură la dezvoltarea şi educarea participanţilor la trafic pentru o mai bună siguranţă rutieră. Disponibilitatea unui campionat dedicat şi a unui circuit pentru sporturile cu motor în România permite în acelaşi timp dezvoltarea unor programe de antrenament pentru junori care ne vor reprezenta în motorsportul internaţional. Parteneriatul cu Motorcycle Racing Championship este un pas pentru a consolida o cultură moto adecvată unei ţări dezvoltate. Suntem încrezători că acest demers va da rezultate şi va promova talentul şi dedicarea piloţilor în competiţii”, a declarat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România şi Bulgaria.

 

Ne bucurăm să putem avea un partener de anvergură din sfera motociclismului, atât local cât şi mondial, cum este BMW Motorrad. Acest lucru arată că eforturile noastre de a crea un cadru competiţional şi educaţional pentru motocicliştii din România sunt privite cu încredere, fapt ce ne obligă să continuăm în încercarea noastră de a promova motociclismul responsabil în rândul tuturor pasionaţilor. Un parteneriat vine totdeauna şi cu o responsabilitate, de a performa la nivelul aşteptărilor. Astfel, dorim să realizăm acest campionat cât mai atractiv, atât pentru participanţi, cât şi pentru spectatori, media, parteneri şi orice alte părţi implicate“, a precizat Cătălin Manea, organizator MotoRC.

 

Sezonul 2017 i-a avut drept câştigători pe Cătălin Cazacu – clasa Stock 1000 şi Emil Drăghici – Stock 600. În cele cinci etape ale sezonului au fost 397 de participanţi, mulţi dintre aceştia fiind înscrişi la clasele suport Rookies 600 şi Rookies 1000. Mulţi dintre paricipanţi au fost la prima lor experienţă competiţională şi la prima întâlnire cu circuitul într-un mediu sigur şi controlat. Aceasta dovedeşte că Motorcycle Racing Championship este un program excelent de pregătire şi educare pentru viitorii piloţi, dar şi pentru cei care vor să experimenteze pilotajul dinamic pe două roţi.

 

BMW S 1000 RR a fost starul claselor Stock 1000 şi Rookies 1000, peste 14 rideri alergând în sezonul 2017 în şaua motocicletei sport germane. Printre aceştia s-a numărat şi câştigătorul campionatului naţional la clasa Stock 1000, Cătălin Cazacu.

 

Calendarul competiţional al Motorcycle Racing Championship 2018 are 5 etape, iar pentru a exclude costurile crescute ale deplasării pe un circuit din afara ţării, toate etapele vor avea loc pe circuitul MotorPark România, după cum urmează:

Etapa 1:   4 – 6 Mai                                – sens orar

Etapa 2:   8 – 10 Iunie                            – sens antiorar

Etapa 3:   29 Iunie – 1 Iulie                    – sens orar

Etapa 4:   31 August – 2 Septembrie  – sens antiorar

Etapa 5:   28 – 30 Septembrie             – sens orar

 

În acelaşi timp, premiera pentru sezonul 2018 al MotoRC o reprezintă integrarea unui program de formare de tip şcoală de şoferi, având ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor pentru toţi riderii care vor să-şi îmbunătăţească stilul de mers, pentru o siguranţă crescută pe stradă sau pentru condusul sportiv, pe circuit. BMW Motorrad România este alături de acest proiect, prin implicarea trainerilor şi piloţilor care reprezintă marca şi a unor programe organizate special în timpul etapelor.

 

Mai multe informaţii cu privire la Motorcycle Racing Championship puteţi afla pe pagina de Facebook dedicată: https://www.facebook.com/cupamotorc/