Tag Archives: muscel racing

La Campulung Muscel se scrie istorie

Muscel Racing Contest, evenimentul care reprezinta startul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010, va ramane in istoria automobilismului romanesc, marcand debutul Grupei I si al Campionatului National al Vehiculelor Istorice de Competitie. Pe lista de inscrieri figureaza deja Calin Popescu Tariceanu (Lancia Fulvia HF 1600), Alexandru Ciolan (MGC GT), Cristian Stoian (Opel Rekord 1900), Valentin Matei (Fiat 128 Rally), Horia Popescu (Renault Alpine 110), Costin Ganescu (Porsche 911), Nicu Iordache(Renault 12 Gordini).

Concurentii fac parte din Autoclasic Sport&Club, clubul al carui principal obiect de activitate il reprezinta competitiile dedicate automobilelor istorice si care a avut initiativa de a organiza sub egida FRAS Campionatul National al Vehiculelor Istorice de Competitie.

Am primit cu mare bucurie propunerea celor de la Autoclasic Sport&Club si, asa cum s-a intamplat si in alte discipline sau ramuri ale automobilismului si kartingului, intrate recent in familia FRAS, am sprijinit acest demers. Ne bucuram ca inregistram acest moment istoric si sunt convins ca intrecerea acestor bijuterii pe patru roti va reprezenta un plus pentru sportul cu motor din Romania”, a declarat presedintele FRAS, domnul Ovidiu Mazilu.

Domnul Horia Popescu, administrator Autoclasic Sport&Club si cel care este sufletul initiativei care a condus la acest moment istoric, spune: “O categorie a automobilismului spotiv pe nedrept trecuta cu vederea isi intra incet in drepturi gratie sprijinului FRAS. Suntem fericiti si mandri pentru realizarile noastre. Este mai putin de un an de cand am aparut pentru prima data in postura de invitati la cursa de la Sinaia. De atunci, am mai fost la editia I a Muscel Racing Contest, la Raliul Argesului 2010 si iata-ne, din nou la Campulung, de data aceasta oficial la startul cursei. Am ales litera  “I“ in mod fericit pentru a denumi aceasta grupa din motive evidente. Le multumesc prietenilor mei care au facut eforturi mari sa isi pregateasca masinile si sa isi faca licente, abia asteptam weekend-ul 21-23 mai 2010, weekend-ul primei curse oficiale a masinilor istorice in Romania.”

Autoclasic Sport&Club

Autoclasic Sport&Club  are ca  principal obiect de activitate competitiile cu automobile istorice fiind si intiatorul lor sub egida FRAS in Romania. Nu intamplator toti participantii cu vehicule istorice sunt si membri Retromobil, majoritatea lor  fiind inscrisi  in Sectia ‘Masini Istorice Sport’.

GRUPA I

Participa automobilele istorice de competitie care indeplinesc urmatoarele conditii:

  1. sa fie vehicul istoric conform legilor din Romania, in conformitate cu Ordinul Ministerului Transporturilor nr.1700/2005, care precizeaza: “vehiculele istorice sunt cele pentru care perioada trecuta de la incetarea fabricatiei tipului respectiv de vehicul este de cel putin 30 de ani. Vehiculele istorice pot fi originale, restaurate si reconstruite”. In CNVC Dunlop 2010, pentru automobilele incadrate la Grupa I anul de incetare a fabricatiei tipului respectiv de automobil trebuie sa nu fie mai recent de anul 1976.
  2. sa fie conform  cu fisa de omologare FIA din perioada respectiva
  3. sa fie in acord cu anexele K si J din FIA
  4. pe clase de cilindree echivalenta- Clasa I1 < 2000 cmc; Clasa I 2 > 2000 cmc
  5. Echipamentul de securitate trebuie sa fie conform Anexei J – FIA.