Tag Archives: noua generatie

Cei care detin adevarul


Pe vremea copilariei mele, in anturajele in care ma invarteam, baietii visau in general sa se faca detectivi, sportivi, piloti sau chiar astronauti. Fetele vroiau sa se faca doctorite, actrite sau profesoare de romana. Inainte sa o tin eu una si buna ca vreau sa ma fac antrenor de atletism i-am inebunit pe toti ca vreau sa ajung tamplar. Dar nu inginer intr-un birou, ci ala care isi da cu ciocanul peste degete, care taie cu fierastraul. Asta faceam in vacante, asta vroiam sa fac cand ajung om mare.

Acum elevii nu vor sa se faca nimic. Nu iti vorbesc cu pasiune despre aproape nici o profesie. Ravnesc cu totii la un statut de oameni de afaceri de succes. Masina, casa, siguranta financiara si o mare doza de miserupism, asta vor. Stiu, pentru ca i-am intrebat. Am fost in fata claselor a XI-a si a XII-a la liceul unde am absolvit in ’96.

Le-am povestit despre performante, despre motorsport, despre cum este sa-ti urmezi un vis. Am povestit si le-am aratat poze cu Senna si cu Prost, cu Leob, cu Claudiu David si cu Titi Aur. Le-am mai aratat poze cu Bute, cu Nadal si cu Cristina Neagu. Pe Cristina a recunoscut-o o eleva. Pe Bute, cativa baieti. E adevarat, nu am avut nici o poza cu Mutu sau cu Hagi.  

Daca ar fi venit cineva cand eram eu elev sa ne povesteasca despre sport si sa ne arate cum unii si-au implinit visele si au ajuns unde nimeni nu le dadea vreo sansa, cred ca am fi simtit altfel. S-ar fi terminat ora si tot ce ar fi fost in capul nostru ar fi fost cum sa ajungem noi acolo; si cine din scoala e deja pe drumul performantei. Un fel de nevoie de a ne lua la bataie dupa ce veneam de la un film cu karatisti. Mai tineti minte?

Ei bine, nu am simtit ca elevii in fata carora am fost isi doresc ceva cu ardoare. Nu am vazut nici o pasiune in ochii lor. Si asta m-a intristat.

Vina cred ca este pana la urma a noastra. Lumea pe care am construit-o pana la ei nu le inspira incredere si nu ii indeamna sa aprecieze performanta si pasiunile care te macina pe interior. Ei sunt mult mai pragmatici. Sincer nu stiu care e solutia sau daca e nevoie de o solutie. Adevarul e al lor si eu incet-incet trec de partea celor carora li se spune “buna ziua” si “saru’mana” si nu “ceau”. Ceea ce inseamna ca vorbesc alta limba si termenul dupa care voi fi considerat “expirat” se apropie.

Din pacate eu nu simt ca am construit ceva, ca am contribuit cu mare lucru la lumea de acum. Mai degraba ca am incercat incontinuu sa inteleg si sa ma adaptez. Si nu cred ca am reusit bine nici una nici alta. Insa pe elevii pe care i-am avut in fata nu prea ii poate dezamagi nimic si ei nu duc o munca asidua de adaptare. Ei pur si simplu sunt si asta parca le da un aer matur. Nu stiu cand o sa ajung eu la feelingul asta dar inca simt ca nu m-am facut mare si ca ce am de facut inca nu am facut. Dar daca feelingul asta va continua mult o sa ajung patetic. Asta e sigur.

Noroc cu figuri ca Tarquini, Sainz, Prost si altii care inca imi demonstreaza ca performanta se poate face si la varste inaintate. “Inca mai am timp”, ma incurajez in permanenta. Problema e ca acestia din urma, la varsta mea erau deja departe. Sa depun armele atunci? Nu cred, eu inca fac parte din generatia care vroia sa ajunga sa piloteze rachete.