Tag Archives: Paul Bolton

Paul Bolton a câștigat a doua ediție a Hard Enduro Piatra Neamț


Britanicul Paul Bolton a câștigat cea mai dificilă clasă a Hard Enduro Piatra Neamț powered by Motorex după ce i-a avut ca adversari pe rideri precum Graham Jarvis liderul mondial în enduro extrem, Martin Freinademetz organizatorul celui mai dificil raliu hard enduro din lume și Ervin Kovacs multiplu campion al României la enduro.

 

Timp de trei zile Piatra Neamț a fost un pol al enduroului extrem, 145 de enduriști înscriindu-se în aventura organizată de clubul sportiv Zen World Extreme.  85% dintre cei care au venit în Neamț pentru a se bucura, după cum spune Graham Jarvis, de unul dintre cele mai bune terenuri pentru enduro din lume, au fost clasați la finalul weekendului din munții Goșmanului, Tarăcului și Stânișoarei. Într-un peisaj patronat în zare de Ceahlău și cu trasee care pornesc chiar din oraș riderii au fost împărțiți în trei clase: Hobby, Experți și Profi. Aceștia din urmă au avut parte de cele mai dificile trasee, multe dintre porțiuni fiind gândite chiar de foști concurenți la Red Bull Romaniacs. Clasa Profi a fost cea mai urmărită, toți dorind să vadă un duel între britanicii Graham Jarvis și Paul Bolton.

Prologul

 

Weekendul a debutat vineri cu un Prolog creionat chiar pe Muntele Cozla pe sub telescaunul ce deservește pârtia de schi. Toate cele trei clase au avut parte de antrenamente ziua, însă traseul a devenit cu adevărat extrem la căderea nopții, organizatorii gândind un Prolog nocturn. În premieră spectatorii care asistă la un Prolog de enduro extrem au putut să vadă show-ul de la înălțime. Pe întreaga durată a show-ului, care are rolul de a stabili ordinea de start pentru prima zi în munți, telescaunul a purtat spectatori pe deasupra traseului.

 

Primii care au intrat pe traseu la Prolog au fost riderii de la clasa Hobby. În fiecare manşă câte șase concurenți au încercat să obțină un loc în manșa următoare care îi putea asigura un loc în finală. Datorită numărului mare de manșe și finala acestei clase s-a disputat pe nocturnă. Nu mai era nevoie să fii atent la numărul de concurs dacă voiai să le identifici pe cele trei curajoase care s-au înscris la HEPN 2012 pentru că îți dădeai seama în ce manșă sunt după ovațiile publicului. Jane Daniels pilot din Campionatul Mondial de Enduro, Andreea Goga campioană a României la enduro, și Iulia Conciu multiplă campionă a României la schi alpin au făcut show pe Cozla. Câștigătorul Prologului la clasa Hobby a fost în final Alex Ionescu, un tânăr buzoian care a ”zburat” pe traseu fiind avantajat de background-ul pe care îl are în motocros.

 

Clasa Experți a fost prima care a parcurs întregul traseu de la Prolog riderii acesteia ajungând pe cel mai înalt punct de pe Cozla, acoperișul hotelului aflat în construcție. Întreaga evoluție a celor de la Experți s-a făcut pe nocturnă riderii fiind surprinși de obstacolele construite pentru ei în partea superioară a pârtiei de schi și de traseul din hotel. În final, cel care a cucerit Cozla a fost Emanuel Rogojan. După evoluția celor de la clasa Experți a urmat cel mai așteptat moment show-ul făcut de Profi.  Pentru marea finală s-au făcut două manșe de calificare cel mai rapid din prima manșă fiind Graham Jarvis, iar din a doua Paul Bolton. În finală s-au calificat toți cei patru rideri britanici înscriși la clasa Pro lor alăturându-se Ervin Kovacs (România) și Martin Freinademetz (Austria). Cel mai rapid a fost Graham Jarvis, care a făcut show în pofida unei accidentări suferite la umărul drept cu doar două zile înainte de startul Hard Enduro Piatra Neamț. Pe acoperișul hotelului aflat în construcție au fost premiați aproape de miezul nopții toți cei trei câștigători ai Prologului.

 

Ziua 1

 

Startul primei zile de concurs s-a dat ca și la prima ediție a Hard Enduro Piatra Neamț din Complexul Ștrand Tineretului, locul care se transformă în fiecare toamnă în cartierul general al competiției. Avantajul acestui format de cursă straight from the city este că riderii pornesc pe traseu direct din oraș numărul kilometrilor parcurși pe asfalt fiind foarte mic. Primul la start a fost Graham Jarvis câștigătorul Prologului de la clasa Pro, urmat de Paul Bolton, Ervin Kovacs, Gary Daniels, Andrew Noakley, Martin Freinademetz, Rienk Tuinstra, Cătălin Bocârnea și Alexandru Băleanu. A urmat startul clasei Experți și apoi cel de la Hobby. În această primă zi s-a concurat pe un traseu creionat în Munții Tarcăului cu finiș pe platoul Cozla. Cei de la Hobby au avut un traseu de 80 km, în timp ce la Expert s-a concurat pe unul de aproximativ 105, iar la Pro pe unul de aproximativ 120 km.

Deși a avut o evoluție impresionantă la Prolog și părea că accidentarea de la umăr și de la antebraț nu îi va creea atât de mari probleme, Graham Jarvis a fost nevoit să se retragă din concurs după doar două puncte de control orar. Andrew Noakley și Cătălin Bocârnea au abandonat și ei din motive tehnice, la finalul zilei doar șase rideri parcurgând cel mai dificil traseu din concurs.

 

Lucian Neaga care alături de Ervin Kovacs și alți patru piloți români va concura peste două săptămâni la Internațional Six Days Enduro (cea mai veche competiție off-road din lume; este privită ca olimpiadă a motociclismului) a fost nevoit să abandoneze și el din pricina unei probleme tehnice. Piteșteanul era unul dintre favoriții la podiumul clasei Expert după ce în 2010 a câștigat Red Bull Romaniacs la Hobby Single.

 

Ziua 2

 

Paul Bolton nu a mai avut nici un adversar în lupta pentru victorie după retragerea lui Graham Jarvis așa că pentru britanic totul părea că este o formalitate. Totuși, pe mare parte din traseu Ervin Kovacs a izbutit să fie în față. Pentru ultima zi din competiție celor de la Profi li s-a pregătit un traseu de aproximativ 90 km cu urcări pe râu greu de imaginat că există într-o zonă cu munți de mică altitudine. Britanicul s-a impus în final recunoscând că au fost două zile intense în care pe traseu nu au fost porțiuni în care să poți spune că aveai timp să te relaxezi.

 

Cei de la Experți au avut multe porțiuni comune cu cei de la Profi și foarte mulți rideri s-au chinuit pe aceste urcări. În final însă toți au conchis că este vorba despre un hard enduro și sunt momente în care ajungi la limită indiferent de categoria la care concurezi.

 

În ultima zi cei de la Profi au avut de parcurs 90 de km, un traseu apreciat de Rienk Tuinstra mai dificil decât cel de sâmbătă. La Hobby s-a creionat un traseu de 70 km, iar la Expert de aproximativ 85 km.

 

În final și după parcurgerea traseelor din munții Goșmanului câștigătorii Hard Enduro Piatra Neamț powered by Motorex au fost desemnați:

 

Clasa Pro:

1.      Paul Bolton

2.      Ervin Kovacs

3.      Martin Freinademetz

 

Clasa Experţi:

1.      Emanuel Rogojan

2.      Norbert Jozsa

3.      Cosmin Horumb

 

Clasa Hobby:

1.      Manfred Spendier

2.      Andrei Botoaca

3.      Jane Daniels

 

Women Trophy

1.      Jane Daniels

2.      Andreea Goga

3.      Iulia Conciu