Tag Archives: scoala pilotaj

Titi Aur aduce în România primul Centru Mobil de Conducere Defensivă

  • Premieră absolută în peisajul automobilistic românesc
  • Sală mobilă de curs de 35 mp, ce poate acomoda până la 30 de persoane simultan

 

 

Multiplul Campion Naţional Titi Aur a lansat ieri 17 mai, în premieră în ţara noastră, Centrul Mobil de Conducere Defensivă, un spaţiu închis şi acoperit de curs, obţinut prin modularea unei semi-remorci de camion, cu o suprafaţă utilă de 100 mp.

 

 

Centrul Mobil de Conducere Defensivă este destinat tuturor celor care îşi doresc să aprofundeze tehnicile şofatului inteligent şi sigur şi adoptării comportamentului corect la volan. Centrul este prevăzut cu o sală de curs de 35 mp şi poate acomoda, simultan, o grupă de cursanţi de până la 30 de persoane. Sala beneficiază de toate dotările tehnice necesare bunei derulări a cursurilor: videoproiector, ecran de proiecţie şi sonorizare, precum şi autonomie de funcţionare proprie – iluminare, climatizare şi aer condiţionat – şi generator de curent propriu.

 

 

Conducerea defensivă şi, implicit, comportamentul la volan, reprezintă un subiect extrem de important însă, din păcate, destul de puţin abordat în România. Aceasta este premiza de la care am pornit atunci când am decis să punem bazele Centrului Mobil de Conducere Defensivă. Cei care optează pentru cursurile de conducere defensivă au la dispoziţie un simulator de răsturnare, simulator de tamponare şi de poziţie la volan, poziţia mâinilor pe volan, dar şi testarea timpului de reacţie, dându-le, astfel, posibilitatea de a se confrunta cu cât mai multe situaţii practice”, a declarat Titi Aur.

 

 

Cu acest prilej, are loc şi lansarea cărţii „Auto CONTROL – tehnici şi tactici de conducere defensivă şi sportivă”, semnată Norin Păuşan şi coordonată de Titi Aur.

 

 

De multe ori, în practică se confundă conducerea automobilului cu pilotajul şi, uneori, pilotajul cu şofatul obişnuit. Această carte vine tocmai în sprijinul prevenirii accidentelor în ţara noastră şi totodată, tragerii unui semnal de alarmă cu privire la o statistică deloc îmbucurătoare pentru noi toţi.

 

 

Palmares Titi Aur:

–          10 titluri de Campion Naţional Absolut, 8 la Raliuri şi 2 la Viteză în Coastǎ

 


Titi Aur este Multiplu Campion Naţional. Primele informaţii despre tehnicile de pilotaj le-a dobândit în 1988 la Şcoala de pilotaj  “Jean Michel Fabre”  din Cergi-Pontoise-Paris.

 


Informaţile primite în timpul şcolii i-au fost foarte utile şi a încercat să le aplice, dar să şi îmbunătăţească tehnica de pilotaj, odată cu apariţia noutăţilor tehnice (ex. transmisia activă) sau în urma experienţelor pe care le-a avut în timpul testelor alături de: Bruno Thiry, Manfred Stohl, Tommi Makinen, Petter Solberg, etc.

 


În ultimii 2 ani 6.000 de persoane de la diferite companii au absolvit cursurile Şcolii Titi Aur.

 

[nggallery id=161]

 

Pilotul roman Giui Anghelescu Stefan Junior- antrenamente la Porsche Sport Driving School cu unul dintre fostii instructori ai lui Sebastien Ogier

Pilotul roman Giui Anghelescu Stefan Junior a petrecut trei zile pe pista Maison Blanche din cadrul celebrului circuit de la Le Mans unde a efectuat trei nivele de pregatire la Porsche Sport Driving School.

Tanarul pilot a debutat anul trecut in Campionatul National de Viteza in Coasta cu un Renault Megane Coupe  si s-a situat in clasamentul general locul al treilea la Grupa A3 si la grupa Juniori. Pentru sezonul 2011 are pregatite 3 Mitsubishi Lancer Evo 9– doua de concurs si una de antrenamente, cu care va continua ascensiunea in Campionatul National de Viteza in Coasta, dar isi va face debutul si in Campionatul National de Raliuri, la probele de asfalt.

Cursurile Porsche Sport Driving School efectuate in perioada 25- 27 februarie la Le Mans fac parte din programul sau de pregatire pe care l-a stabilit impreuna cu managerul sau, si care include si cursurile Porsche GT3 care vor avea loc in perioada urmatoare.

”Este un pilot bun, de perspectiva, nu se teme de viteza si este foarte sigur pe el”

 

La Le Mans, tanarul nostru pilot i-a avut printre instructori pe Mathieu Zangarelli, campion la karting (1993),  vice campion al Frantei in Formula Renault (1996 si 1999), ocupant al locului al treilea in Formula 3 din Campionatul Japoniei(2002), unul dintre fostii instructori ai lui Sebastien Ogier, acum instructorul oficial al marcii Lotus in Marea Britanie si instructor pentru echipa Renault F1. Giui Junior a facut cu Zangarelli cursul de Coaching care include controlul masinii in situatii extreme, perfectionarea manevrei de franare in diferte situatii, analiza pe baza unui sistem de telemetrie si devzoltarea anumitor manevre la diferite viteze, in functie de tipul circuitului. Este un pilot bun, de perspectiva, nu se teme de viteza si este foarte sigur pe el, l-a caracterizat Mathieu Zangarelli ( foto 2 ) pe pilotul roman la sfarsitul cursului.

In zilele urmatoare Giui Junior a urmat cursurile Precision si Performance si a avut ocazia sa intre in contact cu unii dintre cei mai buni piloti ai scolii de pilotaj sportiv Porsche. Printre acestia s-a aflat si Patrice Gay, campion al Frantei in Formula 3 (1997) si de doua ori campion in Formula Nissan din Spania. De la Patrice Gay, Giui Junior a invatat alte elemente care tin de controlul masinii pe circuit, eficientizarea mamevrelor si controlul pe pista umeda.

 

Ma pregatesc pentru Cupa Porsche Carerra din Marea Britanie

 

In cele 3 zile la Porsche Sport Driving School am avut ocazia sa-mi imbunatatesc tehnica si cunostintele, deci mi-am atins obiectivul. Faptul ca am pilotat mai multe modele – Boxter S, Carerra 4 S, 911 sau Targa, m-a determinat sa-mi pot adapta foarte rapid stilul la o noua masina.Am preferat modelele cu cutie manuala, pentru ca sunt singurele pe care pot invata pilotaj sportiv. Acum astept cu nerabdare cursul de GT3 pentru a-mi perfectiona tehnica si a putea face fata in Cupa Porsche Carerra din Marea Britanie, la care sper sa particip cel putin 4 etape in acest an. Acum sunt in tratative cu mai multe echipe si studiez mai multe variante pentru a-mi cumpara o masina de concurs, a declarat Stefan Giui la intoarcerea in tara.

 

 

[nggallery id=127]