Tag Archives: Uniunea Europeană de Motociclis

Băcăuanii de la clubul moto “X-Cape” pun România pe harta enduro-ului european

Graţie eforturilor unui grup de motociclişti pasionaţi din Bacău, una dintre etapele Campionatului European de Enduro se va desfăşura în ţara noastră, o adevărată premieră pentru România. Între 3 şi 4 iunie, oraşul Comăneşti şi împrejurimile sale pitoreşti vor fi gazda a peste două sute de sportivi din elita europeană a motociclismului enduro, care vor participa la etapa cu numărul doi a Campionatului European. 

 

Contăm pe prezenţa  tuturor echipelor de top din Europa, deoarece această etapă este una cu greutate în economia campionatului. Anul acesta, mai multe etape mondiale sau europene din competiţiile de motociclism au fost anulate, din cauza condiţiilor economice dificile. După modificări de ultim moment, calendarul Campionatului European de Enduro include doar trei etape, celelalte două desfăşurându-se în Polonia şi respectiv în Franţa. În aceste condiţii, niciun pilot care luptă pentru puncte nu va putea lipsi de la cursa din România, ceea ce face ca misiunea noastră ca organizatori să fie cu atât mai importantă”, a declarat Ionuţ Ceasar, preşedintele clubului “X Cape” Bacău.

 

Ca orice competiţie de enduro, etapa europeană organizată de clubul băcăuan propune sportivilor un  traseu de 65 de kilometri de off-road în zona munţilor Nemira, pe care concurenţii îl vor avea de străbătut de cinci ori în cele două zile de concurs, punctându-se regularitatea cu care trec prin punctele de control orar. Diferenţele de valoare vor ieşi în evidenţă pe cele trei probe speciale cronometrate: testul de motocros, cel de enduro şi spectaculosul test extrem, accesul publicului făcându-se cu uşurinţă la fiecare dintre acestea.

 

Veste bună şi pentru sportivii români: “Orice pasionat de enduro din România poate să participe gratuit la competiţie, singura taxă pe care o are de plătit fiind cea de licenţiere pentru o cursă la Uniunea Europeană de Motociclis”, a mai declarat Ionuţ Ceasar, o persoană care va fi foarte ocupată în următoarele săptămâni.