Noul BMW X4 combină calităţile tradiţionale ale gamei de succes BMW X cu eleganţa sportivă a coupé-ului clasic şi introduce conceptul unic Sports Activity Coupé în segmentul premium al clasei medii. Pedigriul dinamic este subliniat de gama vastă de motoare care beneficiază de avantajele tehnologiei TwinPower Turbo, sistemul de tracţiune integrală xDrive şi o mare varietate de dotări standard precum direcţia sport variabilă, Performance Control şi volanul sport îmbrăcat în piele cu clapete de schimbare a vitezelor.
Disponibilitate şi preţuri pentru România
Noul model va debuta pe piaţa din România în vara acestui an. Cea mai accesibilă motorizare este versiunea BMW X4 xDrive20d, disponibilă la un preţ de 37900 Euro fără TVA. Vârful de gamă diesel este BMW X4 xDrive35d, disponibil pentru 49300 Euro fără TVA, în timp ce BMW X4 xDrive35i are un preţ de 46900 Euro fără TVA.
Gama de modele este completată de X4 xDrive20i (38100 Euro fără TVA), X4 xDrive28i (42800 Euro fără TVA) şi X4 xDrive30d (46000 Euro fără TVA). Toate modele sunt echipate standard cu o cutie de viteze automată cu opt trepte, cu excepţia X4 xDrive20d.
Apariţie extrovertită şi dinamică
Noul BMW X4 se bazează pe platforma tehnologică a BMW X3, dar afişează un caracter sportiv propriu şi duce dinamica la un nivel complet nou. Toate acestea sunt clare atunci când priveşti noul model din faţă. Prizele largi de aer poziţionate la limita exterioară a părţii frontale şi liniile care accentuează spoilerul faţă permit noului BMW X4 – cu tradiţionalele faruri BMW rotunde duble şi proiectoarele frontale de ceaţă (opţional, ambele pot dispune de tehnologia LED) – să-şi maximizeze prezenţa vizuală pe şosea. Linia acoperişului îşi atinge punctul maxim deasupra conducătorului, după care coboară uşor până la muchia hayonului, mimând limbajul de design al unui coupé sport clasic. Linia mediană a profilului, un alt element distinctiv al designului mărcii, este divizată în două la X4. Prima secţiune urcă dinamic din pasajele roţilor faţă spre mânerele uşilor spate, în timp ce a doua parte atrage privirea spre sculptura musculoasă a aripilor spate. Partea spate, completată de stopurile LED de forma literei L în stilul exclusiv X4, şi designul cu aspect de difuzor evidenţiază calităţile dinamice remarcabile ale noului BMW X4.
Poziţia conducătorului şi a pasagerului din faţă este coborâtă cu 20 de milimetri faţă de BMW X3. În combinaţie cu designul cu “două locuri” din spate, aceasta accentuează caracterul exclusivist, de coupé al noului model. În acelaşi timp, BMW X4 oferă un nivel generos de spaţiu pentru cinci adulţi şi, prin divizarea standard 40:20:40 a spătarului banchetei spate, un nivel ridicat de variabilitate şi ergonomie.
Putere fără egal a motoarelor, rafinament superior
Pentru păstrarea caracterului sportiv al noului BMW X4, clienţii pot alege unul dintre cele trei motoare pe benzină şi tot atâtea propulsoare diesel din gama de motorizări BMW EfficientDynamics – puterile celor şase motoare variază între 135 kW/184 CP şi 230 kW/313 CP. Toate propulsoarele îndeplinesc standardele EU6 privind emisiile, ceea ce înseamnă costuri de înmatriculare zero. Tehnologia BMW TwinPower Turbo a motoarelor revoluţionare oferă garanţia unor performanţe deosebite combinate cu un consum redus semnificativ.
De exemplu, vârful motorizărilor pe benzină de la BMW X4 xDrive35i (consum de combustibil urban/extraurban/mixt: 10,7/6,9/8,3 l/100 km; emisii CO2 mixte: 193 g/km) dezvoltă o putere de 225 kW/306 CP şi un cuplu de 400 Nm. BMW X4 xDrive35i are nevoie de doar 5,5 secunde pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h. Gama de motoare de benzină este completată cu două versiuni cu patru cilindri, X4 xDrive20i şi X4 xDrive28i, dezvoltând 135 kW/ 184 CP, respectiv 180 kW/ 245 CP.
Un reper de eficienţă este BMW X4 xDrive35d cu un consum de combustibil urban/extraurban/mixt: 6,7/5,5/6,0 l/100 km; emisii CO2 mixte: 157 g/km. Motorul de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, generează 230 kW/313 CP, în timp ce vârful curbei de cuplu este atins la 630 Nm. BMW X4 xDrive35d accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde.
Şi motorul diesel de 2,0 litri de generaţie nouă de la BMW X4 xDrive20d (consum de combustibil urban/extraurban/mixt: 5,8-5,4*/5,1-4,8*/5,4-5,0* l/100 km; emisii CO2 mixte: 141-131* g/km) cu transmisie Steptronic cu opt trepte impune standardele atunci când vine vorba de economie de combustibil şi emisii CO2. Propulsorul cu patru cilindri produce 140 kW/190 CP şi atinge un cuplu maxim de 400 Nm. Gama de motorizări este completată de X4 xDrive 30d care dezvoltă 190 kW/ 258 kW.
BMW EfficientDynamics: plăcerea condusului şi economie de combustibil.
Fără echivalent, pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics minimizează consumul şi emisiile şi la noul BMW X4. Sunt incluse dotări precum funcţia Auto Start Stop şi funcţia “coasting” (mers liber, cu decuplarea automată a motorului de la transmisie la ridicarea acceleraţiei; dacă automobilul este echipat cu transmisie automată), Brake Energy Regeneration (generarea energiei la frânare) şi gestionarea inteligentă a componentelor auxiliare – toate asigură un grad remarcabil de eficienţă în combinaţie cu plăcerea maximă a condusului. Disponibile ca opţiune pentru creşterea eficienţei sunt şi anvelopele cu rezistenţă redusă la înaintare (ajunse la a patra generaţie), care reduc emisiile CO2 ale diferitelor variante BMW X4 cu alte 7 g/km.
BMW ConnectedDrive: Services & Apps and assistance systems.
Dotările BMW ConnectedDrive disponibile la noul X4 permit ca BMW să-şi reafirme poziţia de lider în realizarea unei interconectări între conducător, automobil şi mediul înconjurător. Printre punctele de atracţie ale noului BMW X4 sunt BMW Head-Up Display integral color, High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect anti-orbire şi Driving Assistant Plus, care include Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea benzii), Active Cruise Control (tempomat activ) cu funcţie Stop & Go, protecţie preventivă a pietonilor şi sistem Collision Warning (avertizare de coliziune – acţionează frânele până la maximum când situaţia o impune). Pe lângă acestea, noul model beneficiază de toată gama de funcţii BMW care permit accesul la internet. Acestea includ webradio, suport pentru aplicaţii de muzică on-demand, aşa cum este AUPEO! sau Deezer, sau alte aplicaţii, precum M Lap Timer.
Datele de consum sunt calculate conform ciclului de testare al Uniunii Europene. *Datele de consum pentru configuraţie cu anvelopele opţionale cu rezistenţă redusă la înaintare, montate pe jante din aliaj uşor, model Streamline 306 de 17 ţoli.