BMW Team RLL a încheiat pe locurile al treilea şi al patrulea în prima cursă American Le Mans Series (ALMS) desfăşurată pe Circuit of the Americas din Austin (SUA). Ambele BMW Z4 GTE au avut o evoluţie foarte bună în mare parte din cursă, dar – în ultima parte a întrecerii – au fost victimele deficitului de viteză maximă faţă de adversarii lor de la Corvette şi Viper. John Edwards (SUA) şi Dirk Müller (Germania) au ocupat locul al treilea cu #56 BMW Z4 GTE, fiind a doua clasare consecutivă pe podium pentru Müller. Rezultatul, combinat cu abandonul #4 Corvette în timpul cursei, l-a adus pe Müller pe locul al doilea în clasamentul piloţilor din categoria GT, la 13 puncte de lider.
Deşi s-a calificat al patrulea, Edwards a trebuit să ia startul cu #56 de la coada grilei din cauza unei erori a echipei cu pneurile pentru calificări. A revenit până pe locul al cincilea al categoriei, după care a intrat la pit stop în turul 24, după 50 de minute din cursă. Müller a revenit pe circuit pe locul al nouălea şi a reuşit un prim tronson foarte constant astfel că a ajuns până pe poziţia a treia – apoi a urmat ultimul pit stop în turul 48. Müller a urcat pe locul al doilea şi a fost în siajul modelului Corvette din fruntea cursei. În ultimul tur, el nu a putut să se apere în faţa atacului declanşat de Viper pe linia dreaptă lungă şi în urcare, astfel că s-a mulţumit cu ultima treaptă a podiumului.
Maşina #55, pilotată de Bill Auberlen (SUA) şi Joey Hand (SUA), a încheiat pe locul al patrulea. Auberlen a luat startul din pole position, reuşit de Hand în calificările de vineri. La arborarea steagului verde, maşina a experimentat o problemă tehnică care, deşi a fost eliminată după numai câteva minute, l-a costat şase locuri pe Auberlen. Americanul nu s-a descurajat şi a reuşit să revină în plutonul fruntaş, apoi a predat cockpitul în turul 19. Hand a revenit pe circuit pe poziţia a noua, iar la încheierea primei ore de cursă era al cincilea. O jumătate de oră mai târziu, Hand ajunsese în poziţia secundă, la doar cinci secunde de lider. Ultimul pit stop a fost efectuat în turul 49, după 1h şi 45 de minute. După ce a stat o mare parte din timp în spatele lui Müller, Joey a fost retrogradat pe locul al patrulea cu patru tururi înainte de final. Etapa a noua din sezonul 2013 al ALMS va avea loc pe Virginia International Raceway din Danville (SUA), la 5 octombrie.
Bobby Rahal (Team Principal BMW Team RLL): “Sunt dezamăgit pentru echipă. Pe liniile drepte, deficitul de viteză este atât de evident încât a fost greu să ţinem pasul cu concurenţa. Dar BMW Z4 GTE a avut o evoluţie foarte bună. Strategia pit stopurilor a funcţionat perfect; la standuri am trecut de Ferrari şi de ambele Viper, aşa că am recuperat poziţii preţioase. Am făcut tot ce s-a putut; locurile al treilea şi al patrulea nu sunt rele, dar încercăm mai mult la VIR. Circuit of the Americas este fabulos… de clasă mondială. Aşa ceva nu a mai fost construit vreodată în această ţară, poate niciodată.“
Dirk Müller (#56 BMW Z4 GTE): “Ce cursă. A fost precum un carusel. Chiar înaintea cursei am primit informaţia că vom lua startul de la coada grilei – a fost momentul în care îmi venea să las totul baltă şi să plec acasă. Dar când l-am văzut pe John cum s-a descurcat în trafic până în faţă, mi-a demonstrat că mentalul este la nivel înalt şi face diferenţa, o motivaţie în plus pentru mine. Când am urcat în cockpit după ce el rulase 55 de minute, am ştiut că va fi o cursă de «maximum attack». Ceea ce am făcut, a fost precum o sesiune de calificări de o oră şi 55 de minute. Aveam maşina galbenă în faţa ochilor, dar întâi l-am avut pe Joey în faţă. A fost distractiv să concurez împotriva lui. Apoi am pornit ofensiva împotriva Corvette şi voiam să-l prind, precum un terrier – şi am reuşit zecime cu zecime. Am fost prins un pic în trafic şi am folosit toată experienţa, dar Viper a reuşit să mă depăşească în cele din urmă, arăta precum o maşină GT1 pe linia dreaptă. Am vrut să câştig, dar sunt mulţumit cu locul al treilea pentru că am dat totul.“
Clasamentul piloţilor, categoria GT
1. Antonio Garcia, Jan Magnussen 112p; 2. Dirk Müller 99p; 3. Oliver Gavin, Tommy Milner 94p; 4. Dominik Farnbacher, Marc Goossens 89p; 5. Bill Auberlen 74p.
Clasamentul constructorilor, categoria GT
1. Corvette 151p; 2. BMW 124p; 3. SRT 115p; 4. Ferrari 89p; 5. Porsche 79p.
Clasamentul echipelor, categoria GT
1. Corvette Racing 148p; 2. BMW Team RLL 110p; 3. SRT Motorsports 105p; 4. Paul Miller Racing 44; 5. Risi Competizione 36p.