Back in town

2011 a fost un an plin pentru cei de la Chevrolet, care, pe langa sarbatorirea celor 100 de ani de la infiintare, au fost ocupati si cu lansarea mai multor modele, bine primite pe piata europeana si nu numai. Louis Chevrolet s-a nascut in orasul elvetian Chaux-de-Fonds in ziua Craciunului din anul 1878 iar pe 3 noiembrie 1911, lua fiinta Chevrolet ca marca auto, in urma unui parteneriat dintre Louis si afaceristul american Billy Durant.

 

Chiar de la inceput, filosofia Chevrolet a fost sa lanseze masini cu un design avansat, tipic masinilor mai scumpe, totul impachetat la un pret mai mic decat lasa impresia masina ca face. Cu generatia anterioara de Aveo nu le-a iesit, aceasta fiind poreclita Kaveo datorita rezultatelor dezastruoase de la testele EuroNCAP, unde, la prima sesiune, a primit doar o stea si jumatate. A urmat un facelift care a rezolvat in mare parte acest neajuns, insa noua generatie lansata in vara acestui an rupe orice legatura cu precedenta si cu tot ce a insemnat Daewoo de-a lungul procesului de preluare a coreenilor.

 

Aflandu-ne in preajma sarbatorilor de iarna, Louis ne-a facut cadou timp de o saptamana noul Chevrolet Aveo, pe care ne-am ambitionat sa nu-l scoatem deloc din oras. Masina din test avea sub capota un motor de 1.6 litri de 115 cai putere, cuplat la o cutie automata de viteze in sase trepte, iar nivelul de echipare era unul de top, denumit LTZ. Pretul acesteia depaseste cu doar 165 euro pragul psihologic de 15 000 euro, insa pe lista de dotari regasim elemente precum jante de aliaj pe 16 inch, scaune fata incalzite si reglabile pe inaltime, senzori de lumina si ploaie, aer conditionat manual, geamuri electrice fata-spate, radio cd cu MP3 si conectivitate Bluetooth, pilot automat si limitator de viteza, comenzi audio pe volan, sase airbaguri, sistem de control al tractiunii ( TCS), sistem de control al stabilitatii ( ESC), ABS,  mai pe scurt cam tot ce reprezinta strictul necesar la o masina lansata in 2011.

 

 

Cum arata?

Primul si cel mai mare castig este faptul ca noua generatie a lui Chevrolet Aveo beneficiaza de un design nou, destul de atractiv pentru un sedan de clasa mica. Cea mai semnificativa schimbare se distinge in partea frontala unde noul model dispune de o grila noua, proeminenta, cu prize de aer largite si despartite printr-o traversa de dimensiuni generoase, care gazduieste in centru logo-ul marcii, celebrul papion auriu.

 

Liniile calandrului sunt continuate pe capota prin nervuri catre montantul A, lucru care-i confera un plus de sportivitate. Blocurile optice au fost redesenate luand forma unor  faruri rotunde cu fascicule individuale, fiind alungite pe aripa laterala, iar proiectoarele de ceata din spoiler ies in evidenta prin forma cadranelor. Aspectul lateral este dominat de liniile proeminente ale caroseriei care traverseaza portiera din fata si cea din spate. Posteriorul automobilului este dominat de bara de protectie solida si de lampile posterioare restilizate amplasate intr-un bloc optic cu geam clar. Daca partii frontale si celei laterale i se pot aduce putine reprosuri, posteriorul masinii iti creaza senzatia ca designerii au ramas fara idei, aflandu-se intr-un usor contrast cu aspectul general al masinii. Versiunea in cinci usi este mai atragatoare in acest caz, insa romanilor le plac masinile in trei volume.

 

Interiorul se prezinta intr-un mod modern si atractiv, insa nu foarte calitativ la nivel de detalii, reflectand practic pretul relativ scazut al modelului. Panoul de instrumente a fost preluat de la fratele mai mic Spark si este unul inspirat din cel al unei motociclete.

 

Plasticul folosit este unul dur, insa cei de la Chevrolet si-au dat toata silinta pentru a atenua senzatia neprietenoasa pe care acesta o inspira. Aveo sta foarte bine la capitolul spatii de depozitare, pe langa torpedoul dublu pasagerii avand o multime de alte solutii la indemana. Portbagajul este si el unul incapator, avand un volum de 502 litri.

 

Scaunele din fata sunt putin cam dure si lipsite de un suport lateral adecvat, insa sportivitatea nu a fost luata in calcul pentru Aveo, masina adresandu-se tinerelor familii aflate la prima masina. Pe bancheta din spate incap fara probleme trei pasageri, fiind de preferat ca acestia sa nu depaseasca 1.85 metri inaltime deoarece linia plafonului este relativ joasa.

 

Comenzile sunt amplasate ergonomic si sunt intuitive la utilizare, neavand nevoie de un timp mare de adaptare. Din pacate din ce in ce mai multi producatori apeleaza la o cotiera centrala (daca o putem denumi asa) de care se poate folosi doar soferul, aceasta fiind practic lipita de scaunul acestuia. Asadar cel mai bun loc intr-un Aveo este cel al soferului, insa si aici veti stramba din mustati noaptea cand veti dori sa deschideti geamurile si veti constata ca butoanele de pe portiera nu sunt luminate.

 

 

Cum se conduce?

Daca intelegi rostul acestei masini, reprosurile se vor indrepta numai catre generatia anterioara. Incepem cu sfarsitul, pentru ca noua generatie tocmai a obtinut cele cinci stele mult ravnite in urma testelor efectuate de EuroNCAP. Rezultatele sunt mai mult decat multumitoare, pasagerii adulti fiind protejati in proportie de 95%, copii in proportie de 87% iar eficacitatea sistemelor de siguranta este de 93%.

 

In oferta pentru Romania se gasesc momentan doar motoare pe benzina de 1.2 litri, 1.4 si 1.6 iar noi l-am testat pe ultimul, varful de gama, care dezvolta 115 cai putere la 6.000 rpm in timp ce cuplul maxim de 155 Nm este livrat la 4.000 rpm. Acestea sunt niste caracteristici normale pentru un motor aspirat normal pe benzina, asadar va trebui sa turati unitatea pentru a obtine un raspuns liniar si placut.

 

Puterea este livrata puntii fata prin intermediul unei cutii de viteze automate in sase trepte. Softul acesteia alterneaza lin treptele in marea majoritate a timpului, cu exceptia diminetilor mai reci. Cutia reactioneaza in functie de felul in care este apasata pedala de acceleratie. Astfel, daca adoptati o maniera linistita, specifica aglomeratiei din oras, ea va schimba in jurul a 2.000 rpm, insa daca apasati pedala de acceleratie pana la fund, turometrul va indica 6.000 rpm.

 

Surpriza placuta o reprezinta suspensia masinii, care absoarbe cu brio gropile si denivelarile din carosabil. Aceasta este echilibrata din punct de vedere al confortului oferit cat si al fermitatii pe care o manifesta. Un aspect important pentru noua generatie a lui Aveo este ca suspensia nu produce zgomote in habitaclu. Directia nu este vreo referinta in materie de precizie, insa are un feeling placut, iar gradul de asistare va multumi marea majoritate a clientilor.

 

In aceasta configuratie de motor si cutie de viteze, noul Aveo nu promite performante de invidiat, insa ramane o masina corecta. Sprintul de la 0 la 100 de km/h se realizeaza in 11,7 secunde, cu 0.4 secunde mai multe decat versiunea cu cutie manuala in cinci trepte. Viteza maxima pe care o poate atinge masina este de 186 km/h fata de cei 189 km/h pe care-i poate atinge Aveo in configuratie cu o cutie manuala de viteze.

 

Studiind capitolul consum urban, am avut parte de o surpriza placuta, pe de o parte. Producatorul mentioneaza un consum de 10 litri/100 km pentru versiunea cu cutie automata fata de 8.9 l/100 km pentru versiunea cu cutie manuala. In realitate, la finalul testului, computerul de bord ne-a indicat un consum de 11.2 l/100 km parcursi exclusiv in Bucuresti. Asadar, sfatul nostru ar fi sa optati pentru aceasta cutie de viteze automata, cea manuala in cinci trepte neoferind niste performante sensibil mai bune nici la capitolul consum de benzina nici la capitolul dinamica. Intr-un trafic aglomerat precum cel din marea majoritate a oraselor, faptul ca nu mai apesi de atatea ori pedala de ambreiaj chiar reprezinta un confort sporit. De mentionat ar mai fi ca rezervorul de combustibil are o capacitate de 46 litri.

 

 

Concluzia finala

Cel mai recent raspuns din partea producatorului cu papion auriu pentru sedanurile de clasa mica intra direct intr-o lupta acerba cu rivalii sai. Daca sunteti in cautarea unei masini cu un design mai atragator decat cel al noii generatii de Chevrolet Aveo, sau cu niste performante dinamice mai bune, cu siguranta veti gasi si alte optiuni, insa nu la acest pret.

 

Aveo este o masina entry-level in aceasta clasa si se simte aproape la fel de confortabila precum una din segmentul superior. Lista de dotari este mai mult decat decenta chiar si pentru versiunile inferioare de echipare, iar o configuratie cu un motor de 1.2 litri de 70 de cai putere pleaca de la 9.630 euro iar prin programul Rabla poate ajunge la doar 6.930 euro. Asadar, daca sunteti in cautarea unei masini la un pret accesibil, puteti trece pe lista voastra si noua generatie a lui Chevrolet Aveo.

 

Foto : Catalin Oprea

 

[nggallery id=250]