Drive-test Citroen C3 – 1.4HDi – 68 CP

Citroen a avut intotdeauna modele reprezentative in segmentul masinilor de oras, iar noul C3, care a avut deja parte de un facelift, este un exemplu de luat in seama. Pana la el, vechiul C3 se afla pe piata inca din 2002 iar inainte de acesta Citroen a avut modele precum Saxo sau AX, cele doua din urma fiind totusi putin mai mici decat actualul C3. Pentru a gasi un Citroen de oras la fel de spatios precum noul C3 va trebui sa mergem mult in urma, pana la modelul Visa din 1978.

 

C3 joaca si un rol important in vanzarile celor de la Citroen. Bineinteles, acestia au in gama masini comparabile precum DS3 sau C3 Picasso, insa masina din testul nostru de astazi este cea responsabila de volumul mari de vanzari. Citroen C3 este produs doar in versiunea cu patru usi, versiunea in doua usi fiind rezervata pentru DS3. Pe vremea vechiului C3, versiunea in doua usi a fost rezervata modelului C2, model care a disparut intre timp din gama constructorului francez.

O58A9907

Cum arata

Exteriorul masinii pe care am testat-o timp de trei zile este caracterizat de linii curbe si intinse, care se imbina armonios. Partea din fata este dominata de o grila trapezoidala ce inglobeaza noua sigla restilizata. Atat sigla cat si conturul grilei fata sunt cromate, forma si amplasarea acestora, alaturi de farurile in forma de bumerang, creand senzatia unei masini mult mai late decat este in realitate . Faceliftul a adus o parte frontala usor schimbata la nivelul chevroanelor dar si prin introducerea luminilor de zi cu led in spoiler. Astfel, masina este perfecta pentru condusul in oras, avand doar 3,9 m lungime si 1,7 latime cu o raza de intoarcere de 10,8 metri.

 

Eu personal consider interiorul punctul forte al masinii, acesta fiind practic si aerisit. Principalul element, parbrizul panoramic Zenith (disponibil optional), decuparea plansei de bord in zona pasagerului din dreapta (lucru care-i permite acestuia sa avanseze 8 cm in plus fata de sofer) si profilul scaunelor fata (spatare foarte subtiri) te fac sa uiti ca te afli intr-o masina subcompacta de dimensiuni reduse.

 

Daca la prima generatie acesta era caracterizat prin materiale nu foarte placute la atingere , noua generatie a C3-ului a suferit o imbunatatire dramatica. Arhitectura plansei de bord este aproape identica cu cea a modelului premium DS3. Calitatea asamblarii si a materialelor este exemplara. Indicatoarele de bord digitale au disparut, in locul acestora facandu-si loc ceasurile clasice cu ac, frumos desenate si foarte vizibile. Plansa de bord este confectionata dintr-un material calitativ si este subliniata de o banda transversala. Volanul reprezinta o noutate pentru Citroen, forma acestuia fiind tesita in partea de jos, asemanator cu alte automobile mai sportive. Acesta este imbracat in piele si sculptat in ambele parti.

O58A9898

Cum se conduce

Sub capota masinii pe care am testat-o s-a aflat „legendarul” motor diesel 1.4 hdi. Acesta dezvolta 68 de cai putere si un cuplu de 160 Nm la 2.000 rpm si raportat la masa masinii de 1070 kg il ajuta pe C3 sa se deplaseze agil in trafic. Bineinteles, cutia de viteze manuala in cinci trepte ar fi trebuit inlocuita cu una in sase trepte din punctul meu de vedere, lucru sesizabil la viteze specifice autostrazii. In rest, etajarea cutiei de viteze ajuta masina sa obtina un consum redus de carburant.

 

Confortul noului C3 este specific marcii Citroen, adica foarte bun. Scaunele fata sunt adevarate fotolii si ofera un sprijin lateral suficient pentru mersul in oras dar si in afara acestuia, atata timp cat abordarea virajelor nu este facuta la limita. O atentie deosebita a fost acordata asupra vibratiilor si zgomotelor care provin de la motor sau in urma rularii. Astfel inginerii Citroen au incercat sa estompeze sunetele cat mai aproape de sursa de emisie prin montarea de materiale absorbante : in compartimentul motor (155 dm2 absorbanti fata de 48 dm2 la modelul C3 anterior ) iar in cazul portierelor le-au fost adaugate articulatii, în timp ce greutatea foilor de etanseizare a fost crescuta (200 gr/ mp fata de 90 gr/ mp, media pe acest segment). Atmosfera impresionanta de la interior este completata de parfumatorul din bord, a carui intensitate poate fi reglata prin simpla rotire.

 

Manevrabilitatea si stabilitatea reprezinta o mare schimbare in bine fata de prima generatie.  Directia este precisa si foarte usoara la viteze mici fiind asistata electric, la viteze mari devenind foarte ferma. Odata cu faceliftul setarea amortizoarelor a fost usor intarita iar ruliul in viraje a scazut, insa, in continuare, tinuta de drum a lui C3 este mai degraba una confortabila.

O58A9906

Concluzia finala

Dintr-un punct de vedere entuziast sa conduci un C3 este un lucru extraordinar. Setarea suspensiei si a directiei pentru comfort, care ofera o calatorie placuta pe majoritatea suprafetelor de rulare, nu te indeamna sa conduci la limita. Calitatea materialelor folosite, asamblarea foarte buna a acestora, lista impresionanta de dotari standard sau optionale pentru o masina din aceasta categorie si interiorul inteligent conceput fac din noul C3 un adversar de temut pentru competitorii sai care beneficiaza de sprijinul mai multor generatii anterioare.

 

foto: Catalin Oprea – EvlSkillz.ro