Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au terminat primul raliu de pregătire pentru sezonul 2015 din Junior WRC. Echipajul Napoca Rally Academy a acumulat experiență utilă în Rallye du Var, un raliu extrem de dificil, și s-a clasat pe locul 4 în Citroen Racing Trophy Franța.
Sezonul 2015 din Junior WRC începe anul viitor în ianuarie cu Raliul Monte-Carlo. Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor avea un sezon complet în Campionatul Mondial de Raliuri, iar pregătirea a început cu ultima etapă din Campionatul Franței. Condițiile din Rallye du Var au fost teribile, ploaia torențială influențând evoluția echipajului NRA. „Nu am mai concurat niciodată pe asfalt ud cu modelul Citroen DS3 R3 și am învățat foarte mult aici. A plouat mult, încă din timpul recunoașterilor, și organizatorii au făcut eforturi foarte mari pentru ca acest raliu să nu se anuleze”, a spus Simone Tempestini.
Etapa din Franța s-a desfășurat de vineri până duminică, echipajul Napoca Rally Academy având un început prudent. Sâmbătă, în ziua cea mai lungă, Simone Tempestini a ridicat constant ritmul și a fost mulțumit de evoluția sa în condițiile dificile din Franța. „Probele de aici sunt foarte solicitante, iar ploaia a făcut ca totul să fie și mai dificil. Sunt foarte mulțumit cu progresele făcute de la o probă la alta și sunt sigur că experiența de aici ne va ajuta în viitor”, a continuat Simone Tempestini.
Duminică s-au desfășurat ultimele trei probe speciale, iar juniorul Napoca Rally Academy a reușit să termine fără probleme. „Poziția în clasament nu este relevantă pentru noi. Obiectivul nostru a fost cu totul altul. A fost o etapă de test și ne-am atins scopul pentru care am venit aici”, a adăugat Simone Tempestini, care a terminat pe locul 4 în Citroen Racing Trophy Franța și pe locul 39 în clasamentul general din 219 înscriși.
Prima etapă din Junior WRC este Raliul Monte-Carlo, programat în perioada 22 – 25 ianuarie, iar până atunci Simone Tempestini va mai lua startul și în Jännerrallye, prima etapă din Campionatul European de Raliuri (4 – 6 ianuarie 2015).