Simone Tempestini va lua startul in Raliul Suediei

Simone Tempestini, reprezentantul României în Campionatul Mondial de Raliuri, va lua startul în cel mai important test de dinaintea începerii programului WRC 2, în care va fi angrenat în acest sezon.

 

Raliul Suediei este unul dintre cele mai apreciate din calendarul Campionatului Mondial. Asta pentru că principala particularitate este că se desfășoară în totalitate pe zăpadă, fiind singura întrecere de acest gen. Și pentru Simone Tempestini, juniorul echipei Napoca Rally Academy, întrecerea nordică are un farmec aparte. Pe lângă faptul că apreciază configurația probelor speciale, pilotul român are și o slăbiciune pentru tehnica de pilotaj pe gheață și zăpadă.

Este pentru a treia oară când Simone va lua startul în Suedia, deci se poate spune că este familiarizat cu mare parte din secretele acestui raliu. În campania pe care juniorul din Cluj o va efectua în sezonul 2017, Raliul Suediei are rol de test de acomodare cu automobilul Citroen DS3 R5, pentru etapele ce vor puncta în clasamentul categoriei WRC 2.

 

Cu doar câteva zile înainte de startul oficial, Tempestini și navigatorul său, Giovanni Bernacchini, au efectuat o serie de teste cu DS3 R5 chiar în Suedia, toată lumea fiind încântată de cum au decurs acestea. Raliul va începe joi, 9 februarie, odată cu sesiunea de shakedown de la Skalla, în aceeași zi urmând a se alerga și prima probă specială, Karlstadt 1. Pagina de Facebook Napoca Rally Academy (https://www.facebook.com/NapocaRallyAcademy/) va oferi informații calde din Suedia pe tot parcursul week-end-ului, în timp ce materiale video live vor putea fi urmărite pe Red Bull TV (https://www.redbull.tv/live/AP-1Q84GQNEN1W11/fia-world-rally-championship).

Nu pot spune că sunt mulțumit de cum a debutat sezonul 2017 pentru mine; din contra. Strategia noastră era să avem două raliuri în care să mergem cu cap și să acumulăm experiență cu noua mașină, Citroen DS3 R5. Din păcate am fost trădați chiar de ea la Monte Carlo, așa că în Suedia trebuie să recuperăm și ce am pierdut acolo. Sunt pentru a treia oară aici și este un raliu pe care îl apreciez foarte mult. Cele două zile de teste m-au ajutat să îmi reintru în mână pe zăpadă, cu anvelopele cu ținte mari, de 7 mm. Ca să fac o paralelă, comportamentul mașinii în aceste condiții este apropiat de cel de pe macadam, cu mici diferențe, doar. Cu siguranță vom face tot posibilul să avem un raliu bun, mai cu seamă că urmează etapele care vor conta în clasamentul WRC 2, ținta noastră pentru actuala stagiune“, a declarat pilotul Simone Tempestini, din Suedia.

 

Raliul Suediei contează ca a doua etapă în WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), se va desfășura în perioada 9 – 12 februarie și va avea un total de 337,42 km cronometrați, împărțiți în 18 probe speciale.