Category Archives: 2017

Final de sezon 2017 în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Simone Tempestini

Simone Tempestini își dorea foarte mult să încheie cu un rezultat cât mai bun sezonul 2017 din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Din păcate, două probleme tehnice i-au furat această bucurie, dar ambiția de care a dat dovadă l-a purtat cu bine până la final în Raliul Marii Britanii.

 

Conștient de faptul că va fi ultimul start în stagiunea 2017 a Campionatului Mondial de Raliuri, componentul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016, a pornit în Dayinsure Wales Rally GB (Raliul Marii Britanii) cu dorința de a avea un parcurs cât mai bun, care să fie încununat de un rezultat pe măsură. Din păcate, problemele au apărut în a doua zi de concurs, vineri, pe chiar ultima probă specială. Dacă până acolo avusese un ritm susținut, pompa de benzină a automobilului său, Citroen DS3 R5, a cedat și l-a forțat pe sportivul din Cluj-Napoca să se oprească.

 

Sâmbătă, după remedierea problemei, Simone și navigatorul său, Giovanni Bernacchini, au luat-o de la capăt după reguli Super Rally, dar ghinionul le-a dat târcoale iar, atunci când caseta de direcție s-a defectat, în chiar prima parte a zilei. Îi putem spune ghinion, din moment ce reperul respectiv abia fusese înlocuit de echipa de asistență, fiind nou.

 

Așa s-a făcut că pilotul român a trebuit să-și petreacă aproape toată ziua de sâmbătă pe margine, dar nici măcar această încercare nu i-a diminuat dorința de a ajunge la finalul raliului.

 

După înlocuirea casetei de direcție, duminică, Simone și Giovanni au pornit iar (tot după reguli Super Rally) în cucerirea spectaculoaselor probe de macadam din Țara Galilor, locul de desfășurare a raliului. În ciuda faptului că fusese obligat să se oprească de două ori cu probleme tehnice, iar penalizările de timp îl împinseseră până pe ultimul loc al categoriei WRC 2, Simone nu s-a descurajat și a făcut o zi de duminică bună.

Ca un cadou frumos pentru determinarea de care a dat dovadă, Simone a reușit să ocupe locul 6 pe chiar ultima probă specială a raliului, cea care a avut rolul de Power Stage, într-o companie impresionantă. Pentru faptul că s-a dovedit a fi pilotul cel mai rapid la volanul unui automobil produs de grupul PSA în acest an, Simone Tempestini a câștigat și trofeul Citroen Ultimate Challenge 2017.

 

Wales Rally GB rămâne unul dintre raliurile mele preferate, chiar dacă anul acesta am reușit să parcurg doar 11 probe speciale din itinerar, din cauza problemelor tehnice întâmpinate. Pot să zic că m-am distrat, chiar dacă nu așa îmi doream să închei sezonul. Cu siguranță că vom fi mult mai rapizi în 2018. Le mulțumesc tuturor partenerilor și prietenilor care m-au susținut și mi-au oferit acest sezon minunat în WRC și tuturor susținătorilor de pe probele speciale! Ne vedem anul viitor”, a declarat la finalul Dayinsure Wales Rally GB 2017, Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016.

 

Trăgând linie la finalul campaniei 2017, se poate spune că juniorul Napoca Rally Academy a avut un an bun, în care deși a punctat oficial în doar 7 raliuri din totalul de 13 ale calendarului WRC, a reușit să-și asigure locul 7 (cu 56 de puncte) în ierarhia WRC 2, cea rezervată automobilelor de concurs în configurație R5, din 56 de participanți. De săptămâna viitoare, Simone Tempestini va începe testele pentru stabilirea noului automobil cu care va concura în sezonul 2018, acesta fiind doar primul pas în pregătirea campaniei ce se va concentra tot pe Campionatul Mondial de Raliuri.

Locul 6 pentru Simone Tempestini in WRC2 la Raliul Germaniei

Raliul Germaniei a marcat revenirea pe asfalt pentru juniorul român, după câteva etape din Campionatul Mondial în care a concurat pe macadam. Competiția, una de tradiție, este apreciată de Simone Tempestini, care a avut rezultate frumoase la edițiile anterioare (inclusiv o victorie la categoria WRC 3 la ediția 2016).

Raliul a debutat joi, cu o probă superspecială în care Simone și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini (Citroen DS3 R5), s-au descurcat excelent, dar greul avea să înceapă abia vineri. Vremea și-a făcut de cap în Germania, iar ploile abundente au încurcat planurile și strategiile piloților. Alt factor care a influențat evoluțiile tuturor a fost noroiul scos pe traseu de către concurenții din față, odată cu „tăierea” virajelor, fapt ce a pus probleme suplimentare de aderență.

 

După o luptă interesantă cu ceilalți 16 contracandidați înscriși la categoria WRC 2, ținta juniorului NRA din 2017, Simone a reușit să încheie cea de-a doua zi a raliului pe locul 9. Situația s-a tensionat în cursul serii de vineri, când o pedeapsă pentru depășirea vitezei legale pe un sector de drum de pe etapa de legătură (deschis circulației publice) a atras o penalizare de 5 minute, care l-ar fi privat pe Simone de șansele de a face un rezultat frumos în Germania. După o reanalizare a cazului de către conducerea cursei, penalizarea a fost anulată, iar Simo a intrat din nou în „jocul” secundelor.

 

Sâmbătă a fost o zi în care sportivul din Cluj-Napoca a crescut ritmul de la probă la probă, chiar dacă acelea erau specialele pe care le apreciază cel mai puțin în Germania, iar la final a înnoptat pe locul 7 în clasamentul WRC 2.

A fost un raliu complex, dificil, care în parte m-a mulțumit. Rezultatul este unul bun, ca și ritmul avut pe probe, cu mici excepții. Am început bine, apoi am avut ceva ezitări, datorate setup-ului mașinii, prea rigid, dar odată cu apariția ploii și schimbarea anvelopelor am reintrat într-un tempo competitiv. Sunt mulțumit de punctele obținute, unele importante pentru clasamentul WRC 2 și de faptul că am reușit să mă apropii ca ritm de piloții din față. Cu siguranță vom munci mult și vom îmbunătăți unele lucruri pentru a ne apropia și mai tare de ei”, a declarat Simone Tempestini, după terminarea competiției.

 

Duminică, în ultima zi de concurs, Simone Tempestini a declanșat atacul pe unele probe, reușind să mai avanseze o poziție în clasament. În ciuda efortului depus, doar 1 secundă și 9 zecimi de secundă l-au privat de un binemeritat loc 5, după parcurgerea celor 311,22 kilometri din concurs. În clasamentul general al cursei, echipajul Tempestini/Bernacchini s-a poziționat pe locul 15.

 

Este cel de-al cincilea raliu consecutiv din Campionatul Mondiat în care Simone participă și reușește să puncteze. El a acumulat până în prezent 46 de puncte în ierarhia WRC 2, care îl plasează pe locul 8, din 49 de concurenți care au participat în această stagiune. Următorul raliu internațional pentru Napoca Rally Academy și Simone Tempestini va fi RallyRACC Catalunya (Raliul Spaniei), care se va desfășura în perioada 5 – 8 octombrie 2017.

Simone Tempestini va lua startul in Raliul Germaniei

Raliul Germaniei marchează revenirea Campionatului Mondial de Raliuri pe asfalt, după mai multe runde disputate pe macadam. România va fi reprezentată, așa cum ne-am obișnuit deja, de campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini, cel care anul trecut a avut o evoluție excelentă în Germania.

Simone Tempestini revine în Campionatul Mondial de Raliuri odată cu ADAC Rallye Deutschland 2017 (Raliul Germaniei). Deținătorul titlului Junior WRC 2016 are un sezon destul de dificil, în care a muncit din greu pentru a găsi ritmul câștigător la volanul automobilului Citroen DS3 R5. După penultima rundă în care părea că legătura dintre pilot și automobil s-a sudat, în Polonia, raliul din Finlanda (ultima etapă disputată) a demonstrat încă o dată că lucrurile trebuie perfecționate.

 

În ciuda unui sezon în care nu a fost ocolit de probleme, Simone Tempestini și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini, au reușit să strângă un total de 38 de puncte în ierarhia WRC 2, obiectivul echipajului Napoca Rally Academy în 2017. Asta deși nu a participat oficial decât la 4 etape din cele 9 disputate până acum. În momentul de față Simone ocupă locul 9, din 44 de piloți care s-au aliniat la start în WRC 2.

 

Constanță pe probele speciale și maturitatea de care a dat dovadă în acest sezon au fost principalele atuuri ale pilotului din Cluj-Napoca. El va continua pe aceeași linie și în Germania, unde își dorește să facă un raliu cât mai bun și să strângă puncte importante pentru clasamentul WRC 2. Pentru a pregăti cât mai bine acest raliu, Simone și Giovanni au făcut un test amplu la Rali Vinho Madeira, etapă din Tour European Rally, acolo unde au participat ca invitați și unde au avut ca scop să se acomodeze cât mai bine cu mașina pe asfalt.

 

ADAC Rallye Deutschland începe joi, 17 august și va avea programate 21 probe speciale, care însumează nu mai puțin de 311,22 kilometri (distanța totală ce urmează a fi parcursă de concurenți este de 1.220,31 kilometri). Competiția este organizată încă din 1982, iar din 2002 face parte din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). În 2017 parcul service va fi localizat în Bostalsee.

Simone Tempestini s-a clasat pe locul 5 in WRC 2 la Raliul Finlandei

Una dintre cele mai frumoase etape desfășurate pe macadam în WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), Neste Rally Finland (Raliul Finlandei) a fost o afacere a piloților care au jucat pe teren propriu, câștigătorul rundei fiind Esapekka Lappi, în timp ce în clasamentul WRC 2 s-a impus Jari Huttunen. Singurul reprezentant al României la start a fost campionul Junior WRC din 2016, Simone Tempestini.

 

Deși era înscris pentru a cincea oară în competiția din Finlanda, pe care o apreciază foarte mult, Simone s-a lovit de o problemă care l-a sâcâit pe parcursul întregului sezon 2017 – interacțiunea cu automobilul de concurs, Citroen DS3 R5. Încă de la testele premergătoare raliului a simțit că nu „comunică” cum trebuie cu mașina, așa că la shakedown au fost făcute o serie de setări care ar fi trebuit să aibă rolul de a îmbunătăți ritmul pe probe.

Socotelile nu au ieșit conform planului, ritmul zilei de vineri fiind unul mai degrabă precaut. De altfel, nici nume grele din Campioinatul Mondial, care ne-au obișnuit cu evoluții spectaculoase în Finlanda în sezoanele trecute, nu au reușit să găsească tempo-ul câștigător în 2017. În ciuda nemulțumirilor, Simone și navigatorul său, italianul Gionvanni Bernacchini, au reușit să se concentreze pe toată durata raliului și să nu facă greșeli. Constanța i-a ajutat ca de pe locul 10 în clasamentul WRC 2 să urce sâmbătă și duminică până pe locul 5. Și chiar dacă speranțele au fost mai mari înainte de start, în situația dată este un rezultat care dă speranțe pentru stagiunea 2017.

 

Este un raliu ce-mi place mult, care și de această dată m-a impresionat; am fost încântat de atmosfera de acolo, iar dacă anul trecut a fost o cursă în care am dovedit că pot să am un ritm foarte bun, în care m-am simțit extraordinar, anul acesta nu a fost la fel. Încă de la teste mi-am dat seama că ceva nu este în regulă și am căutat cauzele neînțelegerii mele cu mașina. La shakedown am schimbat setup-ul și nu s-a dovedit a fi o decizie foarte bună. Prima zi a fost un chin în ceea ce privește relația cu mașina. După ce am rezolvat asta, spre finalul probelor, au început să apară altfel de neajunsuri, am avut ceva probleme cu încrederea totală în dictare și nu am reușit rezultatele la care speram. Nu am fost nici măcar pe aproape de ritmul pe care l-am fi putut avea. Dar, cu siguranță că anul viitor voi ști unde am de muncit mai mult pentru a fi și mai rapid ca acum. Chiar dacă se putea mai mult, sunt mulțumit că am reușit să adunăm puncte în clasamentul WRC2”, a declarat Simone Tempestini după terminarea Raliului Finlandei.

 

Locul 5 obținut în Finlanda îi aduce lui Simone 10 puncte, pilotul Napoca Rally Academy ajungând astfel la un total de 38 în clasamentul WRC 2 (2017). Și deși nu a participat oficial decât în 4 runde (dintr-un total de 9 disputate), el ocupă locul 9, din 44 piloți care s-au aliniat la start în această stagiune.

 

Chiar dacă raliul s-a încheiat, clujeanul nostru nu are prea mult timp de respiro. El a „dat” Finlanda pe Portugalia, acolo unde a fost invitat să participe la Rali Vinho da Madeira, cea de-a treia rundă din competiția Tour European Rally, pe care Simone a câștigat-o în 2016. El va fi secondat de același Giovanni Bernacchini și va concura tot la volanul unui Citroen DS3 R5. Deși nu au un obiectiv precis în ceea ce privește runda din Madeira, cei doi vor folosi ocazia pentru a efectua un ultim test important pe asfalt înaintea următoarei etape din WRC, Raliul Germaniei, ce se va desfășura în perioada 17 – 20 august.

Simone Tempestini va lua startul in Raliul Finlandei

În perioada 27 – 30 iulie va avea loc Neste Rally Finland, una dintre cele mai apreciate etape din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), desfășurată pe macadam. România va fi reprezentată, așa cum ne-am obișnuit deja în ultimii ani, de campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini (Napoca Rally Academy). El va fi secondat, la bordul unui Citroen DS3 R5, de navigatorul italian Giovanni Bernacchini.

Cei doi se vor alinia la start în Finlanda după o etapă în care au dovedit tărie de caracter, în care s-au oprit de două ori, abandonând, dar reluând apoi startul după regula Super Rally. Și chiar dacă au întâmpinat mai multe probleme, ei tot au reușit să se poziționeze la final pe locul 10 în ierarhia WRC 2 și să cumuleze 1 punct.

 

Finlanda este un raliu cu probe tehnice, alergat pe un macadam atipic. Avantajul pilotului nostru este dat de faptul că, în ciuda unui start de stagiune anevoios în relația cu automobilul Citroen DS3 R5, situația pare că s-a schimbat după Polonia, acolo unde Simo a reușit să se simtă excelent la volan. Obiectivul principal este de a face o cursă rațională, în care să se acumuleze experiență și, desigur, puncte pentru clasamentul general.

 

Până în momentul de față Simone Tempestini a strâns 28 de puncte în ierarhia WRC 2, unde se află pe locul 8 din 40 de piloți care au participat în 2017. Este important că el a reușit să puncteze în toate rundele care au făcut parte din programul oficial, Tour de Corse, Rally de Portugal și Rally Poland.

 

Neste Rally Finland 2017, după titulatura oficială, are programate 25 de probe speciale și un total de 315,63 kilometri de concurs (1.422,34 km, lungimea totală a raliului). Prima probă va avea startul joi, începând cu ora 19. Competiția se organizează încă din anul 1951, iar din 1973 face parte din calendarul WRC.

Start cu încredere pentru Simone Tempestini în Raliul Poloniei

După un început de sezon internațional ceva mai timid, cu o mașină nouă, pilotul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, va încerca să demonstreze în Polonia că forma foarte bună pe care o traversează în ultima perioadă este rodul unei pregătiri laborioase.

 

Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016, a trecut la nivelul următor în sezonul 2017, țintind o clasare cât mai bună în ierarhia WRC 2, cea de-a doua ca valoare în campionatul mondial de raliuri, după grupa mare – WRC. Dacă la Monte Carlo și în Suedia, etape de acomodare, alergate în afara programului oficial din 2017, nu au fost cele mai bune momente pentru juniorul Napoca Rally Academy, în primele runde care au contat în clasamentul 2017 au fost obținute cele mai bune rezultate internaționale pentru un pilot român, în istorie.

 

În Tour de Corse 2017, Simone a reușit locul 13 în clasamentul general al raliului și locul 4 în cel al WRC 2. Apoi, în Raliul Portugaliei, a obținut o clasare pe locul 15 la general și locul 3 în ierarhia WRC 2. Putem spune, așadar, că deși nu a apucat să facă teste înainte de trecerea pe macadam, în Portugalia, acomodarea s-a făcut repede și cu rezultate sportive excelente.

 

În Polonia, unde va fi secondat de navigatorul italian Giovanni Bernacchini, Simone va lua startul după un alt rezultat foarte bun, înregistrat de această dată în Campionatul Național de Raliuri al României, victoria din Raliul Moldovei, care l-a readus pe Tempestini în lupta pentru podiumul CNR.

 

Mă întorc cu plăcere în Polonia, la unul dintre raliurile mele preferate, mai ales că este vorba de un macadam. Sper să pot mări ritmul avut în ultimele două runde și să confirm rezultatele de până acum, deși știu că este dificil, concurența fiind foarte mare în clasamentul WRC 2”, a declarat Simone Tempestini înainte de startul raliului.

 

În Polonia vor fi de parcurs 23 de probe speciale pe macadam, la volanul automobilului Citroen DS3 R5 și un total de 326,64 kilometri. Startul primei probe va avea loc pe 29 iunie la ora 19:08, iar competiția se va întinde până pe 2 iulie. În momentul de față Simone Tempestini ocupă locul 9 în ierarhia WRC 2, dintr-un total de 37 piloți care au concurat în acest an. Obiectivul principal al juniorului NRA în Polonia este să crească ritmul față de etapele precedente. Rally Poland se află la cea de-a 74-a ediție și este al doilea raliu ca longevitate din calendarul WRC, după competiția de la Monte Carlo.

 

Simone Tempestini reprezintă România la Raliul Portugaliei

Campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini, se prezintă la un nou start în Campionatul Mondial după cel mai bun rezultat internațional reușit în Corsica

 

Cea de-a doua etapă a stagiunii WRC 2, Rally de Portugal 2017, va fi abordată cu multă încredere de către juniorul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, după ce în runda precedentă, în Corsica, a reușit cea mai bună performanță din istoria prezențelor românești în Campionatul Mondial de Raliuri.

 

Simone Tempestini va lua startul, așa cum ne-a obișnuit în acest sezon, la volanul unui Citroen DS3 R5. În perspectiva programului WRC 2 din Campionatul Mondial, ținta sa din 2017, Simone vine după o primă etapă, Tour de Corse, unde a terminat raliul pe locul 4 și pe locul 13 în clasamentul general.

 

Ajuns de câteva zile în Portugalia, Tempestini junior a reușit să efectueze o scurtă sesiune de teste pe macadam, fiind prima dată când a interacționat pe această suprafață cu un Citroen în configurație R5, iar concluziile au fost încurajatoare.

În Portugalia, Simone îl va avea în dreapta pe experimentatul navigator Giovanni Bernacchini, alături de care va efectua tot programul internațional din 2017. Rally de Portugal, care se organizează încă din 1967 și care a fost declarat de cinci ori ca fiind cel mai frumos raliu din lume (totodată, una dintre cele mai dure etape de macadam din calendar pentru materialul de concurs), se va desfășura în perioada 18 – 21 mai, va avea un număr de 19 probe speciale care vor însuma nu mai puțin de 349,17 kilometri. Parcul de service va fi localizat în orașul Matosinhos.

 

Încă nu am reușit să parcurg kilometrii pe care mi-i doream ca să mă acomodez cu mașina pentru WRC 2. În continuare simt că nu mă cunosc foarte bine cu DS3 R5, nu am avut ocazia să fac teste cum aș fi dorit înainte de Portugalia, ci doar o scurtă sesiune acum câteva zile, despre care pot spune că a decurs bine. Am terminat recunoașterile, probele sunt foarte dure, așa cum mă așteptam. Va fi important pentru a doua trecere să examinăm foarte bine suprafața și să nu picăm în „capcanele” care se vor ivi. Am revenit pe macadam, suprafața mea preferată și voi încerca să am un ritm bun. Îmi place Raliul Portugaliei, va fi o plăcere să pilotez aici, mai ales că știm că vor fi mulți fani pe marginea probelor speciale. Avem o motivație în plus după Tour de Corse, vom încerca să repetăm evoluția, dar va fi și mai greu”, a declarat Simone Tempestini înaine de aventura din Portugalia.

Simone Tempestini a terminat Turul Corsicii pe locul 4 in WRC2

Campionul mondial de raliuri la categoria juniorilor (Junior WRC), Simone Tempestini, a obținut locul 4 în clasamentul WRC 2, la prima etapă în care punctează în actualul sezon. Clasarea pe locul 13 la general este cea mai bună din istorie pentru un reprezentant al României.

 

Simone Tempestini, component al echipei Napoca Rally Academy, a început cu dreptul campania pe care o va desfășura în WRC 2 în 2017. Dublul campion național al României a avut un parcurs calculat, în care a preferat să nu riște inutil. În prima zi de concurs, cea de vineri, o mică problemă tehnică apărută la cutia de viteze (nu mai putea fi selectată prima treaptă) l-a sâcâit pe sportivul din Cluj și l-a împiedicat să aibă ritmul dorit, mai ales că planul orar nu includea și trecerea prin parc service.

Nici interacțiunea cu noua mașină, Citroen DS3 R3, nu a fost cea mai fericită, dar după cei 120 km de probă specială lucrurile s-au mai așezat. Simone a încheiat ziua pe locul 7 în clasamentul WRC 2. Sâmbătă a fost o zi cu un ritm mai bun, în care și-au spus cuvântul recunoașterile efectuate cu mare atenție împreună cu navigatorul Giovanni Bernacchini, care i-au permis să abordeze cu mare atenție „capcanele” presărate pe traseul din Corsica. Ziua a fost încheiată pe poziția a 5-a, în ciuda unei răsuciri pe una dintre probe.

 

În cea de-a treia zi a raliului, duminică, Simone și Giovanni au controlat eficient ritmul și au reușit să mai devanseze un echipaj pe cea mai lungă probă a raliului (53,78 km). Astfel, la finalul Turului Corsicii 2017, echipajul Simone Tempestini/Giovanni Bernacchini a terminat pe poziția a 4-a a clasamentului WRC 2, obținând astfel primele puncte în campania din acest an. Locul 13 în clasamentul general este cel mai bun rezultat obținut vreodată de un pilot român în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

Pe prima poziție în WRC 2 s-a clasat fostul pilot oficial Volkswagen, Andreas Mikkelsen, care a concurat la volanul unei Skoda Fabia R5. Turul Corsicii 2017 a fost câștigat de belgianul Thierry Neuville (Hyundai i20 Coupe WRC), pe locul 2 a terminat francezul Sebastien Ogier (Ford Fiesta WRC), în timp ce poziția a treia a podiumului a fost ocupată de spaniolul Dani Sordo (Hyundai i20 Coupe WRC).

 

Suntem foarte fericiți pentru rezultatul obținut, dar nu foarte mulțumiți de ritmul avut pe probe. Ne așteptam să fim puțin mai rapizi. La început, când am văzut lista de înscriși în WRC 2, un loc 4 părea imposibil de obținut, dar, până la urmă am reușit, iar recunoașterile făcute foarte bine au contat mult. Am fost foarte atenți la interioarele virajelor, am stat departe de greșeli, de pene și am ajuns pe această poziție care ne aduce puncte foarte importante în economia sezonului 2017. Știm ce avem de făcut pentru a îmbunătăți ritmul și deja de zilele viitoare vom pregăti și mai bine următoarea etapă, pentru a fi mai performanți.

 

Următoarea etapă din WRC în care Simone Tempestini va lua startul, Raliul Portugaliei, se va desfășura în perioada 18 – 21 mai 2017.

Start în WRC 2 pentru Simone Tempestini

Câștigător al Raliului Brașovului 2017, prima etapă din campionatul României, Simone Tempestini nu a avut prea mult timp de respiro, îndreptându-și atenția către Turul Corsicii, etapă de campionat mondial și prima rundă care va conta în ierarhia WRC 2, miza internațională pentru juniorul NRA în acest an.

 

Deși a mai luat două starturi în această stagiunea a Campionatului Mondial de Raliuri, la Monte Carlo și în Suedia, Turul Corsicii are o însemnătate deosebită pentru Simone Tempestini, care va face tot posibilul să obțină un rezultat care să-l avantajeze în economia clasamentului WRC 2.

 

În 2017 vor fi șase etape în care Simone va puncta în această clasă, a doua ca valoare în cea mai importantă competiție de raliuri din lume – Turul Corsicii, Raliul Portugaliei, Raliul Finlandei, Raliul Germaniei, Raliul Spaniei și Raliul Marii Britanii, iar la Raliul Poloniei va participa fără să puncteze WRC 2.

Cea mai mare provocare a începutului de an a fost adaptarea la noua mașină, Citroen DS3 R5, iar cei peste 100 km de probă specială de la Raliul Brașovului au contribuit la îmbunătățirea interacțiunii dintre Simone și aceasta. Mai sunt încă multe de pus la punct, dar Turul Corsicii ar trebui să consolideze colaborarea.

 

Obiectivul este de a acumula cât mai multă experiență și de a termina raliul, iar dacă totul va decurge conform planurilor și vor fi câștigate și puncte în clasamentul general, va fi cu atât mai bine. Simone va face echipaj, ca și în sezonul trecut din WRC, cu navigatorul italian Giovanni Bernacchini. Turul Corsicii se desfășoară în periaoda 6 – 9 aprilie, pe parcursul a 10 probe speciale care însumează nu mai puțin de 316,76 kilometri. Startul oficial se va da din Ajaccio, iar parcul de service va fi localizat în Bastia.

 

Abandon pentru Simone Tempestini in Raliul Suediei 2017

Deși pornea doar cu gândul de a efectua ultimul test important înaintea campaniei WRC 2, Simone Tempestini s-a văzut nevoit să încheie mai repede decât și-ar fi dorit etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri, după ce o ieșire în decor l-a pus în imposibilitatea de a continua întrecerea.

 

Strategia juniorului Napoca Rally Academy a fost clară încă de la începutul stagiunii 2017 din Campionatul Mondial – două etape de acomodare cu noul automobil de concurs, Citroen DS3 R5 și apoi un parcurs cât mai bun în calendarul WRC 2 (în care vor puncta în total șase etape). Raliul Suediei avea rolul de a suda cât mai bine legătura dintre echipaj și mașină, însă lucrurile nu au decurs conform așteptărilor.

 

Dacă la shakedown totul a mers normal, iar echipajul Simone Tempestini/Giovanni Bernacchini s-a declarat mulțumit de reacomodarea la condițiile de concurs impuse de un traseu acoperit cu zăpadă și gheață, încă din prima zi a raliului au apărut ceva probleme, inclusiv o pană ce a dat peste cap cadența echipajului cu numărul 84. Toate au culminat cu încăpățânarea Citroenului DS3 R5 de a porni în parcul de service, sâmbătă dimineață, situația care a condus la o întârziere de 5 minute la start (și automat în clasamentul general).

 

Impulsionat de această problemă și hotărât să mai recupereze din pierdere, Simone a crescut constant ritmul și a forțat pe alocuri. Din păcate, o ieșire în decor ce a avut loc pe Proba Specială 14 a produs daune destul de importante mașinii și i-a forțat pe cei doi să pună punct aventurii din Suedia.

 

După un astfel de raliu nu prea ai cum să fii mulțumit. Însă, îmi place să caut și lucrurile bune între toate ghinioanele de care m-am lovit. Mi-au plăcut probele pe care am apucat să evoluez, mi-a plăcut că am reușit să mă înțeleg din ce în ce mai bine cu mașina. Sigur, dacă nu ar fi existat problema din service, când nu am putut s-o pornim, poate că am fi fost mai relaxați și am fi riscat mai puțin. Una peste alta eu spun că suntem mai bine pregătiți pentru Corsica, unde va începe să conteze cronometrul și pentru noi”, a concluzionat dublul campion de raliuri al României, Simone Tempestini.

 

Următoarea etapă din calendarul WRC se va desfășura în Mexic, însă componentul Napoca Rally Academy nu se va afla la start. El va reveni odată cu Tour de Corse, raliu care va avea loc în perioada 6 – 9 aprilie și care va conta și în clasamentul WRC 2.