Romstal și Valrom se alătură lui Raul Badiu în drumul său către titlul mondial de junior la raliuri
Cu cinci etape în sezonul 2021, Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori și-a programat debutul la finalul lunii aprilie, în Croația. Competiția dedicată celor mai rapizi și talentați piloți de pe mapamond continuă în luna mai cu o nouă cursă, de această dată în Portugalia. România va fi reprezentată în cel mai important campionat dedicat raliurilor de echipajul format din Raul Badiu (pilot) și Rareș Fetean (copilot).
Cei doi sibieni au participat la Raliul Croației din aprilie, unde au dovedit că sunt unii dintre favoriți în cursa pentru titlul mondial dedicat juniorilor. Cu evoluții foarte rapide, Raul și Rareș au atras aplauzele fanilor prezenți la cursă și a susținătorilor de acasă, însă problemele tehnice i-au privat de un rezultat bun.
Badiu și Fetean continuă campania din Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori cu Raliul Portugaliei, următorul eveniment în programul competițional al celor doi. Scopul echipajului este să lupte pentru laurii victoriei cu alte șapte echipe din țări cu o istorie puternică în motorsport: Finlanda, Marea Britanie, Estonia, Slovacia sau Letonia.
„Performanțele de la Raliul Croației nu au trecut neobservate și asta ne bucură foarte mult. Am arătat că suntem rapizi și că ne numărăm printre favoriții la titlul mondial al juniorilor, iar astfel doi noi parteneri au decis să ne susțină. Anunț cu plăcere faptul că Romstal și Valrom s-au alăturat efortului comun al partenerilor tradiționali în drumul nostru spre performanță și cea mai înaltă treaptă a podiumului” a spus Raul Badiu înaintea plecării către Porto.
Raliul Portugaliei se desfășoară în perioada 20-23 mai 2021 și are loc pe un total de 1514 de kilometri, dintre care 337 de kilometri de probă specială. Macadamul va fi suprafața de rulare, fapt care va spori dificultatea cursei din cauza durității, a bolovanilor întâlniți și a posibilității mare de pene de cauciuc.
Competiția va purta concurenții prin zona de nord a Portugaliei, centrul cursei fiind amplasat în orașul Porto. Startul festiv și primele probe speciale vor avea loc în apropierea orașului istoric Coimbra, cunoscut pentru zona medievală centrală și universitatea din localitate. Șapte probe speciale și o superspecială sunt programate vineri, în prima zi de concurs, ca mai apoi echipajele să parcurgă alte șapte probe cronometrate sâmbătă, printre care și „regina” raliului, „Amarante”, în lungime de aproape 38 de kilometri.
Duminică vor avea loc cinci speciale, cel mai important moment al zilei fiind cele două treceri de pe „Fafe”, cunoscută fanilor din întreaga lume pentru o spectaculoasă săritoare. Sute de mii de fani se aliniază anual pe marginea drumului și aplaudă fiecare echipaj care parcurge impresionantele viraje, în timp ce alte milioane de spectatori urmăresc acțiunea prin intermediul transmisiunilor în direct.
„Suntem entuziasmați să luăm startul în Portugalia, un raliu spectaculos, cu o istorie imensă și care este foarte iubit de către fani. Continuăm cu determinare la cel mai înalt nivel cu un singur gând în minte: obținerea titlului de campion mondial la juniori. Ne pregătim intens pentru a ne îndeplini obiectivele și ne bucurăm că avem parte de susținerea unor noi parteneri, care au decis să ne sprijine efortul spre performanță.” a spus pilotul Raul Badiu.
Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori este dedicat piloților cu vârstă mai mică de 29 de ani, fiind locul unde cei mai rapizi și talentați sportivi din lume concurează. Cele opt echipaje înscrise în acest sezon se luptă pentru marele premiu oferit învingătorului la finalul celor șase etape din calendar: o mașină Ford Fiesta Rally2, anvelope și înscriere pentru curse din sezonul următor. Duelul are loc în condiții egale, toți participanții concurând cu modele identice: Ford Fiesta Rally4, o mașină construită după cele mai înalte standarde ale Federației Internaționale ale Automobilului și care furnizează aproximativ 220 de cai putere.
Începând cu Raliul Portugaliei, doi noi parteneri puternici susțin performanța și se alătură echipajului: Romstal și Valrom. Aceștia vor contribui la implicarea partenerilor deja existenți în dorința de a promova România în cel mai important campionat internațional de raliuri la nivel mondial.
Participarea echipajului Raul Badiu & Rareș Fetean în cadrul Junior WRC 2021 este posibilă cu sprijinul partenerilor Romstal, Valom, Ion Moș, Renomia SRBA Insurance Broker, ELTA90 Medical Research, Smart ID Dynamics, Omniasig și cu susținerea Ministerului Tineretului și Sportului, Federației Române de Automobilism Sportiv și Automobil Clubul Român.