Category Archives: Trofeul Campulung Muscel

Victorie pentru Cosmin Dragnea in memoria bunicului sau

Tanarul pilot bucurestean Cosmin Dragnea, care a reusit o noua victorie in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop, a avut parte si de sentimente contradictorii. Vestea trista care a umbrit aceasta importanta victorie a lui Cosmin, a fost decesul bunicului sau Dumitru Dragnea, care s-a stins din viata chiar in ziua cursei.

 

 

Apropiatii sai au decis sa amane momentul in care l-au anuntat pe Cosmin despre aceasta nefericita intamplare pana dupa cursa si festivitatea de premiere, astfel incat tanarul pilot bucurestean sa se poata concentra exclusiv la pilotaj. Acest rezultat confirma parcursul excelent inceput in acest an, Cosmin reusind sa se situeze pe podium la toate cele sase etape la care a luat startul in 2013.

 

O parte din “vina” o poarta si mecanicii sai care au pregatit perfect pentru cursa, automobilul Mitsubishi Lancer EVO VII de grupa A. Victoria la grupa A, obtinut de Cosmin la cea de-a doua editie a Trofeului Campulung Muscel, ii consolideaza acestuia pozitia de lider al grupei, cu doar doua etape ramase de disputat in acest sezon.

DSC_6686

Vreau sa dedic aceasta victorie bunicului meu, care a fost alaturi de mine si m-a sprijinit in tot ce am facut pana acum in acest domeniu. Din punct de vedere competitional a fost o cursa perfecta pentru mine la Campulung Muscel insa vestea trista pe care am aflat-o abia dupa festivitatea de premiere m-a intristat extrem de mult.

 

 

La Campulung a fost asa cum ne-a obisnuit, iar spectatorii numerosi au facut ca de fiecare data o atmosfera de vis pentru o competitie automobilistica. Vremea frumoasa a fost pe placul tuturor, atat a noastra a concurentilor cat si a fanilor care au luat cu asalt traseul catre cabana Voina. Imi doresc cat mai multe astfel de weekenduri in care totul functioneaza cum trebuie si sper sa reusesc sa pastrez sefia clasamentului la grupa A pana la finalul sezonului.” declara optimist Cosmin Dragnea dupa un parcurs excelent pana in acest moment in Campionatul National de Viteza in Coasta 2013.

 

Incepand cu aceasta etapa, Cosmin Dragnea beneficiaza de sprijinul altor doi parteneri puternici pentru evolutiile sale in Campionatul National de Viteza in Coasta. „Vinoteca mea” este un nou magazin de vinuri din Bucuresti care ofera clientilor sai vinuri de la aproape toate cramele din Romania dar si de la producatori din strainatate iar  Ecoyl-Benz are in portofoliu cateva statii de combustibili.

 

Cosmin Dragnea este sustinut in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mega Image, KFC Romania, Rombacom, Du Pont, Vinoteca Mea, Ecoyl-Bnz, Motul si Andre`s Fast Service.

Bogdan Rusea urca Loganul pe podium si la Trofeul Campulung Muscel

In perioada 7 – 8 septembrie s-a desfasurat la Campulung Muscel pe traseul Leresti-Voina, etapa a VI-a a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Etapa s-a bucurat de o participare numeroasa atat din partea spectatorilor, cat si a concurentilor (85 inscrisi la start).

 

Bogdan Rusea a reusit un nou podium la volanul Daciei Logan obtinand locul al II-lea la clasa H1, la doar 2 secunde de primul loc : “Sunt foarte mulţumit de modul in care s-a comportat masina si de treaba buna facuta de echipa de mecanici. Impreuna cu sponsorii nostri Service Auto Serus SRL, Total Romania SA şi Safety Broker SRL dorim să promovăm în continuare acest model de maşină, să o păstrăm vizual cât mai aproape de varianta originală. Deşi ştim şi putem să pregătim un motor Renault de 1,6 pentru a ajunge la 220-230 CP, obiectivul nostru şi al sponsorilor noştri este să punem în valoare marca naţională cu avantajele ei native.Pe parcursul celor 3 ani Loganul s-a dovedit foarte fiabil şi a avut un singur abandon, o performanţă în sine având în vedere condiţiile extreme ale curselor.

 

În acest moment Dacia Logan Serus este cel mai performant Logan din tara noastra fiind pregatit aproape integral in Romania. În plus efectului vopselei negru mat, Ixell, ii da si un aspect mai agresiv.

Bogdan Rusea

 

Marius Amir, director zonal de vânzări Total Romania SA, sponsorul echipei Serus Racing Club, a  urcat alaturi de Bogdan pentru prima oara in masina de concurs: Felicitări echipei Serus Racing Club! Aşa cum ne-au obişnuit, au obţinut un nou podium. A fost un sfarsit de saptamana extrem de placut si foarte multi spectatori au venit sa admire intrecerea. Bogdan si Loganul au fost printre favoriti, fara indoiala, evident din cauza popularităţii maşinii, cât şi a pilotului care şi-a câştigat un renume printre loganişti. Am mers si eu alaturi de Bogdan si pot spune ca senzaţia este de milioane.”  

 

Viorel Vasile, director Safety Broker, unul din cei mai importanti brokeri de asigurari  din Romania, ne-a transmis: Ne bucurăm că seria succeselor continuă. Serus Racing Club a gasit mixul perfect între o maşină normală şi uimitoare în acelaşi timp, o echipă tehnică bine pregătită şi un pilot talentat şi dă forţă unei idei care ne umple de mândrie: că avem calitate şi profesionalism şi în România. Cu resurse puţine, putem obţine rezultate superbe. 

 

 Va asteptam alaturi de noi şi la ultimele 2 etape: 28-29 septembrie la Râşnov şi 19-20 octombrie la Straja. 

 

Credit Foto: RallyZoom.ro

Adi Iliescu și gustul dulce al victoriei

Dacă sâmbătă dimineață tremura de frig îmbrăcat doar în combinezon, la cele doar 6 grade Celsius afișate de termometre la Câmpulung Muscel, duminică dupa-amiază lucrurile stăteau la polul opus pentru Adi Iliescu, încins puternic de prima victorie la Grupa A, Clasa 2, în Cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2013.

 

Trofeul Muscel 2013 a avut o desfășurare de poveste pentru tânărul pilot de doar 17 ani. Deși din motive independente de voința lui Adi deplasarea s-a făcut cu un minim de logistică, fără o asistență tehnică foarte bine pusă la punct, automobilul de concurs Renault Clio RS a avut o comportare ireproșabilă pe toată durata weekend-ului muscelean și și-a purtat într-un final proprietarul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ziua de sâmbătă a fost ideală pentru acomodarea cu frumosul traseu de viteză ce curge sinuos dinspre Lerești înspre Cabana Voina. După deprinderea tainelor coastei, Adi a obținut cel de-al treilea timp în cadrul antrenamentelor cronometrate, fiind devansat de Aurelian Andronache (Honda Civic) și de Silviu Dumitrescu (Citroen C2 S1600).

 Adi Iliescu

Duminică ambițiile pilotului cu numărul de concurs 44 au fost mai mari. Cu un set nou de anvelope și cu dorința unui rezultat mare în gând, Adi s-a aliniat la start cu obiectivul de a pilota cât mai cursiv și mai curat, ingrediente absolut necesare unui rezultat foarte bun pe un traseu cum este cel de la Trofeul Muscel. Iar socoteala a ieșit întocmai. În urma unei evoluții fără greșeală în cele două manșe de concurs Iliescu a obținut un rezultat foarte bun, timpul său cumulat fiind de 3 minute 34 de secunde și 584 de miimi de secundă. În tensiunea competiției, și motivat pentru o evoluție cât mai bună în fața muscelenilor săi, Aurelian “Dode” Andronache, principalul adversar al lui Adi la Clasa A2, a comis o eroare anticipând un start. În urma penalizării primite timpul său cumulat în concurs a fost de 3 minute, 34 de secunde și 883 de miimi.

 

Așa se face că Adi Iliescu și-a adjudecat victoria la clasă, dar și în clasamentul juniorilor. Totodată, cel mai tânăr pilot care a luat startul la Câmpulung (17 ani și o lună) a reușit să se claseze pe poziția a 24-a în clasamentul Open al etapei de coastă, din cei 55 de concurenți care au reușit să termine competiția. Cu un an înaintea momentului în care va avea posibilitatea de a-și câștiga dreptul de a șofa pe drumurile publice, Adi se dovedește un pilot cu din ce în ce mai multă experiență, pe lângă talentul pe care l-a dovedit în diferite rânduri până acum. Iar drumul pe care a pornit este cu un singur sens, așa că din ce în ce mai mulți ochi vor fi ațintiți asupra sa de acum.

 Podium Adi Iliescu

La finalul competiției Adi a declarat: “Cum aș putea să fiu altfel decât foarte încântat de această victorie? Este o mare realizare pentru mine, la care acum un an nici nu puteam să mă gândesc. Sper ca progresul meu să continue de la etapă la etapă și astfel de rezultate să devină obișnuință. Sunt conștient că a fost un cumul de factori, favorizat și de startul anticipat al lui Dode, din prima manșă de concurs, dar jocul are reguli, iar eu am fost beneficiarul acestor întâmplări. Dode este un adversar foarte puternic, la care mă raportez și care mă împinge involuntar spre progres, iar din acest punct de vedere îi mulțumesc și-l felicit pentru evoluția foarte frumoasă de pe teren propriu. Sper ca și la următoarele etape ale CNVCD 2013 să am o comportare la înălțime și să le produc astfel bucurii tuturor celor care mă sprijină și cred în mine. Îi mulțumesc tatălui meu în primul rând, căruia îi dedic această cupă, familiei și tuturor celor care m-au ajutat, atât la Trofeul Muscel, cât și pe durata anului sportiv 2013“.

 

Următoarea etapă la care tânărul pilot bucureștean va lua startul este Trofeul Râșnov, care se va desfășura în perioada 28-29 septembrie la Râșnov, în apropiere de Brașov. În același timp au fost intensificate pregătirile și pentru participarea la cel puțin o etapă de raliu în actualul sezon competițional, Adi fiind hotărât să pășească încrezător și pe acest nou teritoriu.

 

Credit Foto: RallyZoom.ro

Alex MIREA preia pozitia de lider la clasa H1

Cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, desfasurata la Campulung Muscel pentru a doua oara pe traseul spre cabana Voina, a reprezentat pentru Alex MIREA cea de-a patra victorie consecutiva la clasa H1. Victoria este cu atat mai importanta cu cat pilotul bucurestean preia astfel pozitia de lider al clasei, devansandu-l cu trei puncte pe ocupantul pozitiei a doua.

 

 

Alex nu s-a multumit doar cu o simpla victorie si asa cum ne-a obisnuit de la etapele precedente,  a reusit sa doboare din nou recordul clasei in cursa, oprind cronometrul in prima urcare la 1:42.636 s, un timp cu aproximativ 6 secunde mai bun fata de cel de anul trecut.   

 

 Ma bucura foarte mult victoria de la Campulung Muscel, nu a fost usor mai ales ca prietenul si adversarul meu direct Bogdan Rusea este un pilot foarte bun si talentat. Reusita din acest weekend ma propulseaza in fruntea clasamentului de la clasa H1, o recompensa frumoasa pentru munca pe care o depun atat eu cat si partenerii care sunt alaturi de mine in acest sezon. Traseul este unul pe placul meu mai ales ca este de viteza si s-a potrivit foarte bine masinii mele Honda Civic. Vreau sa multumesc publicului care a fost din nou extraordinar si numeros asa cum ne-a obisnuit la Campulung Muscel. Multumesc tuturor pentru incurajari si sper sa fie alaturi de mine si la irmatoarea etapa.” declara Alex MIREA dupa un weekend perfect.

_DSC8165

Atat in campionatul de viteza in coasta cat si in cel de raliuri, Alex traverseaza o perioada excelenta in ceea ce priveste rezultatele obtinute in ultima perioada si in afara de cele patru victorii consecutive, moralul sau se situeaza la cote ridicate si datorita celor doua victorii obtinute in Campionatul National de Raliuri Dunlop. Revenit in acest an la volanul unui model Suzuki Swift Sport, Alex a reusit dupa doar doua curse sa se situeze in fruntea clasamentului dedicat noii cupe monomarca, Cupa Suzuki.

 

Deja atentia mea se indreapta spre Raliul Moldovei Bacau care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani. Alaturi de prietenul si copilotul meu Dragos DESPINOIU ne gandim la cea de-a treia noastra prezenta in Campionatului National de Raliuri in acest an, unde ne propunem un nou podium astfel incat sa ne consolidam pozitia de lider in Cupa Suzuki. Acesta este obiectivul nostru principal si daca vom reusi si un nou podium la clasa 9, acest lucru nu va putea decat sa ne bucure. spunea Alex inainte de a porni catre Bacau.

 

Prezenta lui Alex MIREA in Campionatul National de Viteza in Coasta este posibila in 2013 datorita partenerilor www.sgmarket.ro, www.deltaglass.ro, www.superperformance.ro, www.vbcs.ro, www.casa-fiscala.ro dar si a catorva prieteni.

Lucien Hora, o nouă victorie la Trofeul Câmpulung

Cu un spectaculos 1:26.793, obţinut într-o singură manşă de concurs, Lucien Hora a câştigat fără emoţii etapa a VI-a din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, desfăşurată sâmbătă la Câmpulung, pe traseul Lereşti- Voina. Astfel, reşiţeanul îşi păstrează titlul obţinut anul trecut şi îşi trece în palmares şi laurii de campion al celei de a doua ediţii a Trofeului Câmpulung Muscel. 

 

Pe Lola Formula 3000, Hora nu a avut probleme să se impună pe circuit duminică, campionul reuşind cei mai buni timpi şi la antrenamentele de sâmbătă.  Hora a reușit de fiecare dată să-și îmbunătățească rezultatul, ajungând la final, în ultima urcare de concurs la 1:26.793, timpul de referință absolut al weekend-ului, iar cu această victorie, a sărit pe prima treaptă a clasamentului general, cu două etape înainte de final. Andrei Dumitrescu s-a clasat pe locul al doilea, iar Ovidiu Zaberca a mai reușit un podium, ajungând al doilea în clasamentul general.

 

Câmpulungeanul Norris Mageanu a fost imbatabil pe traseul de la Lerești, obținând  primul success al sezonului la Grupa N, unde l-a surclasat pe liderul clasamentului general, Edu Stan.
 
 
La debutul său în competițiile oficiale, campioana la sărituri Monica Iagăr a reușit să urce pe podium la clasa sa, Diesel.
 Armando Battocchi a obținut o nouă victorie lejeră în intrecerea mașinilor cu două roți motrice,  pe al său FERRARI 308 GTB.
 
 
Din cei 82 de competitor înscriși, 78 au participat la antrenamente. La cursă nu au mai intrat decât 74, după mai multe abandonuri.
 
 
Vremea frumoasă i-a imbiat pe pasionații sportului cu motor pe traseu, forțele de ordine estimând o prezență de aproximativ 5000 de spectatori.
 
 
Vali Porcișteanu, show total. Cel mai spectaculos de pe traseu a fost campionul naţional en-titre Vali Porcişteanu, care a alergat ca deschizător cu maşina de stradă. Talentul, îndemânarea, dar şi faptul că ştia ceva mai bine traseul, i-au permis pilotului argeşean să aibe o comportare pe traseu care a ridicat nivelul de adrenalină în rândul spectatorilor şi a “consumat gumele” de pe “Negruţa”. Porcișteanu nu s-a dat înapoi de la a face spectacol nici măcar la coborâre.
 
 
Organizatorii își cer scuze concurenților de la clasa A4, care, dintr-o eroare neintenționată, nu au fost premiați.
 
lucien_hora_finish
Clasament
Clasament:
1. Lucien Hora        2:53.966
2. Andrei Dumitrescu  +4.609
3. Ovidiu Zaberca     +9.016
4. Armando Battocchi  +11.596
5. Norris Mageanu     +17.111
6. Eduard Stan        +19.323
7. Dudu Senchea       +20.698
8. Cosmin Dragnea     +21.609
9. Mircea Padurean    +23.830
10.Radu Fenyo         +26.652  
 
 
Trofeului Câmpulung Muscel 2013 a fost organizat, sub egida FRAS, de Brothers Motorsport, în parteneriat cu CJ Argeş şi Primăria Câmpulung, şi cu susţinerea Primăriei Lereşti, SILDVB, Pasteur Caroseria, DJTS Argeş, Toyota România, Pentarom, Kilicom Tractări Auto, Magic Safe Security!

Trofeul Campulung Muscel – Antrenamente si ordinea de start in concurs

Camila Campulung 2013

Clubul sportiv Brothers Motorsport organizeaza in perioada 7-8 septembrie cea de-a doua editie a Trofeului Campulung Muscel. Competitia reprezinta cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta 2013. Pentru al doilea an consecutiv concursul se va desfasura in zona barajului Rausor pe drumul judetean 734 Leresti – Voina.

 

Antrenamente1+2+3

 

StartDuminica

 

Morcov da startul toamnei

Nu este vorba despre celebra leguma cu o tona de calitati pentru corpul omenesc. Aici vorbim chiar de un Morcov care polueaza si chiar mai mult decat o facea in trecut. Morcov-ul de care vorbim este vestit si chiar mai cunoscut decat Valentin Cimpoeru. Cine e Valentin Cimpoeru? Morcov si Valentin sunt una si aceasi persoana, dar personalitatea Morcov este mai cunoscuta. Un fel de “Dr. Jekyll and Mr. Hyde” (celebra nuvela din 1886, transpusa pe micile si marile ecrane in numeroase variante). Morcov si Valentin nu au ajuns inca la acel stadiu de celebritate, dar se pare ca o casa de productie EvLSkillz.ro (nici ca se putea o casa cu un nume mai potrivit) are in vedere ecranizarea povestii.

 

Cele doua personalitati sunt cum altfel decat una buna si alta rea. Valentin este baiatul cuminte care ziua in viata de zi cu zi munceste la un garaj pentru a aduna bani si a face lumea mai fericita atunci cand pleaca cu masinile revigorate de la garaj, sa se poata bucura de momente frumoase in continuare. Valentin evident ca are si el o pasiune /hobby etc. asa cum se intampla in cazul majoritatii populatiei. Aproape tot ce produce Valentin se directioneaza spre Volkswagen-ul Golf MK1, mandria lui Valentin. In unele nopti si cam de doua ori pe luna (in vremurile bune), personalitatea Morcov isi face insa aparitia si tot ce Valentin produce intr-o luna, doua, trei se evapora in cateva zile ore sau chiar minute. Raul isi face aparitia si distruge binele cu greu realizat.   

Morcov & Valentin Cimpoeru

Morcov-mobilul (iarasi personalitatea intunecata a avut castig de cauza) va iesi in acest an la parada, si unde se putea altfel decat intr-unul din cele mai frumoase si importante locuri pentru Valentin, Campulung Muscel. La sfarsitul acestei saptamani (adica 7-8 septembrie) pe traseul spre cabana Voina, va fi pentru prima oara in acest an cand Morcov-mobilul va fi vazut in actiune, mai ales ca a si primit vitamine care l-au facut mai musculos. Se asteapta ca o herghelie de 260 de cai sa isi faca aparitia pe drumul judetean 734 si sa perturbe linistea locatarilor din Leresti. Se pare insa ca nu vor fi consecinte prea mari de suportat pentru ca totul este legal cei de la Brothers Motorsport asigurandu-ne de acest lucru.

 

De cinci ani de zile nu mai pot sa scap de raul asta, Morcov, care efectiv ma pune la munca in fiecare zi sa poata concura cu Morcov-mobilul, pe care il si strica imediat. Eu muncesc pregatesc masina si el o strica intr-o clipita. In urma cu 3 ani a stricat 3 cutii de viteze in 3 zile, ii plac cutiile, nu stiu de ce, au fost cred ca 10 in 2 ani pana acum. Nici masina nu a mai suportat la un moment dat la Teliu roata din dreapta fata a plecat de nebuna singura si era sa darame si un pod de cale ferata. Numai nenorociri face Morcov. Acum mergem la Campulung Muscel, am luptat tot anul, dar nu am mai putut, Morcov a invins iar. Sper sa nu mai strice masina anul asta, mai ales ca pana acum am muncit sa o fac si sper sa le placa fanilor evolutia cu Universal 650.” declara Valentin Cimpoeru despre Morcov cu doar 1 zi inainte de plecare catre Campulung Muscel.     

 

Morcov va deschide traseul de la Campulung Muscel in acest an, in calitate de forlighter, personalitatea sa fiind mult prea puternica pentru a se masura cu alti muritori de rand.   

Trofeul Câmpulung și Festivalul Posada, împreună pentru Câmpulung!

Organizatorii Trofeului Câmpulung și cei ai Festivalului de rock Posada își dau mâna, într-un demers în premieră, pentru a promova municipiul Câmpulung și județul Argeș.

 

Cea de a VI-a etapă din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, și Festivalul de rock Posada, readus pe afișul evenimentelor de marcă de către primăria Câmpulung în urma unui proiect european, se vor desfășura simultan în acest weekend.

 

Astfel, iubitorii sportului cu motor și cei ai muzicii rock sunt invitați să participe la spectacolul cailor putere ai celor mai cunoscuți piloți din țară pe traseul Lerești- Voina precum și la spectacolul de muzică de la stadionul municipal, acolo unde, în afară de cele 12 trupe finaliste, vor concerta Zob, Lună Amară și alte trupe cunoscute.

 

Duminică, vor avea loc momentele culminante ale celor două evenimente cu tradiție în municipiu: peste 70 de piloți vor concura pe traseul de pe drumul județean reabilitat cu fonduri europene de către Consiliul Județean Argeș, în timp ce la stadionul municipal, rockerii își dau întâlnire la gala de premiere.

 

Trofeul Câmpulung 2013 este organizat de Clubul Sportiv Brothers Motorsport în parteneriat cu Primăria Cîmpulung și este susţinut şi promovat de către Consiliul Judeţean Argeş.

 

Cosmin Dragnea - Trofeul Teliu 2013

„Trofeul Câmpulung Muscel 2013”: tradiţie şi continuitate!!!

A vorbi despre automobilism în Muscel este la fel de natural ca a discuta despre fotbal în Bănie sau Giuleşti. Sportul cu motor în zonă îşi are originea, bineînţeles, în tot ceea ce a „produs” uzina ARO: automobile de competiţie performante, piloţi talentaţi şi ambiţioşi, şi nu în ultimul rând, evenimente care  s-au transformat în adevărate sărbători ale muscelenilor.

 

Primăria Municipiului Câmpulung duce mai departe această tradiţie, fiind principalul susţinător al organizării competiţiilor automobilistice din Muscel, evenimente apreciate şi incluse în fiecare an în calendarele Federaţiei de specialitate.

 

Este onorant pentru noi să găzduim a VI-a etapa din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi sperăm ca şi în acest an toţi participanţii să aibă o şedere cât mai agreabilă în Muscel!”, a precizat Călin Andrei, primarul municipiului Câmpulung.

afis_A3_v2

Competiţia se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 septembrie 2013, pe traseul Lereşti –Voina, drum care va fi restricţionat pentru circulaţia publică în intervalul orar 07.00- 19.00!

 

Parteneri ai evenimentului ”Trofeul Câmpulung Muscel 2013” sunt Consiliul Judeţean Argeş,  SILDVB, Pasteur Caroseria, DJTS Argeş, Toyota România, Primăria Comunei Lereşti, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security!

Trofeul Campulung Muscel – Documente oficiale

Camila Campulung 2013

Clubul sportiv Brothers Motorsport organizeaza in perioada 7-8 septembrie cea de-a doua editie a Trofeului Campulung Muscel. Competitia reprezinta cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta 2013. Pentru al doilea an consecutiv concursul se va desfasura in zona barajului Rausor pe drumul judetean 734 Leresti – Voina. 

 

CNVC_Harta_traseu_Campulung

 

reg._part._campulung_2013

CNVC_Cerere__inscriere_individuala_Campulung

CNVC_Cerere_inscriere_a_echipei_Campulung

CNVC_Fisa__verificare_tehnica_Campulung

CNVC_Cerere__copilot_invitat_Campulung