O provocare în premieră

A treia etapă a sezonului 2010, programată în acest week-end, reprezintă o provocare cu totul şi cu totul nouă, Raliul Târgu Mureş fiind o premieră în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

La capătul sesiunii de recunoaştere a traseului şi a shake-down-ului desfăşurat în după amiaza zilei de joi, echipajul Cosmote, Titi Aur şi navigatorul său Karoly Borbely şi-au făcut o imagine completă asupra condiţiilor de concurs din acest al treilea test pe asfalt al sezonului.

Traseul este unul de mare viteză în totalitate şi trebuie mers periculos de tare după părerea mea.

Primele speciale ale raliului deşi sunt denivelate şi cu destul de multe gropi nu sunt rele, însă „renumita” probă Praid nu este o probă de raliu. Depinde evident şi cum privim raliurile…prin comparaţie cu un traseu ca cel din Raliul Spaniei, poate că ne apropiem, însă în principiu un raliu de asfalt înseamnă probe înguste, virajate şi nu viteze de 200 de km/h pe kilometri întregi.

În schimb Superspeciala din Târgu Mureş este extraordinară, cu ace de păr pe piatră cubică ce facilitează evoluţii spectaculoase pentru public.

Pentru mine acest raliu reprezintă o nouă încercare de a reveni la un ritm competitiv. Am făcut teste cu maşina mea atât acasă cât şi în apropiere de Sebeş, iar aici la shakedown deşi nu am reuşit să fac decât două treceri am putut să mă conving că totul este în regulă cu maşina de concurs, a declarat Titi Aur.

Raliul Târgu Mureş va debuta în această seară la ora 19:25 cu parcurgea Superspecialei Serpentina, probă care va şi pune punct competiţiei mâine seară. Restul traseului de concurs este format din 10 probe speciale, în total concurenţii având de parcurs fix 100 de km contra cronometru.

CNRD 2010 – Et. 3 / Raliul Târgu Mureş (Târgu Mureş)

Raliul Târgu Mureş 2010 / Program

Vineri / 4.06.2010

PS 1 – Superspeciala Serpentina Tg. Mureş (2.00 km) / 19:25

Service B (Piaţa Trandafirilor / Tg. Mureş) / 19:33

Sâmbătă / 5.06.2010

PS 2 – Sănişor (4.20 km) / 9:39

PS 3 – Miercurea Nirajului (2.60 km) / 10:02

PS 4 – Mitreşti (6.40 km) / 10:17

PS 5 – Eremitu (6.50 km) / 10:42

Service D (Sovata / Parcare lângă benzinăria Mol) / 11:04

PS 6 – Praid (29.10 km) / 11:42

Regrupare (Borzont / Hotel Rubin – 120 min.) / 12:17

PS 7 – Borzont (29.10 km) / 14:36

Service F (Sovata / Parcare lângă benzinăria Mol) / 15:16

PS 8 – Sovata (6.20 km) / 15:54

PS 9 – Damineni (5.60 km) / 16:17

PS 10 – Valea (2.50 km) / 16:45

PS 11 – Laureni (3.80 km) / 17:03

PS 12 – Superspeciala Serpentina Tg. Mureş (2.00 km) / 17:31

Service G (Piaţa Trandafirilor / Tg. Mureş) / 17:51

Festivitatea de premiere (Primăria Târgu Mureş – Piaţa Victoriei) / 21:30

CNR 2010 / Clasament General (2/8 etape)

1. B. Marişca               40 p

2. D. Gârtofan             28 p

=. V. Porcişteanu        28 p

4. M. Tempestini         27 p

5. G. Szabo                 25 p

6. M. Mihalache          20 p

7. 7. H. Savu               12 p

8. T. Aur                     10 p

9. E. Keleti                   8 p

10. J. Tatu                   3 p

11. D. Ungur               1 p

Alexandru Tamasescu