Ne dorim victoria, dar si ceilalti concurenti vizeaza primul loc


Echipajele Napoca Rally Academy si-au facut astazi publice obiectivele pentru Raliul Clujului, a patra etapa a Campionatului National de Raliuri al Romaniei, care se va desfasura vineri si sambata, 25 si 26 iunie.

Cu un moral excelent dupa performanta obtinuta duminica in Serbia, unde a terminat pe locul secund in clasamentul FIA European Rally Cup (East), dar si cu un set-up aproape perfect al Peugeot-ului S 2000 pe care l-au reusit tot la Serbia Rally, Tempesta si Dorin Pulpea spera ca Raliul Clujului sa le aduca primul rezultat notabil al sezonului, in competitia interna. Weekend-ul trecut a fost in sfarsit unul bun pentru noi. Am reusit un loc doi in Serbia, care ne-a propulsat pe podium si in cadrul clasamentului general al Cupei Europei de Est. A fost un  lucru bun si pe plan psihologic, mai ales dupa abandonul de la Targu Mures, asa incat, acum asteptam Raliul Clujului cu nerabdare si cu sperante mari. Starea vremii va fi foarte importanta pentru ca, daca vor fi ruperi de nori si va turna cu galeata, intreg  raliul se va transforma intr-o loterie. Noi speram insa ca anul acesta sa fie anul nostru si sa castigam aici la Cluj, a declarat Tempesta.

Liderii clasamentului general al Campionatului National de Raliuri, Bogdan Marisca si Sebastian Itu, au nevoie, la randul lor, de o victorie la Cluj, pentru a-si consolida pozitia si pentru a aborda linistiti a doua jumatate a campionatului, cu etape programate a se desfasura pe macadam. “Targu Mures a fost pentru noi un raliu la care nu ne-am atins scopul: ne-am propus un podium si am reusit doar un loc patru conjunctural. Daca nu erau abandonurile celorlalti concurenti, cred ca am fi terminat etapa trecuta doar pe locul sase sau sapte. Trebuie, deci, sa schimbam ritmul pentru ca sunt sase-sapte masini care se bat, cu sanse egale, pentru primele locuri. Se va ataca din primul minut, inclusiv in superspeciala, nu mai e loc de strategii in campionatul intern. Conteaza de pe ce pozitie intri pe macadam. Noi ne dorim clar o noua victorie la Cluj, dar si Marco si ceilalti concurenti vizeaza tot primul loc. Daca vremea va continua sa fie ca si acum, alegerea cauciucurilor va fi extrem de importanta si cine va avea inspiratie in acest sens va avea si castig de cauza. Targetul nostru este, asadar, un loc pe podium, chiar unul dintre primele doua si, cu siguranta, ne dorim ca si dupa aceasta etapa sa ramanem liderii campionatului”, a anuntat Bogdan Marisca.

La grupa A, echipajul Danny Ungur /Tony Avram se afla in acest moment pe pozitia secunda, cei doi fiind lideri in cadrul clasamentului Citroen Racing Trophy.  Echipajul Napoca Rally Academy se bazeaza insa pe un rezultat bun in raliul  de casa pentru a nu pierde contactul cu Edwin Kelety, liderul grupei A, dar si pentru a-si apara pozitia in cadrul Trofeului Citroen. La Targu Mures nu am reusit un rezultat bun, dar am obtinut puncte importante. La Cluj ne propunem, bineinteles, victoria la grupa A si in Citroen Racing Trophy. Vom incerca sa ne facem o strategie corecta, nu este timp  de asteptat intr-un raliu, practic, de o zi. Cred ca titlul la grupa A nu este inca jucat. Noi suntem pregatiti si cred ca probele alunecoase de la Cluj vor face sa se estompeze diferenta de putere dintre masini. Citroenul nostru C2 R2 merge bine in sfarsit, sper sa reusesc sa dau si eu 100%, sa fim feriti de pene si sa reusim prima victorie la grupa A din acest sezon, a spus Danny.

Insa si Vlad Cosma, alaturi de copilotul sau, Florin Dorca, isi propune victoria la grupa A si in cadrul Citroen Racing Trophy la Raliul Clujului. Dupa ce a avut parte de cate o pana de cauciuc in fiecare dintre primele doua etape si, in cea de-a treia, la Targu Mures, a lovit o bordura in timpul superspecialei si a avariat masina chiar in debutul raliului, ceea ce i-a influentat intreaga evolutie ulterioara, mezinul Napoca Rally Academy  isi doreste sa demonstreze ca, ferit de incidente, se poate lupta de la egal la egal cu ceilalti concurenti inscrisi la grupa A si sa isi adjudece chiar victoria. “La recunoasteri o sa ne notam cu atentie toate bordurile de la superspeciala. Venim dupa un rezultat bun, am obtinut un podium la Targu Mures, dar, din pacate, evolutia noastra nu a fost nici acolo asa cum ar fi trebuit sa fie. De acesta data nu o pana a fost de vina ci pilotul. Tocmai de aceea suntem foarte ambitiosi acum  si vrem, aici la Cluj, o victorie la grupa A. Vom da tot ce putem pentru a ne impune, dar nu suntem singurii care ne dorim acest lucru. Conditiile meteo vor fi aceleasi pentru toti concurentii si fiecare va trebui sa-si gaseasca o strategie, sper ca a noastra sa fie castigatoare. Sunt de acord cu Danny ca lupta la grupa A este inca deschisa, mai ales ca urmeaza etapele de macadam. Noi suntem inca optimisti si asteptam prima victorie, si-a anuntat intentiile Vlad Cosma.

Raliul Clujului, a patra etapa a Campionatului National de Raliuri, care se va desfasura vineri si sambata are programate 8 probe speciale, insumand aproape 110 kilometri.

Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy.

Credit foto: rallyphoto.ro

Comentarii

comentarii