Edwin Keleti si Victor Ponta incheie prima etapa a Campionatului National de Raliuri “Dunlop” pe pozitia a cincea in clasamentul FIA General. Aflati la prima cursa cu noua lor masina cu transmisie integrala, Edwin si Victor au avut un parcurs de acomodare la Tess Rally Brasov, care le-a adus si primele 10 puncte in Campionat. Cursa desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute a avut o mare doza de imprevizibil datorata conditiilor meteorologice schimbatoare care au pus la incercare echipajele inscrise in concurs dar si spectatorii de pe probele speciale.
Edwin Keleti: A fost una dintre cele mai nebunesti curse din punct de vedere al conditiilor meteo! Am intilnit absolut tot, de la soare si asfalt uscat pina la zapada, ploaie si noroi. A fost foarte interesant. Procesul nostru de acomodare cu masina a inceput cu un nesperat loc cinci fiindca, trebuie sa fim sinceri, cei din fata noastra care au abandonat erau mai rapizi. Noi ne-am facut cursa, am mers din ce in ce mai tare si suntem multumiti de unele pasaje unde am fost foarte aproape de cei care merg de 10-12 ani pe astfel de masini. Anvelopele Pirelli au fost puse la grea incercare, alegerea lor fiind hotaritoare in parcurgerea acestui raliu pentru ca au trebuit sa faca fata tuturor conditiilor despre care am vorbit. Inca o data ni s-a demonstrat ca putem miza suta la suta pe ele! Le multumim si spectatorilor care au venit la cursa inaugurala de la Brasov si care ne-au sustinut de pe margine in ciuda vremii imposibile.
Dupa ce timp de doi ani si-au adjudecat trofeele nationale la grupa A si in competita masinilor cu doua roti motrice Edwin Keleti si Victor Ponta abordeaza sezonul 2011 din perspectiva celei mai disputate clase a autoturismelor de raliu, cele cu transmisie integrala. In parteneriat cu Jack Daniel’s, Pirelli Romania si Colgate-Palmolive (Romania) prin Mennen Speed Stick, team-ul 99 a reusit sa ia startul in anul competitional 2011 pe un Mitsubishi Lancer EVO X preparat in configuratie N4.
Urmatorul raliu din calendarul competitional intern va avea loc la Tirgu Mures in 6-7 mai 2011.
credit foto: rallyphoto.ro