Pentru al treilea an în Campionatul Naţional de Raliuri al României, Jack Daniel’s şi programul său de responsabilitate socială „Condu responsabil: nu bea la volan!” aduce în faţa iubitorilor de raliuri o echipă deja consacrată – „Jack Daniel’s Rally Team” – formată din cei mai buni piloţi din CNR.
Pe 2 aprilie, la Bucureşti, a avut loc lansarea oficială a echipei Jack Daniel’s Rally Team. Gergo Szabo, Edwin Keleti, Victor Ponta, Titi Aur, Karoly Borbely, Cătălin Berari, Mihai Sandu şi team managerul Mihai Leu, alături de Fady Zaidan (Brown Forman – Jack Daniel’s) au susţinut o conferinţa de presă, într-un cadru relaxat şi prietenos, conferinţă urmată de un concert al trupei britanice The Tarantinos.
Gergo Szabo: “Din poziţia de campion al României în ultimii doi ani nu pot să spun decât că mă voi lupta pentru al treilea titlu. Va fi un sezon greu cu siguranţă. Dacă la prima etapă voi avea un navigator nou, pe Lorand Ferenczy, dupa Braşov voi fi alături de cel cu care am devenit campion în 2009 – Zoltan Kohler. Mă simt în România ca acasă – atât datorită campionatului, cât şi colegilor mei din Jack Daniels Rally Team şi tuturor prietenilor şi fanilor pe care îi am aici. Vă aştept pe probe şi nu uitaţi – conduceţi responsabil şi nu beţi la volan!”
Edwin Keleti şi Victor Ponta: “Suntem foarte onoraţi să ne aflăm, şi în acest sezon din JDRT, într-o companie foarte selectă. Pentru noi va fi un sezon de acomodare cu un nou tip de maşină, aşa că nu va fi uşor, dar suntem extrem de fericiţi că am ajuns în fine la acest nivel unde ne vom duela cu numele grele ale campionatului. Sperăm ca mesajul nostru de responsabilitate să aibă un impact şi mai mare decât anul trecut, astfel încât să ne aducem contribuţia la sporirea siguranţei pe drumurile publice! Va fi un sezon lung şi, sperăm, frumos, în care ne dorim mult ca fanii să vină în număr cât mai mare la raliuri pentru a gusta sau a descoperi acest sport minunat.”
Titi Aur : “Sunt pentru al doilea an cu Karoly şi după rezultatele de anul trecut pot spune că deja ne-am acomodat şi aşteptăm un an cu rezultate şi mai bune.”
Karoly Borbely: “Mă bucur că suntem din nou membri ai echipei Jack Daniel’s Rally Team şi că acest program continuă. Sloganul pe care îl ştie deja toată lumea ne va însoţi şi în acest sezon. După un prim an în care relaţia pilot – copilot s-a consolidat, ne asteptăm la un an mai bun.”
Cătălin Berari şi Mihai Sandu: “Începem al treilea sezon cu Jack Daniel’s şi putem vorbi deja despre tradiţie. Avem o echipă extraordinară, rezultate foarte bune şi un program-umbrelă de care suntem foarte mândri. Oamenii ne aşteaptă pe probe şi promitem că şi în acest an vom fi la înălţime.”
Mihai Leu, Team Manager: “Pentru al doilea an sunt Team Managerul echipei Jack Daniel’s Rally Team. După un an competiţional foarte bun în 2010, ne aşteaptă un 2011 cu multe provocări. Pentru toţi iubitorii de raliuri, dar şi pentru toţi cei care se află în trafic, noi spunem: “Condu responsabil: nu bea la volan!”
Fady Zaidan, Country Manager Brown Forman: “Mă bucur că pentru al treilea an suntem implicaţi în motor sportul din România cu un program de responsabilitate socială foarte important pentru noi. Cu mii de spectatori şi fani, milioane de telespectatori şi cititori ai presei sportive, raliurile devin de la an la an un sport tot mai iubit şi mai popular. Motoare, adrenalină, maşini tari, masculinitate, putere – toate acestea combinate cu un brand a cărui tradiţie şi popularitate îl situează în topurile de peste tot din lume au dus la un program de care suntem foarte mândri. Sunt convins că şi în acest an Jack Daniel’s Rally Team va avea rezultate foarte frumoase şi le mulţumesc membrilor echipei pentru implicarea în acest proiect.”
In 2010 JDRT a câştigat atât titlul la echipe, cât şi titlul la grupa A prin Edwin Keleti şi Victor Ponta şi titlul de campion absolut cu Gergo Szabo. Cătălin Berari şi Mihai Sandu au fost vice campioni la grupa K, în timp ce Titi Aur şi Karoly Borbely s-au clasat pe locul 5 în clasamentul general.
Jack Daniel’s Rally Team aduce în 2011 mesajul său de responsabilitate cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 9 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 3, Cătălin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19 şi Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul de la Dacia Logan, format din Bogdan Năstase şi Alexandru Popidan.
Foto : Catalin Oprea | Pov.ro
[nggallery id=144]